Iluzia civilizaţiei
© Familia Simpson

Recenta vizită a franţuzului în Statele Unite a constituit un mesaj ascuns pe care Illuminati i l-au transmis lui Trump.

De multe ori ceea ce vedem nu este ceea ce credem noi că e… Exemple în acest sens sunt foarte multe, dar cu certitudine noi nu suntem atenţi de cele mai multe ori la detalii, căci aşa cum este o vorbă, diavolul se ascunde în detalii. În acest episod vom exemplifica foarte clar adevărul acestui dicton şi veţi vedea că este cât se poate de adevărat.

Spuneam în episoadele anterioare că democraţia nu este deloc o formă bună de organizare socială. Se minte, se fură – uneori cu acte în regulă, se înşeală, se fac tot felul de promisiuni ce nu sunt apoi respectate şi aşa mai departe. S-a ajuns la ora actuală să fie folosite cuvintele la modul atât de şmecher şi de perfid, încât de multe ori dincolo de fraza rostită normal mesajul transmis ţinteşte cu totul altceva.

Către alte episoade<< Iluzia civilizaţiei – VI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here