Iluzia civilizaţiei
© Familia Simpson

După 27 de ani de aşa zisă democraţie, pretindem că suntem în rând cu alte ţări ale lumii, cel puţin la nivel politic. În realitate suntem departe de aşa ceva!

Epocală intenţia preşedintelui Donald Trump de a invita pe preşedintele nord-coreean în Statele Unite… După decenii de separatism doctrinar politic, iată că omenirea începe să se destindă, să cunoască o direcţie nouă, un drum nou pe care poate învăţa la propriu că diferenţele dintre naţiuni nu înseamnă dezbinare, ci mai degrabă acceptare a diversităţii. Şi aşa este şi în cazul comunităţilor umane cu diferite orientări, pentru că ne aflăm în realitate la începutul unui mileniu şi al unei noi ere ce ne aduce provocări la nivel de conştiinţă. Iar ocultei mondiale nu poate decât să-i tremure buza de jos într-o disperare emoţională fără precedent.

Este posibil ca Trump, unul dintre posibilii Lucrători în Lumină, să fie infiltrat în jumătatea ocultei globale care vrea globalizarea dar prin păstrarea tuturor valorilor, tradiţiilor şi culturii în fiecare naţiune, cum este şi firesc. Pentru că omenirea într-acolo se va îndrepta în evoluţia ei naturală, către globalizare păstrându-şi toate valorile.

Ceea ce am văzut însă la noi, de câteva luni de zile încoace, atinge nu doar grotescul, aberantul şi imbecilitatea, ci chiar le depăşeşte. După 27 de ani de aşa zisă democraţie, pretindem că suntem în rând cu alte ţări ale lumii, cel puţin la nivel politic. În realitate suntem departe de aşa ceva! Doar două exemple vă dau în acest sens, pentru a vă trezi conştiinţa civică şi a vă face să meditaţi bine la asemenea realităţi.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Către alte episoade<< Iluzia civilizaţiei – VIIIluzia civilizaţiei – IX >>

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?