În domeniul spiritual, importanța de sine poate fi considerată un fel de boală psihică, ce-și are rădăcina în frustrări acumulate și în nevoia de a parveni cu orice preț.
De câteva numere încoace, echipa Cosmos a tot vorbim de faptul că s-au înmulțit așa zișii „spirituali”, persoane care au făcut și ele 2-3 cursuri de numerologie, tarot, hipnoză, radiestezie etc, și acum ies pe Youtube și pe paginile lor personale de Facebook și vezi Doamne ce știu ei, și cine sunt ei și ce fac ei! De ce am tras un semnal de alarmă?
Dacă ar fi să încadrăm importanța de sine la un anumit capitol al psihologiei, o putem plasa la narcisism (boli mentale).
Ce este însă narcisismul?
La acest capitol, psihologia modernă a clasificat mai multe grupe. Există studii care s-au făcut cu privire la corelația dintre sentimentul de superioritate spirituală și tendința la narcisism, și deja au apărut de câțiva ani încoace, în peisajul spiritual românesc, mai multe persoane care manifestă asemenea caracteristici.
În domeniul spiritual, importanța de sine poate fi considerată un fel de boală psihică, ce-și are rădăcina în frustrări acumulate și în nevoia de a parveni cu orice preț. Este evident că din punct de vedere karmic, importanța de sine spirituală este un bagaj greu de dus, de la o existență la alta, deoarece este vorba de felul în care ego-ul, după ce acumulează cunoaștere prin intermediul funcției intelectuale, se consideră că el – adică ego-ul – este cel care știe și face și drege. În realitate, la cei spirituali care reușesc să-și păstreze conduita morală, este sufletul cel care acumulează cunoașterea și o trăiește prin diferite manifestări, cele mai multe interioare. În schimb, cei narcisiști spiritual cad în capcana ego-ului propriu, considerând că ei cunosc mai multe decât alții. De aici apare acea manifestare de grandomanie, de importanță de sine care este foarte periculoasă la un moment dat, și vă explicăm de ce este periculoasă.
Dacă cineva ajunge în posesia unor cunoștințe spirituale avansate, dar sufletul său nu are un nivel suficient de evoluție astfel încât să depășească influența minții sale, atunci va manifesta această tendință care în epoca noastră modernă se poate vedea sub următoarele forme: apariții din ce în ce mai dese la diferite emisiuni la unele posturi TV locale sau centrale, apariții dese pe Youtube, apariții dese cu live-uri pe Facebook, în care îi veți vedea ce mult vorbesc ei despre cât cunosc, și cum se erijează în a-i învăța pe alții sau câtă informație dețin.
De asemenea, îi veți vedea cum își promovează insistent fie propriile cărți, fie propriile cursuri și cât de mult vorbesc ei despre ce și cât știu ei în raport cu alții. Asemenea persoane sunt narcisiști spirituali și este bine să vă feriți de ei oriunde îi vedeți. Nu au modestie, sau dacă afișează așa ceva, este una falsă, de fațadă, pentru a ascunde această importanță de sine. Și asemenea persoane au grijă mare să apară în fața celorlalți drept persoane modeste, dar în realitate, îi interesează doar partea materială. Problema este că astfel de personaje strică și pătează adevărata spiritualitate punând la un moment dat sub semnul riscului întregul domeniu spiritual.
Cei care sunt cu adevărat spirituali sunt modești, nu ies în față des pentru a-și spune ce au de spus. Nu caută faima, nici câștigul cu orice preț. Și problema cea mai mare este că din cauza narcisiștilor spirituali, cei autentici la un moment dat, s-ar putea să nu mai aibă căutare, să fie desconsiderați și informațiile lor spirituale, care sunt autentice și benefice în sensul real, să nu mai ajungă la cei care sunt dornici să cunoască în ce fel să evolueze. Narcisiștii spirituali nu realizează că în felul acesta fac jocul părții întunecate care blochează accesul oamenilor la adevărata cunoaștere și evoluție spirituală. De aceea urmați îndemnul lui Iisus, care a spus cu multă înțelepciune despre aceste vremuri: „Vegheați!”
Cred ca informatia care trebuie ajunge unde trebuie… la momentul potrivit.