Este foarte important să fim realiști și să vedem dincolo de iluzia unei civilizații care în ansamblul ei nu a știut să privească spre adevăr.
Anul ăsta a debutat cu tot felul de știri false, pe care opinia publică, îndeosebi cea românească, le-a luat de bune. „Gogoșile” înghițite vrei-nu vrei de către români, au vizat și vizează în continuare inducerea în eroare a mentalului colectiv românesc. De ce inducere în eroare…? Pentru că deși au fost destule voci avizate care au demonstrat că vaccinarea nu este deloc un lucru bun, datorită efectelor secundare și a altor aspecte care au fost ținute ascunse, totuși majoritatea românilor cred că vaccinul anti-Covid le va aduce vindecarea de Covid 19. Iar asta este una dintre cele mai mari iluzii posibile, o mega-înșelătorie planetară! De ce? Simplu! Pentru că în primul rând nu există cel puțin 1 an de teste clinice concrete, pentru a se putea stabili clar lista eventualelor efecte nefaste ale vaccinului asupra sănătății populației.
Lumea își face în continuare iluzii.
Anul trecut a fost 2020, un 2 alb și un 2 negru. Pentru prima dată în istoria omenirii liniile temporale au început să se disocieze, adică 2-ul negativ ca linie temporală a început să se despartă de linia temporală a 2-ului pozitiv. Acum suntem în 2021, iar diferențele se accentuează, în sensul că la 2-ul negativ se adaugă nebunia celor care vor să distrugă tot în omenire. Iar pe partea bună, la 2, se adaugă 1, ca accentuare a lucrurilor pozitive ce deja încep să se arate în omenire, ca dovadă toate protestele din lume împotriva campaniei draconice de vaccinare împotriva Covid 19. Acest 2021 va aduce amplificarea unor asemenea diferențe. Însă limpezirea situației pe Pământ este departe de a fi încheiată, căci va urma anul 2022, cu un Pluton încă în Capricorn, care va mai continua să răvășească „brazdele” omenirii.
Pluton în Capricorn va mai continua să răvășească „brazdele” omenirii.
Dacă 2021 aduce separarea față de trecut, 2022 având trei de 2 vine cu o provocare majoră. 22-ul din coada anului viitor este a doua pereche de numere maestre și ca urmare are o conotație dublă: una bună și una mai puțin bună. Actuala – încă – structură malefică a ocultei mondiale va încerca într-o ultimă și disperată acțiune să-și păstreze controlul cumva asupra omenirii sau măcar asupra unei părți a acesteia.
Actualmente marea majoritate a omenirii, cum este și la noi în România, vrea să se întoarcă la viața de dinainte, așa cum era aceasta. Cu petreceri, cu mici, cu bere, cu distracție și altele care au dus moralitatea umană în derizoriu. Să vă fie foarte clar! Un asemenea stil de viață nu se va mai întoarce vreodată!
2022 va veni cu următoarele aspecte: pentru cei care au acceptat minciuna pandemiei și vaccinul aferent acesteia, va fi o divizare și mai accentuată, cu toată cohorta de efecte ce le aduce o asemenea stare de lucruri. Mai multă divizare, mai multă frică, mai multă confuzie și degringoladă socială.
Adevărul a fost, este și va fi întotdeauna acolo, Aici și Acum.
Pentru cei care nu cred într-o asemenea minciună precum pandemia, 2022 le va aduce o sporire a capacităților de evoluție, astfel încât discrepanța evolutivă dintre cele două categorii ale omenirii se va putea vedea deja cu ochiul liber, fără a mai fi nevoie de vreo explicație în acest sens. Desigur, 22-ul anului viitor ne va solicita pe toți din plin, și este foarte important, cel puțin pentru cei spirituali, să fim realiști și să vedem dincolo de iluzia unei civilizații care în ansamblul ei nu a știut să privească spre adevăr, atunci când acesta i-a fost arătat de către cei puțini, preferând să creadă falsul arătat de către cei care în mod insidios au făcut atâta rău întregii civilizații umane, de secole întregi, prin ascunderea Adevărului. Căci dincolo de iluzia acestei lumi, Adevărul a fost, este și va fi întotdeauna acolo, Aici și Acum.