Diagrama alchimică realizată de către Daniel Stolz von Stolzenberg, Theatrum Chymicum, 1614 reprezentând VITRIOL ca motto alchimic "Visita Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem". Sursă: Wikipedia.

VITRIOL mai pe scurt, nu înseamnă “explorează interiorul pământului şi rectificând vei găsi Piatra Ascunsă”, ci “mergi în interiorul tău şi vei descoperi poarta ascunsă”, adică Poarta Filosofală care duce la Focul Viu şi Veşnic de care vorbeau Zamolxe şi Iisus.

Istoria omenirii este plină de tot felul de aspecte determinate de acţiunile oamenilor înşişi. Foarte multe atrocităţi comise, aşa cum ştim, în numele unui ”Dumnezeu” imaginar pe care nimeni nu-l cunoştea, dar pe care clericii vremurilor de demult îl foloseau pentru a ţine prostimea sub control. Dacă ne ducem departe înapoi în timp, pentru a căuta originea credinţei şi a conexiunii omului cu ceea ce numim Creatorul, dincolo de orice dogmă impusă de om, am putea descoperi că ne aşteaptă surprize foarte mari.

Ce era la începuturile a ceea ce numim rudimentul credinţei?

Omul speciei Homo Sapiens şi-a căpătat inteligenţa şi capacitatea de a raţiona în urma unui fenomen natural, a unei mutaţii genetice cauzate de vreo radiaţie determinată de ciocnirea unui asteroid cu Pământul sau în urma unei intervenţii din afara planetei? Aparent un răspuns concret în această privinţă ar fi cam greu de dat, dar corelând cercetările geneticienilor din ultimii 20 de ani cu alte ciudăţenii prezente în rezervorul genetic uman, se poate spune că omul nu este deloc o creatură care aparţine Pământului.

Cu alte cuvinte omul ca specie şi fiinţă nu este de pe Pământ. Faptul că are doar 3% propriul ADN asta arată în realitate că există posibilitatea ca acest procent să fie preluat de la linia genetică a cimpanzeilor, cu care de altfel ne asemănăm cel mai mult dintre toate primatele. Şi de asemenea vom mai atinge aici o ipoteză uluitoare.

Spre deosebire de animale, doar fiinţei umane îi este dat să înglobeze în structura ei o energie specială care are rolul în univers de a determina diferenţa fundamentală dintre ceea ce numim în general animale sau vieţuitoare şi fiinţele raţionale şi inteligente cum este omul. Şi mă refer aici la ceea ce vechile scripturi spirituale numesc Duhul Sfânt. Acest termen s-a împământenit şi perpetuat încă de pe vremea când au apărut primii preoţi, aşa cum descrie Vladimir Megre într-una din cărţile scrise de el despre cedrii sunători ai Rusiei, în care descrie şi întâlnirea cu o fiinţă umană feminină, fabuloasă prin înfăţişarea şi atitudinea sa. Cei care au citit cărţile despre Anastasia ştiu la ce mă refer.

Se poate spune că la începuturile omenirii actuale, căci despre cea actuală comentăm deoarece au mai fost şi alte omeniri înaintea acesteia, oamenii nu aveau cunoştinţe despre ce înseamnă univers, cosmos, elemente ale naturii, energii cosmice şi legătura cu o Fiinţă Atotprezentă şi Atotputernică – Dumnezeu. Omul primitiv, aşa cum ştim din cercetările arheologice, nu avea un nivel de dezvoltare socială, ca să spunem aşa, cum este azi, fiind specii premergătoare lui Homo Sapiens. Ca urmare este simplu de înţeles că Homo Habilis, Homo Erectus, Omul de Neanderthal şi subramurile acestora considerau elementele naturii drept puteri supranaturale.

Atunci când în cursul unei furtuni vreun copac era trăznit şi lua foc, oamenii care se adăposteau prin peşteri şi vedeau de la intrarea peşterii un asemenea fenomen, se speriau foarte tare crezând că o fiinţă din cer se supăra pe ei şi arunca cu foc pentru a-i înfricoşa. Astfel în instinctul oamenilor primitivi s-a instalat frica faţă de ceva nevăzut, care poate determina diferite fenomene rare. De aici s-a propagat de-a lungul epocilor anterioare, de milioane de ani şi până-n prezent, acel concept folosit de către biserică în mod stupid prin fraza ”frică de Dumnezeu”. În realitate era o simplă reacţie a omului primitiv faţă de ceva ce nu înţelegea încă.

Odată cu saltul evolutiv care a dus la apariţia lui Homo Sapiens, în urmă cu aproximativ 200.000 de ani, omul a început să devină inteligent, dându-şi seama treptat ce sunt fenomenele generate de către natură. Astfel fulgerul nu l-a mai speriat, deoarece a înţeles că provine din nori şi că odată ce ajunge pe sol poate aprinde un copac. Calea unui asemenea raţionament l-a determinat pe om să priceapă ce este focul şi cum se formează el. Treptat inteligenţa pusă în el de către alte fiinţe mult mai evoluate din alte lumi l-a ajutat să înţeleagă faptul că există o aceeaşi forţă nevăzută în el, care există şi în Soare, şi în apa dătătoare de viaţă, şi în fulger, şi în vânt şi în orice există.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?