© Pixabay

Cunoașterea este informație distilată, un mix de ingrediente format din trăire, observare și experimentare.

„Mulți văd, aud, dar puțin înțeleg”, sau „mulţi ştiu, puţini cunosc”, se referă la faptul că a deține informație, nu este la fel cu a deține cunoaștere. Dacă te-ai întrebat de ce lumea evoluează atât de anevoios și extratereștrii n-au aterizat în fața guvernelor, s-ar putea să fie din cauza faptului că oamenii confundă cunoașterea cu informația. Într-adevăr există și informație bună, sub formă de lumină, utilă, practică dar există și informație sterilă, balast, „materie întunecată” și oameni care vorbesc aiurea. Cunoașterea însă este diferită de informație, în sensul că degeaba privim un șir informațional binar de 0 și 1 dacă nu știm să-l interpretăm și să-l înțelegem. Un exemplu bun este internetul. Găsim informație din plin, dar nu prea știm ce să facem cu ea, unde s-o aplicăm și mai ales când.

Am putea afirma pe bună dreptate că totul în jurul nostru este informație (din Sursă), inclusiv la nivel subatomic, dar când cineva ți-o ambalează frumos, s-o poți înțelege, te va costa. Dar cum pot să accesez informație de calitate? În general ai două variante. Ori te apuci de treabă și experimentezi pe propria piele, ori plătești pe cineva să-ți ofere cunoștințele de care ai nevoie, căci produsul final al informației experimentate și trăite înseamnă cunoaștere, adică să știi ce să faci și cum să faci la modul practic. În ambele cazuri vei avea de plătit, fie cu bani, fie cu timp, fie chiar și cu propria viață. Da, ai citit bine. Dacă nu ai informația potrivită, la momentul potrivit, s-ar putea să plătești cu propria viață. De aceea se spune că dacă ai „informația stăpânești situația”, „vei deveni ceea ce cunoști” sau „cunoașterea înseamnă putere.”

Ca să înțelegeți ce vreau să spun, să ne aducem aminte de vindecarea slabănogului de către Iisus de la Scăldătoarea Betezda consemnată în Evanghelia după Ioan. „Iată, te-ai făcut sănătos: Să nu mai păcătuiești ca să nu-ți fie mai rău”, i-a spus Iisus la sfârșit. Un preț plătit destul de mare ca să-ți redea cineva credința înapoi. Practic informația vindecării exista ca și potențial dar bolnavul n-a putut s-o acceseze decât prin intermediul lui Iisus, care prin cunoașterea sa avansată, faptul că reușea să „vadă” și să acționeze în planul cauzal, a făcut posibilă acea minune. Așadar, să spunem mersi că în ziua de azi cunoașterea ne costă bani, pentru că altădată prețul plătit era mult mai mare, până aproape de a nu mai comite niciun păcat. Ori cine se încumetă la un așa angajament?

Cunoașterea este informație distilată, un mix de ingrediente format din trăire, observare și experimentare. Prin asta câștigi înțelegere și înțelepciune. Cunoașterea este un proces continuu, așa cum am reprezentat-o în graficul din poză, asemănătoare unui ghem. În momentul când cunoașterea este asimilată de către conștiință ca fiind parte intrinsecă a experienței, ea trece drept informație și astfel cunoașterea se mută pe un nivel mai înalt iar procesul este reluat, precum un fractal. Cu alte cuvinte dacă informația e pritocită la infinit te poate ține blocat într-un cerc, într-o stare repetitivă, pe când cunoașterea te urcă pe un traseu în formă de spirală și astfel se produce evoluția. Acest model poate fi aplicat în orice domeniu, inclusiv în afaceri.

Data viitoare vom vorbi despre latura ezoterică a meta-cunoașterii, despre Arborele Vieții din Kabbalah și Arborele Vieții Dacic.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?