Viziune artistică

Suntem într-o etapă în care se încrucişează într-un teribil conflict cosmic interferenţele din partea civilizaţiilor benefice nouă, cu interferenţele civilizaţiilor ostile nouă ca specie.

Despre asemenea subiecte am mai scris în revista noastră, dar este folositor întotdeauna să venim cu informaţii în plus, pentru că astfel de aspecte ca cele enunţate în titlu s-au petrecut de mii de ori de-a lungul epocilor şi încă se petrec şi la ora actuală.

Dacă noi nu vedem sau nu avem dovezi concrete, pe care să le prezinte mass-media peste tot în lume, nu înseamnă că acest tip de evenimente nu se derulează în continuare.

Fiind atât de preocupaţi de treburile noastre cotidiene aici pe Pământ, nu prea mai avem timp, printre telenovele, meciuri de fotbal, bere şi seminţe şi distracţie, să mai ridicăm privirea din când în când şi spre cer, fie ziua, fie noaptea, pentru a vedea dacă putem surprinde ceva mişcare din partea OZN-urilor în atmosfera terestră.

Există foarte multe dovezi arheologice descoperite de-a lungul deceniilor trecute, care se referă la extratereştri, precum şi legendele unor vechi civilizaţii, cum este de exemplu cea a Dogonilor din Mali – Africa de Vest care susţin că ei cunosc despre existenţa unor fiinţe din Sirius A şi Sirius B, şi că Sirius B se învârte în jurul lui Sirius A – un adevăr confirmat de astrofizicieni de abia în anii 70, ori asemenea triburi, aparent primitive şi fără cunoştinţe astronomice, nu aveau cum să cunoască astfel de lucruri. Şi pe bună dreptate, ne întrebăm cine le-a dat astfel de cunoştinţe Dogonilor, când şi mai ales cu ce scop?

Ei bine, astfel de enigme provenite dinspre vechi culturi şi triburi considerate primitive sunt cu duiumul şi persistă şi azi. De ce persistă? Deoarece nu avem cum să le dovedim ştiinţific, pentru simplul motiv că nu avem posibilitatea – ştiinţific vorbind – de a demonstra palpabil că există fiinţe extraterestre, deşi precum spuneam în foarte multe locuri din lume au fost descoperite picturi şi reprezentări de tot felul ale unor fiinţe cu aspect asemănător oamenilor, desenate însă diferit pe pereţii peşterilor tocmai pentru a fi deosebite uşor de oamenii acelor vremuri, reprezentaţi şi ei pe pereţii peşterilor într-o formă mai simplistă.

Dacă există asemenea dovezi, deşi fiinţele extraterestre reprezentate acolo nu le putem afla nicăieri pe Pământ, nu avem unde să le găsim, înseamnă că există un sâmbure de adevăr referitor la prezenţa unor astfel de fiinţe, venite din lumi diferite, care vizitează planeta din vremuri în care cu certitudine specia umană nu exista deloc. În acest sens stă mărturie urma de picior umanoid foarte asemănător cu cel al omului, găsit în Statele Unite ale Americii, în parcul naţional „Dinosaur Valley” pe malul râului Paluxy din Texas, în apropiere de localitatea Glen Rose. Aceste urme au fost descoperite prima dată în anul 1984. Deşi iniţial cercurile ştiinţifice de la acea vreme şi-au declarat scepticismul cu privire la autenticitatea acestor urme rămase în roca analizată, vreme de 12 ani începând din 1984 arheologul Carl Bow a efectuat foarte multe săpături şi investigaţii, pentru a scoate la lumină adevărul în acest sens. Iată o parte din declaraţia sa referitoare la ceea ce s-a găsit acolo:

„Reacţia mea a fost una de şoc. Am auzit că fuseseră găsite amprente de om în acest loc, pe malul râului Paluxy, lângă Glen Rose, Texas. Dar eram mai degrabă sceptic, şi apoi, când am înlăturat straturile de piatră, eu şi echipa am excavat o serie de urme de dinozaur. Lângă o amprentă de dinozaur de 18.5 inch, am excavat o urmă de om de 16 inch. Am excavat 12 urme de picior aşezate într-o serie de urme. Şi, când găseşti un şir de urme, cu urme de picior stâng, drept, stâng, drept, cu o distanţă corectă între paşi, atunci, trebuie să interpretezi acest şir ca aparţinând fiinţei umane.

Se spune că aceste urme de pe malul râului Paluxy ar fi false, fiind sculptate în roca calcaroasă pentru a atrage turiştii. Păi, noi am găsit urme care duceau sub stratul calcaros, şi chiar a trebuit să înlăturăm stratul calcaros, bucată cu bucată, şi am descoperit faptul că urmele de dinozaur, împreună cu cele de om, continuau şi sub bucăţile de piatră. Aceste dovezi sunt reale. Astăzi, multe din aşa numitele amprente umane au căzut victime eroziunii, şi pe mâinile vandalilor.”

Problema care se pune în privinţa unor asemenea dovezi, este nu că există de aproximativ 100 de milioane de ani – nici măcar omul primitiv nu exista pe atunci! – ci de ce sunt contestate asemenea dovezi zdrobitoare? Şi mai ales cine dirijează contestarea vehementă a unor astfel de dovezi?

Platoul peruan de la Nazca a fost cercetat vreme de 40 de ani de către Erik von Daniken, cel care a scris „Amintiri despre viitor” şi a cărei continuare cu un al doilea volum a apărut în traducere şi la noi anul acesta sub numele „Zeii nu ne-au părăsit niciodată”.

Toate acele misterioase desene gigantice, care pot fi desluşite numai de la mare altitudine din avion, au fost realizate de populaţia băştinaşă a acelor vremuri, se spune în ipoteza de bază, sub îndrumarea altor fiinţe nepământene. Desigur că sunt multe locuri în lume unde putem vedea asemenea rămăşiţe ale unor lucruri care au existat demult în negura vremurilor, şi ne putem pune întrebarea următoare: dacă există atâtea  dovezi şi evidenţe ale interferenţei altor fiinţe, din afara lumii noastre, cu istoria noastră, cine sunt cei care vor să acopere toate aceste dovezi sau cel puţin să le acopere de ridicol? Căci de exemplu urme de paşi de om, alături de cele de dinozauri, au fost găsite şi în Peru, în Rusia, precum şi în alte locuri din lume, iar vechimea lor este estimată conform tehnologiei moderne la peste 120 de milioane de ani.

O altă descoperire, şi redăm doar aşa pe scurt astfel de informaţii căci n-am avea loc dacă le-am enumera şi comenta aici, este cea din Africa de Sud, din localitatea Klerksdorp, unde s-au descoperit la începutul anilor 80 de către minerii locali 200 de sfere metalice, a căror compoziţie şi aspect nu se încadrează în nicio o chestie cunoscută sau realizată vreodată de om.

Structura acestor sfere este alcătuită dintr-un aliaj de nichel şi fier, vechimea lor fiind estimată la aproximativ 3 miliarde de ani. Învelişul lor este destul de dur, iar la interior se află o substanţă vâscoasă, care nu a putut fi identificată din punct de vedere chimic, şi care la contact cu aerul se dezintegrează. Mărimile lor variază de la jumătate de centimentru până la 10 centimentri, iar suprafaţa lor prezintă gravuri cu particularităţi ce n-au putut fi descifrate. Cine exista pe vremea aceea pe Pământ, ca fiinţe inteligente care ar fi putut fabrica şi folosi asemenea sfere? Nimeni! Sau mai bine zis nicio fiinţă terestră! Desigur că aşa cum am menţionat mai devreme există o atitudine ostilă faţă de asemenea realităţi, şi am putea considera că undeva, în anumite cercuri elitiste care sunt alcătuite din persoane ce conduc lumea din umbră, prin diferite pârghii financiar-economice, se cunosc aceste adevăruri, legate de faptul că de-a lungul epocilor terestre au existat fiinţe extraterestre care sunt prezente pe Pământ poate chiar dinaintea apariţiei formelor de viaţă pe planeta noastră. Căci cui altcuiva să fi aparţinut asemenea sfere metalice, ca cele descrise mai înainte, într-o epocă acum 3 miliarde de ani?

Dacă vom căuta prin istoria scrisă şi consemnată din cele mai vechi timpuri, fie în Biblie, fie în Mahabharata, fie în alte epopei străvechi, vom găsi tot felul de relatări care mai de care mai ciudate, referitoare la intervenţia, interferenţa sau implicarea directă sau indirectă a unor fiinţe din afara Pământului, în evenimente care au dus de cele mai multe ori la declanşarea curentelor religioase, a războaielor, ori care au rămas în memoria ancestrală a omenirii sub forma miturilor şi legendelor. De exemplu am putea să ne întrebăm simplu şi direct: au existat oare dragonii? Căci multe mituri sunt legate de ei, atât în ceea ce priveşte populaţiile străvechi ale Europei, cât şi în zonele Asiei Centrale, dar şi în Australia la populaţiile aşa zis primitive de acolo, precum şi în Africa şi în cele două Americi. Şi dragonii sunt fiinţe inteligente şi raţionale din afara sistemului nostru solar… Dar să nu deviem de la subiect…

Interferenţele extratereştrilor în felul în care a evoluat omenirea noastră au fost consemnate în diferite cronici, precum spuneam. Şi să dăm şi câteva exemple, din străvechime şi până acum.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?