© Pixabay

Fiind alungaţi cândva din universul sattvic spiritual, întunecaţilor le-a rămas doar posibilitatea de a pune stăpânire pe universul fizic.

Este universul un spaţiu ayurvedic? Se poate spune că da, atât timp cât clasificarea corespunde celor trei elemente – tamas, rajas şi sattva – pe care le putem asemui stărilor de agregare dimensionale.

De exemplu, universul fizic, cel eteric şi cel astral intră în categoria tamas, respectiv spaţiile dimensionale 3D în care există multe lumi, de la cea fizică precum este a noastră, până la cele cu densitate mai rafinată, dar care includ factorul dualităţii.

Se spune prin unele mesaje primite prin intermediul anumitor mediumi din România, despre spiritele luciferice, că mare parte din regatul lor se află în planul eteric, într-o zonă a întunericului. La fel există în acelaşi plan eteric zona luminii şi astfel ne aducem aminte de acele basme – unele dintre ele ecranizate chiar – unde ni se prezintă cele două tărâmuri – cel luminos şi cel întunecos. În cel luminos trăiesc elfii, piticii, zânele şi diferite alte vieţuitoare – satiri, ondine, centauri etc. În cel întunecos trăiesc demoni, vrăjitori răi, diferite alte spirite inferioare ale răului. Astfel putem acorda credibilitate acelor poveşti şi basme în care se vorbea despre aceste două tărâmuri.

Un alt exemplu este cel din operele lui Tolkien, în care regăsim pe continent zone luminoase, unde trăiau oamenii, elfii şi piticii, şi zone întunecoase unde trăiau orcii creaţi de spiritul cel rău Sauron.

Dincolo de aceste aspecte legendare, împărţeala în astfel de zone în universul fizic, eteric şi astral încă există, deşi lumea noastră mdoernă este acum separată bine de celelalte, pentru protecţia ei, prin bariere energetice solide create de către Maeştrii Înălţaţi din a 7-a dimensiune.

Spuneam în numărul trecut că Avatarii care au venit în lumea noastră îşi au sălaşul în a 7-a dimensiune, şi pentru aceste fiinţe de lumină şi iubire nu este deloc greu să vină în lumea Pământului, ca misiune mă refer, dar le este puţin dificil din perspectiva densităţii materiei, deoarece trebuie să vină într-un corp uman care este supus legilor divine ca orice om întrupat.

Un exemplu pe care aş vrea să-l redau şi să-l comentez aici, este cel biblic al lui Iisus, atunci când se spune că efectiv s-a dus în iad şi a scos de acolo o mulţime de oameni care-şi plăteau faptele. Atât de mare era iertarea dată de Creator oamenilor încât, prin Voia Divină Cerească, Iisus a primit permisiunea să intre în planul eteric şi astral, acestea două având întrepătrunderi între ele, şi acolo a mers cu mesajul celest trimis din dimensiunea a 10-a de la Dumnezeu, arătat acolo sub forma Alfabetului Focului Sacru.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?