Istoria psihică a Pământului - IV
© Bigstockphoto

Vorbim de modalităţile prin care aceşti întunecaţi forţează prin prisma psihicului uman evenimentele care se petrec în lume.

Din cele mai vechi timpuri istoria omenirii – respectiv toate evenimentele petrecute – au fost gestionate atât de către Maeştrii spirituali, cât şi de către agenţii întunericului.

Pentru a avea o mai clară înţelegere asupra imaginii de azi a societăţii umane, aşa cum este aceasta în prezent ca şi rezultat al influenţelor de tot felul exercitate de-a lungul timpului de către cei care au dirijat evenimentele din umbră, să vedem doar câteva dintre principalele aspecte care au determinat stadiul actual al civilizaţiei umane.

Şi este foarte important de reţinut că toate aceste influenţe au fost dirijate de către spirite din astralul inferior care uneori şi-au folosit maleficitatea pentru a dezbina naţiunile, alteori chiar s-au întrupat în diferite persoane care au fost atât de agresive la nivelul liberului arbitru, încât au deturnat bunele intenţii ale celor ce militau pentru pace şi echilibru între naţiuni.

Un exemplu în acest sens este cel al lui Mahatma Ghandi care, după ce a reuşit să-i împace pe hinduşi cu musulmani, a fost asasinat cu o armă de foc în data de 30 ianuarie 1948 chiar de către un fanatic hindus care nu fusese de acord cu o asemenea înfrăţire spirituală între cele două naţiuni şi religii.

Din punct de vedere al nivelului de conştiinţă atins, deoarece era adeptul non violenţei, Ghandi atinsese pragul de 760 ceea ce deja îl plasa în domeniul celor iluminaţi spiritual.

Harta Conştiinţei David Hawkins Cosmos

Ne putem pune întrebarea: dacă Ghandi nu ar fi fost asasinat, ce curs de evoluţie ar fi luat lucrurile în Asia şi poate într-o bună parte a lumii? Căci asasinatul s-a produs la 3 ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cum s-ar zice întunecaţii după ce pierduseră conflictul planetar prin păpuşa manevrată pe nume Hitler, vedeau în Ghandi o nouă ameninţare pentru planurile lor.

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

Articolul precedentDrumul Stelelor
Articolul următorMagia şi tehnologia spirituală
Contele Incappucciato este un fel de jucător multidimensional, specialitatea sa fiind metafizica de gospodină, adică spiritualitatea practică utilă omului în orice ocazie, chiar și când speli vasele!
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile