© Pixabay

Este iubirea dintre un discipol și un maestru mai presus decât iubirea dintre un soț și o soție, sau dintre un părinte și un copil, sau dintre un om și un om?

Mă uit la noi oamenii și îmi dau seama cât de iscusiți suntem la șicanarea și ocolirea Legilor Spirituale. Am creat tot felul de protocoale în societatea noastră care să stabilească diferite reguli privind comportamentul nostru și ceea ce numim moralitate încât ne-am pierdut pe noi înșine.

Personal nu cred că există judecată (ca și sentință) în jurul unei intenții pure venită din iubire. Atenție, am spus iubire, nu „biologie” sau poftă neîmplinită. Ceea ce numim reguli sau „regulile lui Dumnezeu” sunt de fapt Regulile Oamenilor, structurate să pară spirituale pentru a menține lucrurile într-o oarecare ordine. Spun oarecare ordine deoarece vedem cu toții că nu e chiar așa. De ce oare?

Să luăm ca exemplu relațiile noastre.

În foarte multe societăți de pe Pământ există relații care nu sunt deloc monogame și nimeni nu are mustrări de conștiință că violează „regulile lui Dumnezeu” după cum ne-ar atenționa unii dintre liderii anumitor religii. Prin urmare, chiar și Cele 10 Porunci au devenit foarte suspecte.

Sau ce spuneți despre ideea de a avea un nou partener după moartea celui de dinainte. Societatea spune nu numai că acest lucru este de acceptat dar este și de așteptat, deși există culturi în lume, cum este cea hindusă, care precizează că acest lucru reprezintă o încălcare a moralității și este împotriva regulilor lui Dumnezeu. Deci cine are dreptate?

În „legiferarea divină” atunci când se ajunge la iubire, omul devine foarte expansiv. Este binecunoscută informația cum că oamenii pot să iubească și să se unească cu mai mulți oameni, deși societatea noastră blamează așa ceva. Nu cred că mai e nevoie să precizez că unimea nu are legătură neapărat cu actul sexual. Dar ce spuneți de faptul că sunt oameni care își poartă iubirea față de alți oameni chiar și la nivel karmic sau dharmic, viață după viață. Cu ocazia acestui subiect, o să ridic mingea la fileu și vă întreb pe voi: „Ce se întâmplă când ești într-un parteneriat și îți întâlnești între timp „sufletul pereche” sau Flacăra Geamănă?”. Noi chiar credem că putem să compartimentalizăm așa ușor iubirea pentru a se potrivi fiecărei reguli în parte?

Răspunsul, așa cum vă așteptați, se află în propria noastră „legiferare divină” pe care o transportăm în suflet. Dacă stabiliți principii spirituale și jurăminte atunci urmați-le. Doar așa veți beneficia de propria voastră structură etică. De fapt aici este problema, dacă poți să ai zece, o sută, sau o mie de parteneri sau partenere pentru care să juri credință și angajament, n-ai decât… Dar crezi că e ușor să-i privești în ochi și să le spui: „Până când moartea ne va despărți”? Noi oamenii de-abia suntem în stare să ne luăm un angajament față de noi, da păi față de altcineva.

Haideți să vă spun un secret.

Ca simplu cetățean, mi-a luat și mie ceva timp să realizez asta. E mult mai simplu să rămâi fidel unui singur om și mai ales, mult mai eficient. Chiar și despărțirea de comun acord este o virtute, pentru că în realitate nu se pune problema de moralitate, ci de evoluția fiecăruia. E de ajuns să cunoști o singură femeie pe deplin și vei avea acces nu doar la toate femeile din lume, ci la întreg oceanul feminin. La fel, e de ajuns să cunoști un singur bărbat pe deplin și vei avea acces nu doar la toți bărbații din lume, ci la întreaga autenticitate masculină. Forma și personalitatea sunt multiple dar și trecătoare, pe când conștiința și caracterul rămân eterne. Numai așa vei ajunge să te relaxezi complet în devotamentul, fidelitatea, loialitatea, onestitatea, integritatea, bunăvoința, compasiunea, pacea și mai ales în iubirea cuiva.

Magneticii mei, este iubirea dintre un discipol și un maestru mai presus decât iubirea dintre un soț și o soție, sau dintre un părinte și un copil, sau dintre un om și un om? Atunci când aveți dileme, căutați îndrumare de la Sinele vostru, acea conexiune EU SUNT despre care se tot vorbește. Acesta este adevăratul compas al moralității. Știu că unii oameni doresc răspunsuri empirice și finale dar nu vor găsi prea ușor așa ceva. „Ia uite, altă bălărie New Age în care fiecare are permisiunea să facă ce vrea. Ce fel de spiritualitate mai e și asta?”. Este o spiritualitate care plasează responsabilitatea deciziilor integre și morale la picioarele fiecărei ființe umane. Numai așa ne putem revedinca responsabilitatea de a fi copiii lui Dumnezeu.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?