Jurnalul de front al lui Traian
© CC0 / "Relieful primului război dacic", panourile 1-57, Editura Georg Reimer, Berlin 1896 / Wiki

Dacii nu se purtau ca niște cuceriți, ci ca niște stăpâni ai locului.

Așa cum vă spuneam într-un număr anterior, împăratul Traian a ținut un jurnal în care descrie cu lux de amănunte strategia de cucerire a teritoriului dac. Inerent a trebuit să descrie și tradițiile, și obiceiurile acestui popor. Tot în acest jurnal ne vorbește despre îndârjirea romanilor de-a cuceri acest teritoriu, odată pentru a nu mai plăti în aur protecția oferită de poporul dac, și în ultimă instanță din orgoliu pentru a avea supus acest popor neînfricat.

În această „cucerire” se relatează despre rolul deosebit care l-au jucat doi greci, doi trădători de la curtea regelui Decebal, un anume Bicilis și celălalt Dyon Crisostomos, un alt mare informator al romanilor. Într-o oarecare ordine vă voi prezenta acum din acest jurnal (Dacica sau comentarii De Bello Dacico, cartea domnului Simion Lugojean) pasaje cheie care definesc lucruri, trăiri, comportamente dace, ce ne vor ajuta să înțelegem cine au fost strămoșii noștri.

Cucerirea cetății Blideus s-a dovedit a fi un succes deosebit pentru noi, nu atât ca importanță militară, cât mai ales pentru a le arăta dacilor că este inutil efortul cerut de continuarea luptelor și ar fi necesară încetarea acestora. După cât am putut să ne dăm seama, în rândul dacilor s-au purtat discuții foarte aprinse pe această temă, dând naștere unor păreri dintre cele mai diferite. Deși mulți s-au bucurat de perspectivele încetării războiului, a învins ideea continuării rezistenței. S-a ajuns până acolo încât s-a trecut la represalii din partea partizanilor lui Decebal, care au pedepsit cu moartea pe aceia ce susțineau ideea încetării războiului.

Deci, partizanii lui Decebal nu erau de acord cu încetarea războiului pentru că exista pericolul ca poporul să se moleșească și să accepte pe cuceritori, dacă le dădeau anumite drepturi și libertăți.

Iată ce spune Traian despre drumurile dacilor:

Am admirat acest drum făcut de daci care era bine întreținut cu o serie de poduri ce treceau mereu de pe un mal pe altul. Mai târziu mi-am dat seama că fără asemenea drumuri nu s-ar fi putut ridica cetățile lor, și mai ales Sarmisegetuza.

Deci celebrele drumuri pe care le proslăveau tot timpul academicienii, nu erau construite de romani, ci erau făcute de daci!

Am considerat că ar fi o hotărâre înțeleaptă (să vrem cetăți întărite în această țară) pentru că războiul dus până acum ne-a arătat că această țară nu putea fi menținută decât cu mari sacrificii, care ar fi întrecut beneficiile oferite de cucerirea ei. Am înțeles că numai lăsând populația să-și continue traiul ei străvechi, lăsându-i conducătorii locali, puteam aspira la însușirea aurului și a celorlalte bogății ale ei.

Tragem concluzia că dacii nu se purtau ca niște cuceriți, ci ca niște stăpâni ai locului.

Am avut în acest război aproape 200000 de ostași, și arăt acest lucru pentru ca să fie limpede greutățile pe care le-am întâmpinat nu numai în cucerirea acestei provincii, dar mai ales menținerea ei sub stăpânirea Romei. Toate aceste măsuri însă nu erau de natură să-i potolească pe daci, o națiune războinică și organizată pentru care libertatea era mai presus de orice.

Iată ce spune jurnalul despre Kriton, medicul personal al împăratului, care „era foarte bucuros” descoperind o serie de plante presupuse de el cu virtuți miraculoase pentru tămăduirea rănilor și bolilor. Acestea erau plante de leac ținute în deosebită cinste la traci, mari meșteri, după cum se știe în lecuirea diverselor răni și boli, atât la oameni, cât și la animale.

Iată ce sistem medical pus la punct aveau strămoșii noștri, și câte plante miraculoase cunoșteau și le foloseau cu succes.

Când acestea au început să urce (trupele împăratului) o pantă ușoară apropiindu-se de poalele colinei s-au auzit dincolo de palisadele fortăreței bătăi repezi și repetate pe care dacii le făceau cu ajutorul unei scânduri de paltin în care loveau puternic cu două ciocane de lemn. În felul acesta anunțau celor din cetatea de peste vale apropierea romanilor de cetățuia lor.

Iată deci cum aflăm că toaca nu este o invenție creștină, ci un instrument folosit în cetățile dacice pentru anunțarea invaziilor dușmane. Toate aceste lucruri legate de viața strămoșilor noștri ar trebui să ne umple sufletul de mândrie și bucurie, mai ales atunci când sunt scrise de „cuceritorul” Daciei – Traian.

Este cel mai frumos omagiu adus de un cuceritor, cuceriților!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?