Limba noastră – amneziile noastre!

Pe Zamolxe nu-l cântăm, nu suntem mândri de el, nu-l amintim, dar pe Traian (un homosexual pedofil și destrăbălat!) îl cântăm cu foc, ba chiar afirmăm mândri că este eroul nostru civilizator!

Înainte de a spune ce am de spus pe această temă, mulțumesc din suflet domnului Simion Jebelean care a făcut un efort trimițând materialele pentru aceste articole.

Domnul Jebelean, documentat și plin de intenții cinstite mi-a trimis materialele în toamnă. Le prezint abia acum pentru că aceste materiale necesită un studiu atent și aprofundat, abia apoi transmise. Asta am făcut și eu, și acum încerc să folosesc documentația dumnealui pentru a vă informa corect.

Noi nu am fost asimilați de romani, iar limba noastră nu se trage din limba latină!

Mulțumesc domnului Jebelean pentru efortul depus și scuze sincere pentru întârziere!

Iată cum încep comentariile la De Bello Dacico, jurnalul de luptă a lui Traian în războiul cu dacii:

“Dacia este așezată în întregime la miazănoapte de fluviul Danubius (Dunărea) și cea mai mare parte a ei cuprinde munți și păduri, locuri puțin ospitaliere pentru alte seminții, dar prielnice și cu nimic stânjenitoare traiului poporului dacic, astfel încât mai degrabă se poate spune că sunt înfrățite cu firea și felul lui de viață.

Este alcătuită din 4 părți mari, care s-au despărțit dintr-una singură după moartea remarcabilului rege Burebista, contemporanul divinului Cezar.

Prima parte a Daciei și cea mai apropiată de noi este așezată între râul Tisia (Tisa) și munții din interiorul acestei țări.

Cea de-a doua între Danubius și munți, începând de la locul îngust al acestui fluviu, pe unde divinul Tiberius a ordonat tăierea unui drum prin albia sa plină de stânci (Porțile de Fier) și până la Arrubium (Măcin) în Scythia Minor.

Cea de-a treia, între munți și Tyras, iar ultima e așezată pe crestele muntoase aflate în septentrionale.

În prima, locuitorii sunt cunoscuți de noi sub numele de daci, în a doua sub acela de geți, în a treia de costoboci, iar în a patra de carpi, dar toți fac parte din același neam tumultuos și vorbesc aceeași limbă.

Limba lor nu este greu de învățat de către noi romanii, întrucât prezintă mari asemănări și după spusele unor cunoscători s-ar apropia mult de vechea noastră latină cunoscută sub denumirea de limba priscă sau ausonică.

Ea este vorbită și la miazăzi de Danubius, adică în ținuturile tracilor, aflați mai de mult sub stăpânirea noastră, căci dacii tot o seminție tracică sunt.

Asemănătoare foarte mult cu limba tracă, până într-atât încât nu poate fi deosebită de ea decât prin unele expresii locale, este de asemenea ilira.

De latină o desparte mai mult înglobarea unor sunete aspre, necunoscute de latină și pe care gura unui roman numai cu greu ar putea să le reproducă.

Creșterea oilor este aici la loc de cinste. Localnicii duc aceste animale, de care se ocupă cu deosebită grijă, la pășunat pe timp de vară în munții lor, de unde spre iarnă le coboară.

Unele în bălțile revărsate ale fluviului Tisia, altele în bălțile dinspre brațele Danubiului de lângă Scythia Minor și încă altele în câmpiile aflate dincolo de Tyras, înspre răsărit.

Ei cunosc bine și muncile câmpului, dar mai ales datorită condițiilor pe care le are clima în Dacia, nu le dau aceeași importanță pe care o acordă creșterii vitelor, cu excepția ramurii getice, unde se întâlnește o cultură destul de ridicată a grânelor și chiar a viței de vie.

Nevoiți să-și apere în permanență turmele, atât de fiare cât și de oameni, a căror rapacitate nu e mai mică decât a fiarelor, dacii au devenit cu timpul un popor războinic, neînfricat în lupte.

Deplasându-se necontenit, după anotimpuri, din regiunile de câmpie, aflate la marginea țării, spre centrul muntos și invers, limba dacilor a rămas înțeleasă pe tot teritoriul locuit de ei și nu s-a diferențiat, așa cum s-a întâmplat cu graiurile italice.”

Iată ce ne mai spune împăratul Traian despre pregătirile de luptă care nu au fost deloc ușoare pentru că, dacii nu erau un popor ușor de cucerit!

”Grija pentru aceste pregătiri a fost impusă de faptul că războiul urma să se desfășoare pe un teritoriu cu totul dușmănos, atât din partea oamenilor, care prin credința lor în Zamolxe, deveneau nepăsători față de moartea în luptă, cât și din partea naturii, vitregă prin imensele și întunecatele păduri dacice și mai ales prin climatul aspru ai iernilor hiperboreene.”

În numerele următoare vă voi demonstra punctual cu ajutorul documentației unor oameni importanți care au dat lucrări bine documentate că, limba noastră nu se trage din limba romană.

Italienii au cel puțin 800 de dialecte la ora actuală (după domnul Săvescu 1600) în țara lor!

Care limbă ne-a predat-o nouă, dacă ei nu au o limbă unică vorbită?

Este firesc ca italienii să aibă atâtea dialecte cât timp la Roma au existat legiuni din toate colțurile lumii, iar populația Romei și a întregii peninsule era atât de pestriță. Cei care au servit Imperiul Roman și-au asimilat limba, dar au și îmbogățit-o! Așa că, să ne lase mediile academice cu teoriile lor părtinitoare pentru care sunt atât de bine plătiți.

Ce-i mai tragic la poporul nostru însă, este, c-am ajuns să ne lăudăm cu toată gura și din toată inima cu cotropitorii noștri! Le găsim merite, suntem mândri de ei, le atribuim înțelepciune, îi considerăm ”civilizatorii noștri”.

Toate popoarele normale își urăsc cotropitorii și se cramponează cu disperare de moșii și strămoșii lor. Noi nu, ba chiar ne este rușine cu strămoșii noștri barbari și necivilizați, și suntem mândri că ne tragem din romani. Mergem cu aberația până la a-l cânta în imnul țării pe Traian ”cuceritorul Daciei”!

Ori suntem de o ignoranță crasă, ori suntem amnezici?!

Acum se știe despre tot felul de poeți, părinți ai matematicii, părinți ai medicinii, însă nimic în istorie despre Zamolxe care a fost un nemuritor și un lider spiritual pentru întreaga Europă.

Pe Zamolxe nu-l cântăm, nu suntem mândri de el, nu-l amintim, dar pe Traian (un homosexual pedofil și destrăbălat) îl cântăm cu foc, ba chiar afirmăm mândri că este eroul nostru civilizator. Rușine să ne fie!

Ar trebui să conștientizăm toți trăitorii pe aceste meleaguri că până nu ne vom cere iertare de la moșii și strămoșii noștri, cu care ne este rușine, și pe care i-am uitat voit la comanda altora, nu putem să mergem mai departe…

La conferința revistei Cosmos s-a făcut conexiunea cu moșii și strămoșii noștri (cu Filonul GetoDac)!

”Bravos națiune, de halal să-ți fie!”

Până nu ne vom cere iertare de la ei, iar ei ne vor ierta, batem pasul pe loc!