Lucrurile simple
© CC0 / Pixabay

Zicem în sinea noastră: „bine că nu ni se întâmplă nouă”. Şi trecem mai departe! Ce facem în aceste situaţii?

Lucrurile simple sunt după părerea mea cele mai frumoase şi cele mai valoroase. Am văzut un film indian, făcut în 2014 (PK se numeşte) care tratează un subiect extrem de interesant, incriminând la modul foarte simplu prostia, fariseismul, naivitatea. Am râs, am plâns, am râs iarăşi, dar am realizat că filmul îţi oferă profunzimi de nebănuit dacă ai un pic de bun simţ şi măcar un pic de minte.

În lumea noastră lucrurile simple şi adevărurile nu sunt observate. Adevărurile par minciuni şi minciunile par adevăruri şi asta se întâmplă pentru că trăim într-o lume a competiţiei, a celui mai tare, mai bogat, mai puternic, mai frumos, mai spiritual, etc.

Unii vorbesc atât de sofisticat şi de îmbârligat încât nu prea înţelegi nimic din ceea ce vor să transmită. Asta se întâmplă pentru că oamenii nu vor să-şi simplifice existenţa, crezând că o existenţă cu trăiri simple este banală. Toţi se străduiesc să aibă nume răsunătoare, să iasă în faţă, să se laude cu ce fac şi cine sunt ei în faţa lumii. În faţa morţii însă suntem egali şi nu mai are importanţă cine suntem şi cine am fost, ci numai ceea ce am făcut!

Un proverb chinezesc spune că „un om care are un strop de bunătate în suflet merită un fluviu de recunoştinţă”! Vedeţi, proverbul nu spune un munte de orgoliu, o grămadă de ştiinţă, un car de bogăţie, frâiele puterii, ci „un strop de bunătate”. Deşertăciune creează „importanţa de sine” şi lumea lui „cine sunt eu”!

Există oameni neştiuţi care servesc omenirea la modul real, cu responsabilitate şi iubire, aşa cum există şi oameni la fel de neştiuţi care se străduiesc s-o distrugă. Toţi cei scoşi în faţă, uneori cu ostentaţie, sunt ca acţiune plănuită de stăpânii din umbră ai acestei lumi care se folosesc de aceşti orgolioşi pentru a-şi acoperi mârşăviile…

Ei sunt sacrificaţi pe orgoliile lor bolnave şi devin stâlpii infamiei. Se bucură când stau pe tronurile lor de mucava, când apar peste tot cu titluri de tot felul şi nume sonore. Nu ştiu sau nu vor să accepte că ei sunt doar „bufonii regelui”, care pot spune ce doresc între „anumite limite” pentru că nu sunt luaţi în consideraţie!

Pe câteva posturi TV prezentatori, analişti politici, ziarişti, oameni politici şi oameni ai legii, dezbat cu îndârjire tot felul de subiecte de fraudă, competiţie murdară, crimă organizată, înşelăciune. Ei reprezintă oamenii care descoperă şi deconspiră – aparent. De fapt ei sunt pioni ai unei conspiraţii ce nu poate fi deconspirată pentru că şi ei fac parte din acelaşi sistem plătit de conspiratori! Trusturile de presă sunt aservite stăpânilor lumii, iar informarea şi dezinformarea fac parte din joc.

Toţi cei pe care-i alegem sunt oameni cu slăbiciuni şi vicii, aleşi de ei să le facă jocul. Un şef de stat vicios, lacom, avid de putere va fi uşor de manevrat şi va sacrifica la comandă propriul popor pentru că „aşa i se cere”. Jurământul făcut în faţa poporului care l-a „ales” este vorbărie goală, în timp ce împlinirea jurământului făcut în faţa stăpânilor este singura lor datorie pe care o au.

la comandă, iar la conducerea acelor state au fost „instalaţi” cei aserviţi, care au fragmentat statul pentru ca poporul să nu aibă putere! „Divide şi stăpâneşte” este deviza lor – o aplică de milenii, până când omenirea va înţelege jocul puterii! Din păcate superficialitatea şi lipsa de discernământ sunt atributele rasei umane.

Este un paradox că nu vedem decât rareori lipsa sensurilor din viaţa noastră. Atunci când o facem ne îngrozim, apoi trecem pe „pilot automat” ca să nu murim de frică! Nu ne plac lucrurile clare şi simple. Nu vedem dincolo de aparenţe. Şi ne e frică să vedem adevărul. Un colţ de cer senin, o apă curată, un petic de natură neatins de mâna omului, ar trebui să fie o bucurie în normalitate.

Dar cum să discernem normalul de anormal atât timp cât anormalul este afişat agresiv cu surle şi trâmbiţe? Se fac execuţii şi violuri în direct, torturi şi accidente comandate, sclavie sexuală, morală şi fizică, copii programaţi împotriva părinţilor, bătrâni uitaţi, părinţi care îşi abandonează copiii…

Credeţi că toate acestea sunt normale? Zicem în sinea noastră: „bine că nu ni se întâmplă nouă”. Şi trecem mai departe! Ce facem în aceste situaţii??

Nimic, pentru că nu suntem uniţi şi nici măcar nu înţelegem acest principiu universal de existenţă!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?