Lumea in 2019 Tarot
Cele 4 Arcane Majore care corespunde celor 4 Anotimpuri pentru anul 2019. Avem Temperanţa (Primăvara), Lumea (Vara), Turnul (Toamna) şi Justiţia (Iarna).

Etalarea cuprinde patru Arcane Majore, care corespund fiecărui anotimp din 2019. Gândiți-vă la cele Patru Anotimpuri ale lui Vivaldi în variantă arhetipală.

Un titlu inspirat de la celebra publicație The Economist (Economistul) din Marea Britanie care e citită de milioane de oameni anual, destul de aproape față de COSMOS care e citită de miliarde. Aș fi pus coperta aici dar nu vreau să spună lumea că le facem reclamă gratuită. Un lucru e cert, pe copertă sunt șase cărți de Tarot, alături de numele lui Trump. Coperta a fost publicată în 2017, imediat după ce Trump a fost ales președinte al Statelor Unite.

Noi acum o să facem o predicție pe anul 2019 și sincer, chiar mă bucur să văd că cea mai mare publicație de presă din Marea Britanie își permite în sfârșit un tarotist de calitate. Am zis să încercăm și noi, mai ales că știu că vă plac științele exacte și spiritualitatea. Vei vedea că ceea ce citești acum e perfect logic deci nu e nevoie să știi nici măcar Tarot. Așa că să purcedem.

Etalarea cuprinde patru Arcane Majore, care corespund fiecărui anotimp din 2019. Gândiți-vă la cele Patru Anotimpuri ale lui Vivaldi în variantă arhetipală. Un fel de 6D, ultima dimensiune a formelor matriciale. De aici începe Akasha, locul unde conștiința prinde formă.

Pentru Primăvară avem Temperanța, pentru Vară avem Lumea, pentru Toamnă avem Turnul iar pentru Iarnă avem Justiția. O etalare super, super interesantă, mai ales că nici nu se putea altfel!

Primăvara corespunde Temperanței, a cumpătării și a moderației. E și normal, au trecut sărbătorile. Mâncăm mai mult, cumpărăm mai mult, consumăm mai mult. Cu excepția Maeștrilor, dar ei oricum au cam sărit din schema destinului. Așa că primăvara lui 2019 e o perioadă de re-echilibrare. Poate ai muncit prea mult, poate nu te-ai odihnit nici măcar Duminicile sau poate ai vrut să-ți impresionezi vecinii cu artificii, în orice caz, a venit un moment pentru reculegere. Primăvara aceasta e un prilej bun de valsare pe ritm de Gaia, undeva între 7hz și 35hz cam cât este media Rezonanței Shumann pe planetă. Deci nici chiar tot timpul pe Beta înalte pentru că accelelează uzura creierului. Pe Beta înalte ești deobicei în traficul din București. Primăvara din 2019 va fi un prilej bun de meditație, de ieșit în Natură și de detoxifiere. Temperanța înseamnă și răbdare, iar răbdarea se știe că nu e chiar punctul forte al Săgetătorului, mai ales că este element de Foc și se aprinde imediat la suflet. Practic trebuie să transformi Focul în Apă iar asta înseamnă alchimie la purtător, pentru că Focul reprezintă capacitatea creativă iar această creativitate trebuie să se exprime în lume (următoarea carte a picat chiar Lumea!), dar dacă nu-și exprimă această creativitate ea va fi precum un dor care apasă greu pe respirație. La nivel mondial arată o reașezare energetică, apoi era și cazul după câte s-au întâmplat în 2018 la nivel geopolitic cu efecte evidente și la noi în România. Ca să vă racordați din nou la echilibru și armonie recomand sport și exercițiu fizic pentru a vă crește nivelul de energie disponibil să faceți ce vă propuneți în 2019, ceea ce ne ducă către următorul anotimp, Vara.    

Pentru Vară cum spuneam, avem Lumea. Evident că vara este o perioadă de ieșit în lume. Concedii, vacanțe și excursii atât fizice cât și metafizice. Gândiți-vă câte “excursii” se fac numai la festivalele de muzică eletronică. Suntem entuziasmați și mândrii, chiar dacă nu toți vom realiza ce ne propunem. Încă nu e timpul, pentru că în această vară încă vom construi. Vom continua să păstrăm același echilibru al Temperanței din primăvară, numai că în perioada verii vom începe să ne folosim și capitalul nostru de imagine. Mondenitata e utilă pentru a ne promova în lume ideile și idealurile noastre. Vara lui 2019 e un prilej bun de infuzare spirituală a structurii energo-informaționale altfel ne trezim că am stat toată vara precum greierele, cu cântare și desfătare. Să nu uităm că Lumea este guvernată de Saturn iar Saturn adoră disciplina, legea, ordinea și mai ales responsabilitatea. De ce spun asta? Pentru că la nivel social e foarte posibil să vedem mișcări din partea multor grupuri sau grupări care nu își vor asuma propria stare de existență. Pot fi evenimente ce implică mișcări colective de oameni, cu fel și fel de chestii pe suflet, nemulțumiri, mișcări activiste, deplasări de populație sau forfotă socială. E foarte important să existe și responsabilități, pentru că Lumea este o carte de Pământ ca și element. Pământul înseamnă practică, înseamnă a face, și știți vorba aceea, faptele vorbesc. Deci nu vă culcați pe-o ureche chiar dacă e cald afară și puteți să dormiți pe bancă în parc, pentru că trebuie păstrat ritmul Temperanței din primăvară prin răbdare, perseverență și simplificare. Asta ca să ne continuăm călătoria spre Toamnă.

Toamna este reprezentată de una din Arcanele mele preferate și anume Turnul. Dacă te uiți pe copertă, vei observa că turnul se prăbușește. Ce e frumos la această carte este că nu știi niciodată daca tu ești turnul în cădere sau cel care îl doboară. E foarte posibil să fii ambele, depinde de alegeri. Turnul simbolizează trezirea, în cazul acesta Trezirea Spirituală. Dacă toată vara ai ars-o ca greierele, în loc să te fi trezit și tu primăvara ca toată natura, ai ales într-un târziu s-o faci tocmai la toamnă. Aici dai corigența. Aici e începutul sfârșitului, și dacă te-ai ținut de treabă din primvară și până acum, în loc să fii turnul care se prăbușește, poți fi tu cel care provoacă prăbușirea. Poți deveni trăznetul și Lumina! La nivel planetar, vom vedea cum cad rând pe rând sistemele de credință. Cei care se trezesc, vor vedea cum vechea paradigmă se prăbușește din ce în ce mai mult făcând loc unei noi energii, unei construcții noi. Cei care trag cu dinții de schimbare, vor cădea odată cu turnul pentru că Sistemul nu-i va mai servi ca altădată. E posibil să fie un schimb de ierarhii în societățile secrete și oculte. Chiar dacă Piramida Ierarhică are totuși o stabilitate mai bună ca turnul, fisuri și crăpături vor apărea cu siguranță și pe acolo va intra Lumina. În toamnă e foarte posibil să fie conflicte, mai ales interioare pentru ca Turnul e guvernat de Marte și cu toții știm de ce e în stare zeul războiului. Recomand să rămâneți deschiși la noile energii galactice.

“Vine iarna” așa cum spune o celebră replică din serialul Urzeala Tronurilor. Sfârșitul lui 2019. S-a mai terminat un ciclu calendaristic.

Pentru Iarna din 2019 avem Justiția. Acum să vă țineți bine. Se face Dreptate, și spun cu D mare pentru că există atât dreptate omenească cât și Dreptate Divină. Deci după fapte și răsplată. La nivel geopolitic vor fi chestiuni ce implică justiție, procese și chiar birocrație. Vom asista la arestări, la declasificări, la dezvăluiri și vom vedea teorii ale conspirației care devin fapte ale conspirației. În toamnă Turnul a provocat prăbușirea unor credințe vechi, unor iluzii, unor presupuneri, iar acum Justiția vine să ne ofere claritatea necesară pentru a merge mai departe, de data aceasta având influența Balanței, adică a diplomației, a mediatizării și a cooperării. Observați că Balanța poate fi în echilbru sau nu, deci avem din nou tematica echilibrului din primavară (Temperanța). Asta înseamnă că 2019 va fi anul Armoniei. Numerologic vorbind anul 2019 este simbolizat de numărul 3, ceea ce arată nevoia de transcendeță a dualismului, o a treia alegere. Balanța poate fi un vector de echilibru, adică a treia stare sau Punctul 0. În orice caz, Justiția vorbește de la sine. Se cerne grâul, se dau măștile jos, ne prinde karma din urmă. Dacă ai respectat indicațiile începând cu primăvara, acum te vei odihni în Adevăr. În funcție de cum ai trecut de Turn, de toamnă, de Trezire, ai șansa să treci pe o altă Octavă a Realității. A venit iarna din nou, a mai trecut un an, se aproprie 2020. Nici anul ăsta nu știi cum de-a trecut așa repede. Totuși să avem grijă la excese că vin iarăși sărbătorile, căci dacă nu suntem cumpătați o luăm de la capăt ca și anul trecut și nu cred că vrea cineva să se învârtă prea mult în cerc. Recomand spirala.

Până la următoarea prezicere, vă doresc o linie temporală ca pe sufletul vostru.

Aminom!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?