Redăm o listă a zonelor de acces în Shamballa, cu menţiunea că doar persoanele cu vibraţia purificată pot accesa astfel de intrări.
Vaţa noastră se derulează întodeauna în jurul concepţiilor, a punctelor de vedere şi a mentalităţilor pe care ni le formăm de-a lungul anilor, în raport cu cât cunoaştem despre lucrurile care se manifestă zilnic în realitatea tridimensională. Astfel ajungem să ne formăm propriile convingeri în ceea ce priveşte adevărurile cu care ne confruntăm, dar şi să ne formăm sistemul de credinţe care conţine nu doar referirea sau relaţionarea cu religia şi biserica.
Cu timpul convingerile şi credinţele noastre ne determină destinul şi modul în care acesta se desfăşoară de-a lungul propriei existenţe. Noi însă nu dăm atenţie unor astfel de detalii, pentru că de cele mai multe ori suntem atât de prinşi cu lucrurile cotidiene şi atât de mult le acordăm atenţie, încât practic uităm de sufletul nostru, iar credinţele şi convingerile noastre deja rulează non stop datorită obişnuinţei.
Cum să ne mai îndreptăm atunci atenţia către ceea ce este cu adevărat, când mintea noastră deja e gata setată să folosească doar ceea ce ne oferă Sistemul să rumegăm liniştiţi seară de seară?
Desigur că ar trebui să fim mai vigilenţi faţă de propria conştiinţă, pentru a nu fi alterată de falsele valori prezentate zilnic la televizor şi de tot soiul de informaţii din diverse domenii, inutile, deoarece nu ating latura existenţei sufletului.
Există bineînţeles cercurile ştiinţifice, cele academice cărora li se acordă o importanţă şi mai mare decât celor ştiinţifice, şi există şi cercurile esoterice-spirituale, toate acestea având propriile iniţiative şi puncte de vedere deseori despre aceelaşi lucruri cercetate.
Un exemplu în acest sens este acceleratorul de particule de la CERN din Elveţia, folosit pentru a descoperi bosonul Higgs. Cercetătorii ştiau din teoria cuantică de faptul că în conformitate cu toate calculele făcute, „particula lui Dumnezeu” cum e numit bosonul Higgs, aceasta ar trebui să-şi facă prezenţa cunoscută în urma folosirii acceleratorului. După ce au pornit maşinăria, au descoperit cu stupoare că în realitate, aşa cum au înregistrat aparatele de înaltă performanţă, au apărut doi bosoni Higgs. Deci fiind doi bosoni Higgs, asta confirmă ceea ce Ştiinţa Spirituală ştia de mii de ani şi anume că există în univers principiile cuantice numite Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Mama. Nu degeaba acest duo cuantic se reflectă, cel puţin în privinţa vieţuitoarelor, în modelul părinţilor care perpetuează linia speciei din care provin.
Din perspectiva speciei noastre de fiinţe raţionale şi inteligente, ceea ce ne deosebeşte net de vieţuitoarele necuvântătoare sunt limbajul articulat şi capacitatea raţională. Acestea ne formează credinţele şi convingerile, acestea la rândul lor ne definesc cine suntem şi ce devenim odată cu trecerea timpului.
Există în lume multe religii, foarte multe sisteme de credinţă, iar în ceea ce priveşte sistemul de convingeri, ele se formează pe baza experienţelor trăite şi a cunoaşterii acumulate din tot ceea ce trăim.
Dar oare cunoaştem noi cu adevărat ceea ce este adevărat?
Suntem noi capabil să discernem suficient de mult astfel încât să putem deosebi adevărul de iluzoriu?
Stilul de viaţă pe care marea majoritate a lumii îl duce demonstrează că nici nu cunoaştem adevărul despre ceea ce este real, şi nici nu înţelegem că aproape întreaga noastră existenţă o trăim pe baza iluziilor, a jumătăţilor de adevăr, a ignoranţei şi a lipsei de satisfacţie reală, toate acestea conturând către finalul de viaţă un stadiu care ne aduce în faza de a ne simţi ruginiţi pe la încheieturi, ne mişcăm tot mai greu şi anevoie, respiraţie devine şi ea o problemă şi uite aşa, datorită sistemelor personale de credinţe şi de convingeri, ajungem aşa cum de fapt niciodată nu ne-am dorit şi nu ne-am gândit că vom ajunge.
Am făcut această introducere la subiectul acestui articol pentru ca să vă deschid o uşă către cunoaştere, deoarece noi avem şi convingeri legate de lumea în care trăim.
Până în urmă cu un deceniu era împământenită mai peste tot în lume ideea că dacă gândeşti altfel decât spune ştiinţa, medicina şi religia din care faci parte rişti să fi privit de către cei din jur drept nebun sau cel puţin ciudat în modul în care gândeşti.
Cam de prin 2010 asemenea aspecte manifestate în interiorul societăţii umane au început să se schimbe, odată cu ipoteze tot mai îndrăzneţe aruncate pe piaţa mass-media de unii cercetători mai cu zvăc, aceştia fiind şi adepţi ai teoriei paleoastronautice care se referă la intervenţia unor civilizaţii din afara Pământului în evoluţia omenirii. Şi asta pe bună dreptate deoarece nici la ora actuală, cu toate cercetările efectuate decenii la rând şi cu instrumente moderne de analiză, ştiinţa şi îndeosebi antropologia nu pot da un răspuns în privinţa verigii lipsă, referitor la trecerea directă din stadiul de Homo Habilis, Homo Erectus sau Neanderthal la Homo Sapiens Sapiens. Această verigă lipsă, ca stadiu de trecere către specia Homo Sapiens Sapiens, nu există din simplul motiv că nu a existat niciodată, nivelul de Homo Sapiens Sapiens fiind obţinut prin inginerie genetică.
Mulţi au fost sceptici din acest punct de vedere până când au început să apară învăţăturile Orientului Extrem, respectiv cea tibetană, hindusă şi budistă. Acestea susţin aspecte legate de prezenţa fiinţelor din alte lumi în concordanţă cu principiile de evoluţie spirituală, ce pot fi înţeles doar în cazul în care postura umanoidă devine bipedă. De ce neapărat aşa? Cumva postura aplecată a primatelor împiedică formarea de sinapse ca proces de dezvoltare a capacităţii de a raţiona şi de a articula sunetele formând astfel cuvinte? Da, este foarte plauzibilă o asemenea ipoteză pe care ar fi foarte indicat să o luaţi în considerare.
Cine a asistat crearea lui Homo Sapiens ca fiinţă raţională şi cu limbaj articulat?
Pergamente străvechi redau o parte din învăţătura tainică despre care menţionam anterior. O asemenea învăţătură provine de la înţelepţii Shamballei, lumea paralelă care ne supraveghează evoluţia şi ne ajută. Shamballa este mai degrabă un nume generic al acestei lumi, oraşul principal fiind Agartha, dar pe lângă acesta mai există Poseidia plasat în zona podişului Mato Grosso, Telos – plasat în zona Muntelui Shasta din California, Shonshe – plasat în zona mongolă în apropiere de Himalaya, Ramaya – în India, Shingwa – plasat în zona dintre China şi Mongolia, acestea fiind oraşe locuite de reprezentanţi ai civilizaţiilor din vechime. Desigur mai sunt multe alte oraşe şi zone locuite în planul eteric al planetei, care este astfel considerat un plan paralel. Avem şi noi aici în România în zonele munţilor Bucegi, Rarău, Ceahlău, Retezat, Godeanu, dar şi în zonele de câmpie desigur nu în planul fizic, asemenea oraşe aflate în interiorul Pământului aşa cum s-a obişnuit să fie considerată o asemenea realitate.
Mulţi şi-ar putea pune întrebarea cum pot exista asemenea oraşe în interiorul planetei?