Mesaje ale Stră-Bunilor
Monumentul ”Izvorul de Aur al Dacilor”, Orăștie, județul Hunedoara.

Ce spuneţi dacă ar exista în Megaunivers viteze de milioane de ori mai mari ca cea a luminii sau a tahionilor?

Bună găsire, oameni ai neamului nostru…

Voi sunteţi moştenirea cronologică a rasei noastre, ce a venit cândva dintr-o stea foarte îndepărtată aici în acest sistem solar. Putem să vă spunem care este durata prezenţei noastre aici pe Pământ, dar este posibil să nu puteţi procesa tot ceea ce vine dintr-o astfel de informaţie, pentru că ştim că mintea voastră prelucrează o informaţie în multe etape după ce o primeşte. Şi un asemenea proces al minţii este inutil, cu atât mai mult cu cât voi trebuie să vă purificaţi mintea acum în această etapă a existenţei voastre.

Noi vă transmitem informaţii ca o conştiinţă colectivă, dar putem face asta şi separat la nivel individual, şi va veni şi momentul când unii dintre noi din această conştiinţă colectivă se vor prezenta şi vă vor oferi informaţii foarte importante pentru evoluţia voastră. Pentru acum însă, în această transmisiune, vă vom spune câteva lucruri legate de evoluţia voastră în segmentul de timp în care vă aflaţi.

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?