Alegerile pe care le faceţi influenţează în fiecare clipă curgerea continuumului.
Serialul mesajelor primite de la arcturieni continuă cu noi informaţii referitoare la modul în care noi evoluăm prin intermediul alegerilor noastre zilnice.
Salutări! Noi suntem Conştiinţa Colectivă Arcturiană!
Vă oferim în această transmisie un subiect la care să reflectaţi profund, deoarece aşa cum vă vedeţi pe voi înşivă, fiecare pe locul pe care-l ocupă în lumea voastră, vă consideraţi pe baza experienţei voastre personale ca nişte fiinţe capabile să decidă şi să aleagă corect şi drept.
Haideţi să începeţi să fiţi cinstiţi cu voi înşivă! Este foarte aproape timpul când veţi fi puşi în faşa consecinţelor propriilor alegeri făcute cu ceva timp în urmă, şi asta se va petrece chiar în privinţa acelor aspecte pe care le consideraţi a fi cele mai neînsemnate.
Dragii noştri, până şi cel mai mic eveniment în viaţa personală contribuie la modul în care civilizaţia voastră se îndreaptă către un viitor asupra căruia nu aveţi deloc certitudini despre cum va fi! Şi ca să vă dăm un exemplu destul de clar, omenirea voastră se comportă, indiferent că e vorba de conducătorii voştri sau de oamenii obişnuiţi, asemenea unui echipaj dintr-o barcă din acelea pe care le folosiţi când voiajaţi pe cursurile învolburate ale apelor. Şi sunteţi cu toţii într-o asemenea barcă. Când aveţi de depăşit câte un prag cu vârtejuri mari, unii strigă să o luaţi la dreapta, alţii strigă să o luaţi la stânga, alţii strigă cum să vâsliţi în mijlocul torentului, iar alţii strigă cum să faceţi să ocoliţi torentul respectiv. Cu toţii strigaţi care mai de care, şi în gălăgia generală aveţi impresia că fiecare deţine soluţia.
În realitate, strigaţi fără să ştiţi la modul real şi concret cum veţi face asta! Şi atunci într-un asemenea cor de voci indescriptibile se poate instala nesiguranţa cu privire la viitor.
Când faceţi o alegere este necesar să înţelegeţi un aspect foarte important…
Citesc Rev.’Cosmos’ de cand a aparut si sub aceasta denumire si am aproape toata colectia . Admiratie pentru toata echipa de truditori tineri si seriosi.V-am facut continuu reclama si asa am reusit cu prietenii si cunostintele apropiate sa avem multe dezbateri pe teme f. interesante reale,acum de actualitate concreta. Va multumesc ca existati !
Mulțumiri!