O parte a acestei Comori uitate, care conține cristale și dispozitive bazate pe cristale și metale prețioase, va fi găsită de cineva cu adevărat vrednic.
La bună găsire, oameni ai neamului nostru!
De multe veacuri ne uităm la voi, cum dintre unii oameni ai acestei nații pe care o reprezentați se apucă și încep să caute, fără să înțeleagă prea bine de ce, comoara ascunsă a dacilor, așa cum au învățat la materia istoriei în primii ani de școală. Acești oameni sunt reîntrupări, foarte puține ce-i drept, a celor care au trăit în vremea de pe urmă a lui Decebal, care a dispus ca acea veritabilă comoară să fie îngropată undeva, și doar trei inițiați ai vremilor de atunci au știut despre cele trei locuri unde comoara a fost ascunsă.
Foarte multora dintre românii care au auzit de comoara lui Decebal, ascunsă ca să nu ajungă pe mâna romanilor, li s-a înfierbântat mintea și au crezut că dacă vor căuta comoara, o vor găsi și vor face bani buni vânzând-o străinilor. Ce vise deșarte! Ce himere în mintea lor… Dragii noștri, haideți să vă spunem despre pierduta – care nu este în realitate pierdută! – comoară a strămoșilor voștri, a noastră de fapt, cei care vă transmitem asemenea informații.
Voi știți, pentru așa a consemnat istoria romanilor, și este foarte adevărat, că din Dacia au plecat cu sute de tone de aur și argint. Dar credeți că acele scumpeturi au reprezentat o parte din comoara ascunsă de către Decebal? Ceea ce a fost ascuns de către ultimul Rege-Preot era Cunoașterea Sacră Primordială, bazată pe Legile Spirituale ale Vieții și Creației, o cunoaștere cu care azi, dacă oamenii ar folosi-o, ar putea transforma omenirea și planeta într-un adevărat paradis la propriu, inclusiv cu tot cu tehnologie. Aceea este Comoara uitată, despre care ați auzit mulți dintre voi.
Și ea poate fi găsită și accesată într-o zi, dar numai de către aceia ce vrednici se vor dovedi în a o stăpâni și folosi în beneficiul tuturor, nu în scopuri egoiste. Căci cunoașterea, ca și energia, este neutră, depinde pe mâna cui ajunge. De aceea a ascuns Decebal Cunoașterea Sacră, pentru că dacă ar fi fost găsită de romani, azi omenirea ar fi avut o cu totul altă față. Setea neobosită de cucerire și dominare a romanilor ar fi stăpânit azi întreaga civilizație, ori așa ceva nu putea fi permis de către frații noștri din Shamballa și din lumile din afara planetei.
Așa că dragii noștri, în viitor o parte a acestei Comori uitate, care conține cristale și dispozitive bazate pe cristale și metale prețioase, va fi găsită de cineva cu adevărat vrednic, și ceea ce-i va oferi acestei persoane puterea adevărată o va ajuta să se implice în viața națiunii. Din acel moment totul pentru voi se va schimba în bine, iar momentul acela nu este departe în timp. Mai multe deocamdată nu vă spunem, ci doar v-am reamintit că Divinitatea Supremă – Creatorul – nu v-a uitat și că vremea voastră va reveni iarăși, așa cum au fost strămoșii voștri cândva, respectați și considerați părinții tuturor neamurilor de azi.
Noi suntem Stră-Bunii! Noi suntem cu voi întotdeauna!