Toate bolile apărute în civilizația voastră își au originea în suflet, în neacceptarea situațiilor neplăcute pe care tot voi vi le creați.
La bună găsire, oameni ai neamului nostru!
Civilizația voastră se află înaintea unui salt foarte important la nivel evolutiv. Liniile temporale ale majorității, singulare așa cum sunt ele și paralele către direcții similare, tind să configureze Realitatea următoarei jumătăți a acestui secol. Prima jumătate a actualului veac deja este parcursă pe jumătate, și ceea ce s-a petrecut la începutul său a conturat suita de evenimente desfășurate de atunci până acum, așa cum le-ați cunoscut. Însă reacțiile voastre – ale majorității populației lumii – față de evenimentele respective, au conturat felul în care începând cu 2050 lumea voastră va arăta.
Ați arătat că v-ați săturat de multe lucruri rele și urâte care au avut loc în lumea voastră pământeană, și acesta este impulsul care va construi lumea voastră din viitorul de peste 2-3 decenii. Reacțiile voastre, așa cum au fost ele, la nivelul miliardelor de ființe umane, mai ales în ultimul deceniu, au conturat modul în care vreți să vă trăiți existența. Și de asemenea aceleași reacții au arătat la nivelul sufletului care este acea parte din voi care necesită vindecare: lipsa de libertate!
Miliarde de suflete umane au nevoie să se vindece de veacuri și milenii de întrupări în care au cunoscut și suferit de pe urma manipulării, controlului, a fricii induse prin teroare și sclavie, a asupririi sub diferite forme de orânduire socială, în care au cunoscut toată gama de lipsuri și dar și a exceselor făcute din poziții obținute fie prin moștenire, fie dobândite prin furt, înșelăciune și chiar crime în numele lui Dumnezeu.
Chiar dacă mulți dintre voi nu aveți o karmă atât de grea, precum au alți oameni care au fost implicați în lucruri urâte precum cele spuse mai înainte, trăiți într-o mare de energie umană aici pe Pământ, și de aceea sunteți participanți la Marea Dramă care se desfășoară actualmente pe planetă. Dar să fim înțeleși corect! Când spunem Marea Dramă, nu înseamnă neapărat ceva tragic, cât mai degrabă un stadiu evolutiv în care sunteți cu toții implicați. De aceea ce-i afectează pe câțiva, îi afectează pe toți, mai devreme sau mai târziu, prin Legea Rezonanței și Legea lui Unu.
Toate bolile apărute în civilizația voastră își au originea în suflet, în neacceptarea situațiilor neplăcute pe care tot voi vi le creați. Deci dacă vreți să vă vindecați de bolile pe care le aveți, indiferent că sunt ușoare sau grele, meditați la acest concept al Acceptării. Pentru că așa cum a spus cu mii de ani în urmă fratele nostru Zamolxe, nu poți vindeca trupul fără să vindeci sufletul. Căci sufletul vostru este creuzetul unde se topesc toate stările într-una singură, care se bazează pe Acceptare. Iar aceasta este una dintre principalele fațete ale Iubirii, căci dacă iubești necondiționat, asta înseamnă Acceptare.
Noi suntem Stră-Bunii! Noi suntem cu voi întotdeauna!