Este un an al Marilor Revelaţii în ceea ce priveşte propriul destin…   

Universul este un mecanism foarte complex, pe care ştiinţa cuanticii de abia de acum încolo îl va descifra în aspectele sale misterioase. Am descoperit materia întunecată şi energia întunecată, şi nu va trece multă vreme până când ştiinţa mondială va confirma cu rezultate concrete ceea ce spuneam eu în cel de-al doilea volum scris împreună cu regretatul Ion Ţugui în 1993. Şi anume că vor descoperi ceea ce eu am numit în acea carte „Principiul întunericului”. Mulţi ar confunda un asemenea termen cu ideea de rău, dar cele două n-au nici o legătură între ele. Asta apropo de materia întunecată şi energia întunecată, care alcătuiesc aproximativ 80% din masa acestui univers fizic tridimensional.

Peste tot în univers există linii de manifestare ale Creaţiei şi există combinaţii ale acestora, care determină nivelele spaţio-temporale. Unele dintre acestea reprezintă viitorul, dinspre care către noi, aici pe planeta Pământ, vin zilnic acele evenimente care se derulează din Akasha. Şi să vedem ce ne vor aduce următorii ani, pentru că din perspectiva palindromurilor se pare că mai avem de trecut nişte hopuri, decisive zic eu pentru evoluţia actualei civilizaţii. Am avut această dată de 02.02.2020 – palindrom perfect şi complet, dar şi data de 22.02.2020 (un palindrom incomplet) dar totuşi cu ceva efecte. Următorul palindrom complet va fi anul viitor, în data de 12.02.2021 şi dacă anul acesta lumea deja a trecut şi va mai trece prin schimbări majore, să vedeţi la anul ce va fi!

Pentru a vedea ce fel de schimbări aduce viitorul pentru noi toţi, să ne uităm la poziţia lui Pluton, astrologic vorbind, şi să comentăm efectele sale în cel de-al treilea decan al semnului Capricorn prin prisma informaţiilor aduse de Cheile Genelor. Din data de 26 aprilie anul acesta Pluton va intra în deplasare retrogradă, până în data de 5 octombrie. Vreme de cel puţin 5 luni astrul plutonian, care este Judecătorul Karmic Colectiv, va determina în societatea planetară transformări profunde, despre care până de curând nu se credea că ar fi putut fi posibile. Unul dintre cele mai importante aspecte ale lui Pluton din această primăvară şi vară este conjuncţia sa cu Jupiter la gradele 25-26 din Capricorn. Pentru că din 14 mai şi astrul jupiterian intră în deplasare retrogradă până în septembrie şi atunci să te ţii!

La ce să ne aşteptăm, atât în plan colectiv, cât şi individual?

Retrogradarea celor doi aştri, Judecătorul Colectiv şi Marele Benefic, va oferi acele posibilităţi de schimbare radicală şi profundă a tuturor aspectelor ce ţin în primul rând de Dreptate, norme de Drept, Justiţie, Legi, Comerţ, Legislaţie Internaţională, dar şi cercetare atomică, toxicologie – vaccinuri pentru diferite boli, finanţe şi metode de rezolvare a bolilor. Pentru că Jupiter şi Pluton se vor afla împreună la gradul 26 la un moment dat la începutul lunii iulie. Şi acestor grade din Capricorn îi corespunde Cheia Genelor 61.

Să redăm acum echivalenţele între informaţia astrologică şi cea genetică.

Cheii 61 îi corespund pentru Umbră – Psihoza (obsesia „de ce”-urilor), pentru Dar sau Calitate – Inspiraţia (Dumnezeu este o stare) şi pentru Siddhi sau Virtute – Sanctitate (a te avânta în necunoscutul divin). Astrologic vorbind Umbrei îi este asociată la acest grad 26 Autoritarismul, Darului – Modestia şi Sidhhi-ului – Înţelepciunea. Cum decriptăm aceste informaţii, raportate la poziţiile lui Jupiter şi Pluton? Cheia 61 este caracterizată de cel puţin două aspecte la care ne putem raporta cel puţin moral-filosofic, dar chiar şi la modul practic: primul este cel al Intenţiei Entuziaste, cel de-al doilea al Adevărului Interior.

Pentru că vorbim despre ce ne aduce viitorul, să vedem la fiecare dintre cele trei nivele cum se vor desfăşura lucrurile, pentru că nu toată lumea are acelaşi nivel de evoluţie. La nivelul Umbrei se vor manifesta cei care nu sunt evoluaţi, prin atitudini de tipul Psihozei şi Autoritarismului alimentate de Insatisfacţie. Şi aici menţionez că pot fi în această categorie persoane intelectuale, dar care nu şi-au dezvoltat sufletul, psihoza fiind la nivelul minţii. La nivelul Calităţilor, celor mediu evoluaţi Inspiraţia le oferă Vitalitate şi Intuiţie, iar la nivelul Virtuţilor, cei care sunt evoluaţi vor avea parte de stări sacre încărcate de fericire interioară. Ceea ce este important de reţinut în analiza de faţă este conjuncţia Jupiter – Pluton, care din perspectiva Cheii 61 influenţează glanda pineală, respectiv chakra creştetului. Anatomic dar şi energetic vorbind, în plan personal vom vedea la marea majoritate a populaţiei lumii un salt calitativ de conştiinţă, pe care eu l-am tot anunţat în diferite editoriale ale revistei. În această perioadă în care ambele astre retrogradează, mai ales cei spirituali au foarte mari oportunităţi de evoluţie. Şi am să vă spun aici un lucru pe care nu-l găsiţi nici în cărţi şi nu-l vedeţi nici la televizor în emisiunile spirituale.

Astrologic vorbind Jupiter şi Pluton guvernează chakra ombilicală, unde sufletul se împământează. Dar la peste 80% din populaţia lumii sufletul nu e coborât integral în chakra ombilicală pentru a se manifesta prin capacităţile sale divine. Ei bine, în cursul acestui an, din primăvară până în toamnă, peste 75% din populaţia planetei va trece printr-o fază de împământare accelerată a Sufletului în chakra ombilicală. Astfel conexiunea dintre Suflet şi Energiile Chi şi Prana va fi mult mai amplă, permiţând multora dintre cei spirituali, fie ei şi aceia trecuţi de 70 de ani, experimentarea unor stări şi manifestări în cursul cărora vor vedea posibila declanşare a anumitor capacităţi pentru care au muncit spiritual în ultimii 20 de ani.

Această conexiune dintre suflet şi energie în corpurile noastre va mai crea încă o punte între chakra creştetului şi cea ombilicală, şi la mulţi este posibilă accesarea prin meditaţie, rugăciune şi alte tehnici a energiei Sfântului Duh. Să nu vă mire asta, dar vă atenţionez să vă feriţi de deviaţiile de comportament, căci cine nu este suficient pregătit pentru aşa ceva, poate manifesta devieri comportamentale. Pot apare în situaţiile bune ceva dureri de cap, un preaplin mental, o energie debordantă (asta deja se manifestă la unii spirituali mai tineri), o conștientizare mai accentuată a propriului Adevăr Interior şi nu în ultimul rând ieşirea la lumină a capacităţii de taumaturg la unii dintre cei spirituali. Toate acestea peste tot în lume vor determina, mai întâi pe plan subtil, apoi în plan fizic, o serie de impulsuri în mentalul colectiv care treptat vor genera de-a lungul anului neaşteptate şi benefice evenimente pentru viitorul civilizaţiei umane, chiar dacă la o primă vedere evenimentele respective ar fi considerate altfel decât benefice.

Este un an al Marilor Revelaţii în ceea ce priveşte propriul destin…   

  • Metamorfoza omenirii (I)

1 COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?