Dacă tu abuzezi de tine foarte rău, poţi tolera pe cineva care să te bată, să te umilească şi să te trateze ca pe un gunoi. De ce?
Mintea noastră este un Vis în care mii de oameni vorbesc în acelaşi timp, dar niciunul nu-l înţelege pe celălalt. Aceasta este condiţia minţii umane! Tot ceea ce crezi despre tine şi despre lume, toate concepţiile şi programările pe care le ai în minte, toate sunt MAYA – iluzie. Nu putem vedea cine suntem cu adevărat, nu putem vedea deoarece nu suntem liberi. De aceea oamenii se împotrivesc vieţii! A fi viu este cea mai mare frică pe care oamenii o au. Moartea nu este cea mai mare frică pe care o avem; cea mai mare frică pe care o avem este să ne asumăm riscul de a trăi, riscul de a fi vii şi de a exprima ceea ce suntem cu adevărat. A fi noi înşine este cea mai mare frică a noastră, a oamenilor. Am învăţat să ne trăim viaţa urmărind să satisfacem cererile celorlalţi. Am învăţat să trăim prin viziunea altora, din cauza fricii de a nu fi acceptaţi şi de a nu fi suficient de buni pentru altcineva.
În timp, ne formăm o imagine a ceea ce este perfecţiunea pentru a fi suficient de buni. Creăm o imagine despre cum ar trebui să fim pentru a fi acceptaţi de toată lumea. Încercăm, în mod special, să le facem plăcere celor care ne iubesc, încercând să fim suficient de buni pentru ei. Ne creăm o imagine a perfecţiunii, dar nu ne potrivim cu acea imagine, nu ne vine bine întotdeauna. Noi creăm o imagine, dar imaginea nu este reală. Nu vom fi niciodată perfecţi din acest punct de vedere. Niciodată! Datorită faptului că nu suntem perfecţi, ne respingem propria persoană. Şi nivelul autorespingerii depinde de cât de eficienţi au fost adulţii în distrugerea integritătii noastre. Nu suntem suficient de buni pentru noi înşine, deoarece nu corespundem, nu ne încadrăm în imaginea noastră despre perfecţiune. Nu ne putem ierta deoarece nu suntem ceea ce am dori să fim sau ceea ce credem că ar trebui să fim. Nu ne putem ierta pentru că nu suntem autentici. Ştim că nu suntem ceea ce credem că trebuie să fim şi ne simtim falşi, frustraţi şi nesinceri. Încercăm să ne ascundem şi pretindem să fim ceea ce nu suntem. Rezultatul este că purtăm măşti sociale pentru a nu-i face pe ceilailţi să observe asta. Ne este atât de frică să nu observe altcineva că nu suntem ceea ce pretindem a fi.
Îi judecăm pe ceilalţi în concordanţă cu imaginea noastră despre perfecţiune, dar bineînţeles că ei sunt mereu sub aşteptările noastre. Ne dezonorăm pe noi înşine doar pentru a face plăcere altor oameni. Facem rău chiar şi corpului nostru doar pentru a fi acceptaţi de ceilalţi. Oamenii se pedepsesc la nesfârşit deoarece nu sunt ceea ce cred ei că ar trebui să fie. Modul în care ne judecăm este cel mai rău mod de judecată din câte există. Dacă facem o greşeală în faţa oamenilor, încercăm să negăm greşeala şi să o acoperim, dar atunci când suntem singuri, vinovăţia este atât de puternică, iar noi ne simţim atât de proşti, răi și atât de puţin merituoşi.
În întrega ta viaţă nimeni nu a abuzat de tine mai mult decât ai abuzat tu de tine însuţi, şi limita la care ai abuzat de tine este exact limita pe care o tolerezi din partea altcuiva. Dacă cineva abuzează de tine puţin mai mult decât o faci tu de obicei, probabil că vei fugi de acea persoană, dar dacă abuzează de tine mai puţin decât o faci tu în mod obişnuit, vei rămâne probabil în acea relaţie şi o vei tolera la nesfârşit. Dacă tu abuzezi de tine foarte rău, poţi tolera pe cineva care să te bată, să te umilească şi să te trateze ca pe un gunoi. De ce? Deoarece sistemul tău de credinţe spune: „O merit. Această persoană îmi face o favoare numai pentru că este cu mine. Nu-i merit dragostea şi respectul. Nu sunt suficient de bun.”
Avem nevoie de a fi acceptaţi şi de a fi iubiţi de ceilalţi, dar nu ne putem accepta şi iubi pe noi înşine. Cu cât ne iubim mai mult pe noi înşine, cu atât experimentăm mai puţine abuzuri în viaţa noastră. Autoabuzul provine din autorespingere şi autorespingerea vine din faptul că avem o imagine a perfecţiunii şi nu ne măsurăm niciodată cu acel ideal. Imaginea noastră despre perfecţiune este motivul pentru care ne respingem, este motivul pentru care nu ne acceptăm aşa cum suntem şi pentru care nu-i acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt.
Prin urmare, nu uita niciodată că perfecțiunea nu aparține acestui plan și TU ești singura entitate care trebuie să te accepți EXACT așa cum ești și să te iubești EXACT așa cum ești!
