Misterele Pământului – Lumea uriașilor

Se pare că uriașii n-au dispărut cu adevărat, chiar dacă s-au găsit în unele zone ale lumii schelete de-ale lor.

De bună seamă că unii dintre voi ați auzit, fie și întâmplător, de uriașii din străvechime, care au existat pe suprafața Pământului. Că au fost menționați în basme, legende, povești sau mituri transmise pe cale orală, cert este că ceva adevăr a existat în privința asta. Vorba lui Creangă, „că de n-ar fi, nu s-ar povesti…”

Dacă aceste creaturi mult mai mari decât oamenii au existat în vremuri demult apuse, deși au fost consemnate în legende și povești fabuloase, vezi Odiseea lui Homer unde Ulise și oamenii săi s-au întâlnit cu ciclopul Polifem care era în realitate un uriaș cu un singur ochi, odată cu venirea lui Christos coborât pe Pământ în lumea noastră prin intermediul lui Iisus uriașii au dispărut cu desăvârșire. Este posibil ca ei să fi fost parte din lumea enigmatică a Tartariei, care să fi fost în realitate tocmai această civilizație a uriașilor. Desigur dacă în privința Tartariei nu există documente scrise, dar au apărut – așa după cum ați putut citi în numărul din decembrie – dovezi în urma unor excavații și în America de Nord și în Europa, în ceea ce privește existența uriașilor dovezile arheologice, deși cam puține, au fost descoperite în diferite țări ale lumii, atât în Europa, cât și în America de Nord.

În diferite locuri din lume, precum pe teritoriul indienilor Paiute din Statele Unite ale Americii, în zona Valea Morții au fost găsite în 1947, 32 de peșteri ce se întind pe o suprafață de aproximativ 250 de kilometri. În interiorul lor s-au descoperit schelete umane care depășesc înălțimea de 2,5 metri. Ca un bizar fapt divers, legendele indienilor Paiute vorbesc despre un oraș subteran în zonă, care era locuit de uriași în vremuri foarte îndepărtate. Unul dintre tunelurile din zonă s-a surpat la un moment dat dând la iveală o sală enormă, iar în mijlocul acesteia o masă rotundă din piatră, cu tronuri de piatră și cu un sistem de conducte tot din piatră, a căror întrebuințare părea să fi fost aceea de a asigura iluminarea cu gaz ca lămpile din secolele trecute. De asemenea la ruși publicația „Anomalia” a redat un articol scris de către Mark Steinberg – unul dintre veteranii războiului din Afganistan și autor a numeroase cărți – în care se arată că în 1982, în timpul unor antrenamente ale scufundătorilor militari în lacul Issyk Kul, aceștia au dat peste niște ființe foarte stranii, îmbrăcate în costume argintii mulate pe corp, cu înălțimea de aproximativ 3 metri, care înotau undeva pe la fundul acelui lac. Deși apa era rece ca gheața, la adâncimea de 50 de metri – gândiți-vă că un bloc cu 10 etaje are de abia 30 de metri! – acele ființe ciudate nu aveau nici un fel de aparat de respirat, dar aveau pe cap niște căști sferice. Probabil acelea asigurau schimbul de oxigen. Militarii ruși au încercat să captureze o astfel de creatură dar s-au trezit azvârliți din apă, fiind aruncați în aer de o forță uriașă. Dar asta nu este tot!

Scriitorul rus V. Krapiva a consemnat un fapt la fel de uluitor. El relatează că s-a întâlnit cu profesorul Korsakov de la Universitatea din Odessa, care i-a reprodus o discuție avută cu un prieten din Marina militară sovietică, un ofițer care a servit la baza navală din Sevastopol. Prin anii ’50 ofițerul respectiv a văzut cu ochii lui un OZN ridicându-se din apă în spatele crucișătorului pe care se afla. Iar o altă mărturie similară aparține unui alt rus, B. Borovikov. Acesta avea obiceiul să vâneze rechini în regiunea Anapa, și cu o astfel de ocazie plonjând în apă, la o adâncime de aproximativ 10 metri, s-a întâlnit brusc cu niște ființe uriașe care înotau spre suprafață. Aveau chipuri umanoide și coadă de pește și un aspect lăptos. La un moment dat cel ce părea șeful acelui grup de ființe ciudate s-a oprit și s-a îndreptat spre Borovikov, întinzând spre el o mână cu membrane la degete. Ființele acelea s-au învârtit câteva minute în jurul lui Borovikov după care au dispărut repede. Deci ființe uriașe există și în mări și oceane! Mai departe….

Tot de la ruși și tot cazuri extrem de bizare! Cunoscutul scriitor Mihail Demidenko, trimis al Statului Major General al armatei sovietice pe lângă Armata Roșie chineză, de-a lungul deplasărilor sale prin Asia, inclusiv în Tibet, a reușit să adune o impresionantă cazuistică despre tot felul de lucruri ieșite cu adevărat din comun. Unul dintre exemple în acest sens este cel din 1954, când Demidenko a însoțit un grup de înalți ofițeri ruși și chinezi într-o inspecție la trupele chineze din zona Tibetului. Peste noapte au rămas la o lamaserie tibetană, unde un călugăr bătrân i-a relatat lui Demidenko despre anumite peșteri din munții tibetani, sub care sunt adăpostite ființe umanoide dar și non-umanoide uriașe, cu înălțimea de cel puțin 3 metri, care se află într-o stare de stază meditativă din vremuri de demult. Ulterior, Demidenko a auzit că soldații ruși ar fi căutat prin acele caverne imense pe acești uriași aflați în starea meditativă pentru a-i captura, dar se pare că n-au găsit nimic.

O relatare similară o aflăm și de la cunoscutul scriitor, autor și cercetător spiritual Gregg Braden, care într-una din cărțile sale, cred că în „Efectul Isaia”, descrie cum a călătorit în Tibet unde s-a alăturat unui grup de turiști care au fost la un moment dat primiți de niște călugări la o mănăstire tibetană, probabil aceeași din descrierea lui Demidenko, și au fost conduși într-o tăcere sacră și deplină într-una dintre cavernele aflate adânc sub mănăstire. Acolo călugărul ghid le-a spus că ființele pe care ei le-au văzut sunt din vremuri de demult, de pe vremea altor omeniri de dinaintea noastră, și că toate acele ființe uriașe – unele provenind din lumi extraterestre – sunt acolo cu rolul de a echilibra energiile haotice ale civilizației noastre, prin energiile emise de către spiritele lor aflate în acea stare meditativă profundă.    

Se pare că uriașii nu au dispărut cu adevărat, chiar dacă s-au găsit în unele zone ale lumii schelete de-ale lor. Și dacă mai adăugăm la asta și legendele noastre strămoșești, cu uriașii adormiți în stânci și munți, unde vedem chiar forme de fețe umanoide imense – poate că pe meleagurile strămoșilor noștri s-a dus un război între lumea uriașilor (titanii din vechime?) și zei răuvoitori – am putea concluziona deși nu pe de-a-ntregul că această specie există și azi, dar ascunsă vederii noastre. Unii dintre uriași poate vin chiar din stele, de pe planete gigant, căci doar așa se explică mărimea lor. Timpul va scoate cumva la lumină în viitor adevărul și despre aceste lucruri demult uitate…