Iuri Floroiu

Vă prezentăm un interviu unic și original cu Iuri Floroiu, membru fondator și vicepreședinte al Asociației “Rădăcinele Neamului Românesc”. Îndrăgostit de România, a realizat filme și documentare despre istoria, cultura și frumusețea țării mamă.

Invitat în zeci de emisiuni de televiziune ale unor posturi centrale și locale, abodrează subiecte dintre cele mai diverse: creșterea performanței umane prin educarea capacităților extrasenzoriale, fenomene paranormale, locuri cu încărcătură spirituală din România și teorii ale conspirației.


  • Bine te-am găsit, Iuri. În calitate de cercetător al valorilor spirituale strămoșești, prin peregrinările tale prin țară, ce ai constatat că avem și ce ne lipsește, în același timp, pentru a putea duce mai departe cunoașterea dacilor noștri?

Mă bucur să mă întâlnesc cu marea familie a cititorilor revistei „Cosmos”. Într-adevăr, îmi iubesc din tot sufletul ţara, şi mă doare când în mod repetat, aud expresii dispreţuitoare de genul „asta-i România noastră”, sau „m-am săturat de România”. Oameni buni,  de ce ne-am săturat de România, ce ne-a făcut ţara noastră de-am ajuns să o urâm şi să o desconsiderăm? Nu cumva problema este la noi?

Poate nu realizăm, dar toate aceste atitudini distructive se acumulează în sufletul colectiv al neamului nostru (egregorul naţional) şi îi scad vibraţia, calitatea. Trebuie să înţelegem că egregorul semnifică mai mult decât o bază de date în care sunt colectate şi acumulate toate gândurile, trăirile, aspiraţiile, emoţiile noastre şi ale înaintaşilor noştri. Egregorul nu înseamnă o manifestare parapsihică, ci amprenta naţională, nobleţea străvechilor noastre rădăcini de neam, o adevărată istorie energetică şi informaţională a românilor, zestrea lor spirituală încă din momentul în care au început să formeze primele colectivităţi animate de aceleaşi scop. Şi am avea cu ce ne mândri, dar iată că în ultimii 30 de ani, noţiuni definitorii ca neam, naţiune, naţionalism, aproape au dispărut din dicţionar, sau sunt înfierate ca fiind decadente şi de sorginte comunistă, fascistă sau legionară.

Exegeţii manipulării ştiu că pentru a condamna la dispariţie un popor, nu trebuie doar sa-i distrugi economia ci să-l desprinzi, sa-l rupi de ceea ce-l reprezintă: limba, învăţământul, cultura, istoria, eroii, tradiţiile, religia, moralitatea şi nu în ultimul rând, fibra genetică, sănătatea. De ani de zile se observă că această ofensivă murdară, care are ca scop deformarea şi ştergerea identităţii noastre naţionale, a început să producă efecte: în conştiinţa ultimelor generaţii a fost anulată metodic esenţa legitimată istoric a realizărilor fundamentale ale poporului român, care au fost obţinute cu enorme sacrificii şi suferinţe.

Vă mai aduceţi aminte de ministrul care se plângea că nu poate construi o autostradă din cauza dacilor şi romanilor? Strigă istoria la noi!Recente studii de paleogenetică au demonstrat că purtăm inconfundabilă amprentă genetică a culturii Boian – Gumelniţa, deci peste 6000 de ani de continuitate. Câte popoare din Europa se pot mândri cu aşa ceva?

Acum puțini ani, profesorul Alexander Rodewald, directorul Institutului de Biologie Umană al Universității din Hamburg, în colaborare cu doamna dr. Georgeta Cardoș, au efectuat un alt studiu de paleogenetică care a dovedit că actuala populație a României este înrudită cu populațiile de acum 3.500-5.000, cu geto-dacii, încă o dovadă a unei continuități milenare.

Tot mai multe descoperiri adâncesc rădăcinile neamului nostru cu alte zeci de milenii. Chiar putem spune, cu reală mândrie ca suntem aici de la începuturile lumii. S-a demonstrat că cel mai vechi hominid din Europa a trăit pe teritoriul României. În 1962 a fost descoperit de Constantin S. Nicolaescu-Plopșor în satul Bugiulești din comuna Tetoiu, județul Vâlcea, în punctul numit Valea lui Grăunceanu. Hominidul, vechi de 1,9 milioane de ani, a fost numit Australoantropus Olteniensis.

Iuri Floroiu

În 2002, un grup de speologi a descoperit într-o peșteră din munții Aninei, cel mai vechi homo sapiens din Europa. Botezat Ion, primul homo sapiens are o vechime de patruzeci de mii de ani. În aceeași peșteră au fost găsite fosilele unor alți homo sapiens, botezați Maria și Vasile, mai „tineri” cu paisprezece milenii decât Ion. Datarea acestora a fost făcuta in laboratoarele de la Oxford si Grönigen…

Să nu uităm de picturile rupestre din Pestera Coliboia (vechi de peste 35.000 de ani!), unde a fost descoperita o grota cu reprezentări ale unor animale preistorice, care acum fac înconjurul Europei. Desene atât de vechi şi de bine păstrate s-au mai găsit doar în Franţa, în peştera Chauvet. Despre cele din România, Jean Clottes, specialist UNESCO, a afirmat că au fost făcute “cea mai veche cultura europeana”. Impresionant, nu-i aşa?

Poate cea mai veche aşezare stabilă din Europa, a fost descoperită de regretatul arheolog Vasile Boroneanţ, la Schela Cladovei – Lepenski Vir Vechimea acesteia… peste 10.000 de ani! Să nu ne mai ascundem în spatele cuvintelor, pe când alte populaţii n-aveau nici nume şi nici ţară, pe teritoriul ţării noastre se crea cultură. Doar la noi, la Cucuteni, lutul a prins viaţă, formă, Gânditorul şi-a lui soaţă ne-au transmis trăirea sublimă a eternităţii, şi tot în lut, la Tărtăria, noi am gravat primele vorbe din lume! Sunt repere ale existenţei noastre, pe care n-avem dreptul să le ignorăm. În fiecare an îmi fac timp să vizitez, să cercetez alte şi alte locuri încărcate de legende, istorie, şi mistere… Cu siguranţă, în acest an voi reveni la Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor noştri, locul unde (mai mult ca în alte părţi) mă simt acasă, şi mă pot racorda la sfintele rădăcini strămoşeşti. Nu trebuie să fii extrasenzorial, să ai cine ştie ce alte calităţi supranaturale ca să poţi vedea, simţi, iubi şi înţelege, unicitatea şi profunzimea creatoare a străbunilor noştri.

Ce nu îmi place este dezinteresul pentru promovarea valorilor autentic româneşti, a fabulosului nostru trecut. Să ai atât de multe locuri interesante de văzut acasă şi să nu poţi ajunge la ele din cauza lipsei drumurilor, marcajelor sau a unei informări precare, mi se pare nedrept. Ca şi mine, aţi observat că în oricare altă ţară din Europa ai ajunge, trei pietre antice, un castel mititel sau o peşteră neimpresionantă ca dimensiune sunt transformate în obiective de mare interes turistic şi aduc recunoaştere şi mulţi bani în visteria statului. Vecinii bulgarii sunt renumiţi în toată lumea pentru felul în care fructifică descoperirile din Valea Regilor Traci, acolo unde este şi mormântul lui Dromihete, marele rege al geţilor din nordul Dunării. Ei pot, ei vor, iar la noi, la Constanţa, chiar în aceste zile, pagini din istoria noastră sunt ucise cu buldozerul de un dezvoltator imobiliar!

Să vă spun că acum doi ani, am vizitat iarăşi cetăţile dacilor de la Costeşti şi Blidaru şi că în „jungla” de acolo mi-a fost frică să nu mă mănânce şerpii sau alte lighioane? Că panourile de informare sunt ruginite? Aşa ne promovăm istoria şi ţara? Mă roade invidia când mă gândesc la ce minuni fac alţii, străinii, şi cât de puţin facem noi, românii, când avem atât de multe de oferit. Repet, strigă istoria la noi, şi nu vrem să o auzim! 

Atitudinea faţă de Istoria Românilor, certificatul nostru de identitate în faţa lumii trebuie clar schimbată!

  • În ce consta această cunoaștere a dacilor, renumită în tot arealul mediteranean și râvnită de mulți?

    CONȚINUT RESTRICȚIONAT

     

    Articol dedicat abonaților

    Abonament expirat? Prelungește-l aici!

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Marilena Bara

Vom redeveni ce am fost si poate chiar mai mult atunci cand in scolile din Romania se va preda istoria dacilor si mitologia poporului roman! Numai asa ne vom vindeca, vindecandu-ne intai radacinile!!!