Fiind consideraţi drept periculoşi de către Biserica Catolică, alchimiştii trăiau ascunşi sau în anonimat, uneori cu identităţi duble ca în cazul faimoşilor Conte de Saint-Germain şi Contele de Cagliostro alias Joshep Balsamo.
În toate culturile vechi şi străvechi ale lumii, chiar şi în civilizaţiile umane de dinaintea noastră, căci pe Pământ au fost mai multe, au existat poveşti, legende şi mituri. Prin timp, foarte multe dintre ele au ajuns până la noi, unele păstrate mai bine, altele deteriorate de patina timpului. Dar indiferent cum au ajuns ele până la noi, cel puţin o duzină dintre ele s-au perpetuat în conştiinţa colectivă a omenirii.
Să le luăm pe rând pe cele mai importante, aşa cum le-a considerat omenirea de-a lungul mileniilor.
Primul mare mit este cel legat de presupusa existenţă a diavolului.
În toate culturile străvechi a persistat mitul diavolului care i-a înfricoşat pe oameni, deşi la modul concret nu există dovezi scrise că cineva vreodată s-ar fi întâlnit cu o asemenea posibilă fiinţă.
Ce-i drept există consemnări referitoare la prezenţa în această zonă a galaxiei a entităţii numite Lucifer, însă chestiunea este cu totul diferită şi separată faţă de noţiunea de diavol. Acesta a fost asociat cu răul care distruge acolo unde poate să facă asta.
Diavolul ca rău e greşit înţeles ca noţiune în primul rând, fiind vorba de fapt de întuneric şi de polaritatea yin a energiei în univers.
Diavolul nu există, în schimb există o grupare de entităţi rele numite reptilieni care au indus în conştiinţa colectivă ideea existenţei acestui personaj pe post de bau-bau. Iar în perioada Evului Mediu diavolul a fost folosit de către biserică pentru a ţine lumea sub asuprire spirituală şi pentru oprimarea cunoaşterii adevărate.
Să ne amintim că Giordano Bruno a fost ars pe rug cu 100 de ani înainte de încheierea Evului Mediu pentru îndrăzneala de a afirma că Pământul este rotund şi se învârte în jurul Soarelui.
Al doilea mare mit este cel al zeilor.
Departe de a fi nişte zeităţi atotputernice, aşa cum descriu multe cronici din vechime ale multor neamuri trăitoare pe Pământ, aceste zeităţi sunt în realitate reprezentanţi ai diferitelor rase extraterestre care şi-au împărţit zonele de influenţă pe Pământ, în funcţie de resursele subsolului.
Este firesc faptul că dacă într-o zonă a lumii exista de exemplu mai mult aur decât în alta, aceste grupări de zei-extratereştri s-au războit între ele cu tot felul de arme şi tehnologii sub ochii stupefiaţi ai oamenilor de atunci care asistau la nişte grozăvii nemaivăzute până atunci.
Însă aşa cum tot cronicile au consemnat, Mahabharata şi Ramayana fiind un exemplu în acest sens, chiar şi zeii erau vulnerabili într-un fel sau altul, fie la radiaţii, fie la substanţe chimice sau la diferite alte forme de agresiune care le puteau pune viaţa în pericol. Ca dovadă că odată cu trecerea timpului importanţa zeilor în conştiinţa omenirii s-a dizolvat treptat, oamenii dându-şi seama că zeii nu erau invulnerabili.
Al treilea mit care persistă în memoria ancestrală a omenirii sunt animalele fantastice şi cei care practicau magia în diferitele ei forme.
