Neînţelegeri şi controverse
© Bigstockphoto

…există multă brânză în burduf de câine în tinerii din ţara asta, îmbătaţi de propriile puteri şi agresivitate!

Cunosc mulţi oameni cu har, şi informaţie despre una sau alta, de multe ori extrem de controversată.

Nu este ceva foarte rău în această situaţie, însă nimic bun în confuzia lor.

Fiecare se descoperă pe sine pas cu pas, sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

Sigur că ai nevoie de foarte mulţi paşi şi de multe confirmări exterioare, ca să afli cine eşti şi ce hram porţi.

Unii oameni fac cursuri peste cursuri (învaţă din fiecare câte un pic şi nimic din prea mult!), care nu întotdeauna le şi sunt de folos, şi de cele mai multe ori, mai mult îi încurcă decât să-i descurce!

Că ai studii sau nu, Dumnezeu îţi deschide tot felul de căi prin Ierarhia Cerească, pentru a conştientiza calităţile pe care le deţii, şi dacă eşti atent, şi ce trebuie să faci cu acest cumul de calităţi!

Cunosc câţiva tineri dotaţi spiritual, însă cu mari probleme de orientare, de adaptare. Nu-şi găsesc locul niciunde, „aud şi văd” tot felul de chestii, unele adevărate, altele nu. Sunt supăraţi pe oameni că nu-i înţeleg şi că nu-i ajută, şi sunt convinşi că vor avea mai multă linişte, bani şi libertate, în afara ţării.

Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi puteri să mut şi munţi din loc, şi dragoste nu am, nimic nu sunt.” Am citat din memorie ce spunea sfântul Pavel.

Aceşti oameni se cred atât de mari şi atotştiutori, încât îşi amplifică orgoliul la cote maxime, şi nu le rămâne loc de ascultare şi înţelepciune.

Ei ştiu clar că există rase ostile omenirii, care se bat pe această planetă, ştiu clar că reprezentanţii lor sunt infiltraţi în guvernele lumii, că ei stabilesc traseul oamenilor şi din această cauză omenirea este în derivă!

Dacă există această degringoladă pe Geea, asta se datorează acestor rase ostile net superioare mental şi tehnologic. Planul emoţional le lipseşte cu desăvârşire, şi îi face să fie nişte stăpâni răi, să fie „zeii cei răi”!

Ei bine, ei sunt acum stăpânii acestei lumi, ei ne răvăşesc viaţa, ei ne-o cosmetizează cu tot felul de lucruri inutile şi distructive, şi tot ei au puterea şi banii!

Aceste rase ne fac corupţi şi coruptibili, pentru că suntem sub lupa lor demult, şi ştiu unde avem plusuri şi minusuri, şi ne consideră o rasă primitivă. Nu se sfiiesc să „se înfrupte” din noi, în timp ce noi dăm vina pe alţii pentru tot ce ni se întâmplă!

Toate orânduirile cu mult dinainte de Evul Mediu, ei l-au creat şi tot ei au creat toate religiile, şi toate orânduirile sociale. Ne-au învăţat să gândim puţin şi prost şi nu ne-au dat drumul din lesă niciodată.

Suntem pentru ei animăluţe de companie perfecte, să-i slujească, să-i hrănească şi să-i distreze! Şi ne ţin sub control cu pâine, religie şi circ!

Ştiind toate aceste lucruri, aceşti tineri super dotaţi de care vorbeam, nu se înfurie pe cei care fac aceste jocuri, ci pe oameni şi pe ţară. Pentru ei, ţara este aşa şi pe dincolo, pentru că nu le aşterne covorul roşu, şi nici nu-i laudă şi-i aplaudă pentru capacităţile lor! Ei vor să fie liberi, să nu aparţină sistemului, să nu se supună legilor (aberante de cele mai multe ori!), să nu aibă un loc de muncă plătit pe doi bani, etc.

Pentru că nu găsesc aici oameni interesaţi de invenţiile lor, vor să plece în străinătate să-şi facă o viaţă acolo îndestulată şi liniştită. Dar nu pleacă acolo liniştiţi şi împăcaţi cu situaţia, pleacă înjurând şi sudălmuind ţara şi neamul, ameninţând şi plângându-i pe cei care vor rămâne fără ei!

În concluzie, dacă nu înţelegi că, cineva face jocurile aici, şi că acel cineva este împotriva tuturor invenţiilor şi tehnologiilor noi, degeaba zici că vezi, auzi şi ai toate calităţile din lume! Atunci când te consideri mai presus de toţi şi toate, când nu respecţi pe nimeni, când îţi judeci ţara şi scoţi din gură tot felul de blestemăţii la adresa ei, sigur eşti partea întunecată a forţei!

Dacă eşti inteligent de scaperi şi nu ai suflet, şi tot timpul visezi la mărire şi putere, oriunde ai merge sau ai fii, trăieşti într-o mare eroare!

Aşa că, există multă brânză în burduf de câine în tinerii din ţara asta, îmbătaţi de propriile puteri şi agresivitate!

Să ne ferească Dumnezeu pe noi de noi!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?