Înţelepciunea proverbelor româneşti
© Cristimilan7 / Romania / Deviantart

Aşa cum spune proverbul din titlu, înţelegem că nu sunt de prea mult folos cei care se laudă cu cât au citit şi cât s-au pregătit ei într-o privinţă sau alta. De ce ar fi aşa?

O altă veche zicală românească spune că “cine are carte, are parte”. Este foarte adevărat! Un om care învaţă tot timpul şi cunoaşte, este un om care ştie ce şi cum trebuie să facă în viaţa sa.

Cu toate că avem o sumedenie de proverbe pline de o profundă înţelepciune, foarte mulţi oameni nici nu le mai iau în seamă, considerând că trăim deja într-o societate în care pare că aceste proverbe nu mai sunt valabile. Şi asta este o greşeală, căci aşa cum am spus, proverbele sunt reflectări ale aspectelor realităţii. Deci oamenii au ajuns atât de împovăraţi de grijile lor încât au uitat de proverbe.

Titlul articolului este elocvent într-o societate românească ce a devenit, de-a lungul celor 29 de ani trecuţi de la Revoluţie, una plină de farisei şi de ”deştepţi” de tot felul. Avem generaţii peste generaţii care au terminat facultăţi fel de fel, tineri care nu-şi găsesc locul deşi peste 70% dintre ei bubuie pe bune de inteligenţă şi dorinţă de afirmare.

Avem aceşti oameni politici cu diferite pretinse pregătiri, dar şi prin multe ministere şi funcţii publice care deşi au la bază ceva pregătire ca stadii de învăţătură, au devenit totuşi nişte erudiţi sterili.

De ce s-a ajuns la aşa ceva?

Aşa cum spune proverbul din titlu, înţelegem că nu sunt de prea mult folos cei care se laudă cu cât au citit şi cât s-au pregătit ei într-o privinţă sau alta. De ce ar fi aşa? Păi avem destule exemple de oameni chiar în funcţii foarte importante, care se afişează cu pregătirea lor mai mult sau mai puţin complexă, dar la o adică, atunci când sunt lucruri concrete de rezolvat şi li se pune în faţă un document, se uită pătrat pentru că nu reuşesc să înţeleagă ce vrea să spună acel document.

O fi de vină nivelul lor de inteligenţă? Probabil…

Pe vremea lui ”Ceşcuţă” – ştiţi voi cine era acela – era o vorbă în mediul muncitoresc, despre inginerii din domenii diferite: ”un inginer fără un maistru, e ca maşina fără şofer”. Adică degeaba ştia inginerul carte, dacă nu ştia cu ce se mânca meseria respectivă. Şi atunci era nevoie de ajutorul maistrului, care ştia concret cum se făcea treaba acolo.

Aşa şi cu ăştia care se laudă cu câtă carte au ei.

Degeaba poţi să citeşti sute de cărţi de toate felurile, dacă nu ştii ce vor ele să transmită ca informaţie. Deci nu cât ai citit, ci cât ai înţeles din ce ai citit în cărţile alea. Căci nu volumul de informaţie contează, ci ce faci pe baza acelei informaţii, asta înseamnă să înţelegi ceea ce citeşti. Că aşa… sunt o sumedenie de oameni care au liceul, facultatea şi alte specializări, dar dacă ei nu ştiu la modul real ce vrea să zică respectiva informaţie, tot degeaba.

Îmi aduc aminte de fostul minstru al educaţiei de acum vreun an de zile, care nu era în stare să îngaime două vorbe la microfon. Şi era ministru!

Aşa că, dragii mei, contează să ai carte, până la urmă, cum spune proverbul, dar depinde cum faci ca să ai parte şi asta înseamnă să ştii ce citeşti în cărţi, ca să ştii despre ce-i vorba şi să pricepi mai târziu cum să faci. Şi făcând, ai partea ta. Că dacă nu… vorba aia… de unde nu e… nici Dumnezeu nu cere…

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?