Dependența indivizilor societății față de un stimul sau altul, mai ales negativ – va duce în cele din urmă la crearea unui atașament emoțional.
Am început cu acest mic fragment din opera celebrului Caragiale, pentru a înțelege că situația de acum este foarte asemănătoare cu cea de pe vremea sa. Vrem să se schimbe multe, dar de fapt să nu se schimbe nimic. De ce? Doar pentru că ne-am obișnuit cu lucrurile așa cum s-au derulat ele până acum? Păi majoritatea lor ne sunt defavorabile. Cu toate acestea, chiar dacă din gură spunem că vrem schimbări, când e la o adică, aceeași majoritate nu vrea schimbarea. Să fie ceva dirijat, premeditat? O fi 5G-ul de vină? Paranormalele antene psihotronice? În realitate este vorba de altceva, dragii mei…
În cercetările cuantice realizate de diferite echipe de psihologi din Occident s-a putut observa la nivel de individ un model repetitiv. Reacția indivizilor din societate față de anumite evenimente, cauzate tot de către oameni, mai ales atunci când se repetă, determină o dependență a indivizilor față de sursa care a generat situația respectivă. De exemplu pe durata celor 10 ani de mandat ai lui Băsescu, ultimii 6-7 ani au fost destul de grei de trăit de către români. Și știți că umbla o vorbă, că suntem masochiști, de ne place să suferim atâtea și să ne plângem că „vai ce rău o ducem!” Este exact acest model de dependență față de sursa care provoacă efectele neplăcute.
Prin repetiție, indivizii din societatea românească s-au obișnuit în marea lor majoritate cu asemenea stimuli negativi, care le condiționa reacția negativă. Și de-a lungul anilor un asemenea tip de reacție s-a imprimat în comportamentul majorității românilor. Ca să folosim un alt exemplu, cum e pe la noi pe la sate. Țăranul are în ograda sa un câine de pază. Și uneori câinele mai face câte o poznă, mai halește câte un pui de găină, ori strică ceva prin curte pe acolo. Și vine țăranul, stăpânul său, și-l altoiește cu jordia pe spinare, și bietul cățel schelălăie, și schelălăie, dar nu pleacă din curtea țăranului. Și mai trece timpul, și cățelul iar o comite, și țăranul iar îi mai trage cu joardă pe spinare. Și tot așa.
La fel s-a obișnuit și națiunea română, să trăiască într-un stil masochist. Și ne mai mirăm după aceea, când vedem pe la televizor unele chestii, și nu reacționăm… Asta este pentru că ne-am obișnuit cu o asemenea reacție. Același stimul, aceiași hormoni sunt secretați la interiorul individului, și ca urmare indivizii vor avea aceleași reacții. Astfel s-a creat dependența ca semnal emoțional, hormonal și chiar genetic, care a indus un asemenea comportament. În psihologia modernă se studiază de exemplu modelul repetitiv în privința tiparelor, care duce la instalarea atitudinilor și obiceiurilor.
În aceste explicații se găsește răspunsul la întrebarea „de ce nu s-a schimbat nimic în România timp de 30 de ani?” Și culmea e că cei care provoacă dependența societății, respectiv guvernanții, știu foarte bine că o asemenea stare de lucruri – dependența indivizilor societății față de un stimul sau altul, mai ales că sunt și negative – va duce în cele din urmă la crearea unui atașament emoțional la nivel de subconștient din partea populației. Cu alte cuvinte, cei care fac asta, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga, știu foarte bine că ceea ce fac întreține dependența emoțională a populației. Căci în cele din urmă despre asta este vorba. Și adâncirea tiparului de dependență față de ceva negativ, face tot mai dificilă schimbarea direcției către ceva pozitiv.
Mai aveți acum dubii despre ce s-a întâmplat în țara asta vreme de 30 de ani? Este sau nu democrație în România? Sau trăim o iluzie? Și în care Românie trăim? În a noastră? Sau în a lor, cei care întrețin dependența negativă a societății?