Omul, între zei şi demoni
© Căderea Îngerilor Rebeli / Pieter Brueghel / 1562 / Wikipedia

Omul prin natura sa, chiar dacă deocamdată nu are puteri supranaturale ca zeii şi demonii, are pus în sufletul său o mare taină – puterea de a iubi.

Cândva demult legendele lumii menţioneau existenţa printre oameni atât a zeilor, cât şi a demonilor. Celebra epopee Mahabharatha relatează cu multe detalii diferite lupte între zei şi demoni, deşi concret este posibil să nu fie specificate perioadele când au avut loc asemenea evenimente.

Dacă în străvechime, asta însemnând în urmă cu sute de mii de ani, printre oameni existau chiar şi dragoni şi alţi monştri apăruţi de cine ştie de unde, odată cu secolele Evului Mediu mare parte dintre aceste creaturi au dispărut, rămânând doar zânele, piticii, spiriduşii şi îngerii.

Când societatea a început să cunoască primele dezvoltări ale manufacturilor şi a făcut primii paşi în era industrializării, şi aceste categorii enumerate au dispărut.

Toate fiinţele fabuloase care au existat cândva au rămas în paginile cărţilor, în biblioteci şi temple sacre.

La fel s-a întâmplat şi cu zeii şi demonii.

Zeităţile au început să dispară treptat, cel puţin din zona europeană, în momentul venirii lui Iisus, însă în zona arabă şi în Asia Centrală cultul zeităţilor a rămas şi astăzi doar în India de exemplu s-a păstrat tradiţia zeilor şi demonilor.

Aceştia au rămas în realitatea umană, amestecându-se din când în când cu şi în ea, până spre secolele 18-19 înfricoşând oamenii.

Unii spuneau prin Evul Mediu că vrăjitorii şi vrăjitoarele făceau pact cu asemenea creaturi pentru a dobândi puteri magice, însă totul ţinea de răspândirea veştii după ureche, nicidecum de chestii concrete, dar fără îndoială prezenţa acestor creaturi malefice era reală în anumite circumstanţe. Pentru că ele vin din astralul inferior şi cine ştia pe vremea aceea să deschidă un portal invoca câte un demon pentru vreun scop personal.

Dar vremea a trecut şi astăzi când auzim de zei, ne-ar place să avem puterile lor, şi când auzim despre demoni, ne-ar place să le tragem o mamă de bătaie energetică aşa ca să ne pomenească.

De altfel este celebră povestea lui Creangă despre Dănilă Prepeleac cum l-a păcălit el pe dracu.

Dacă observaţi cel puţin ca intenţie oamenii tind spre natura zeiească şi o cam resping pe cea demonică.

De ce am ales un asemenea subiect?

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?