Omul sfințește locul

O inimă care ajunge la blândețe și smerenie poate schimba nu numai energia sa interioară, ci și vibrația locului în care trăiește.

În acest aparent haos al vieții pământene există o mare posibilitate de învățare și evoluție. Trecând prin diferite experiențe grele, prin tot felul de încercări, un suflet se poate căli și purifica, iar acest lucru va duce la o creștere a nivelului de conștiință al unui om. Deși deplângem viața în aglomerările urbane, această viață anostă la o primă vedere și lipsită de perspective mai profunde, poate fi un teritoriu de învățare foarte util pentru suflete și spirite. Aici se poate învăța actul dăruirii și slujirii la fel de ușor ca într-o comunitate monastică, izolată, dacă respectiva ființă înțelege că trăiește această viață doar ca o experiență a vieții sale spirituale și nu ca pe un prilej de a dobândi faimă, putere personală și bogăție la nivelul materiei.

Mulți cred că doar în locuri izolate și urmând o anumită asceză se poate ajunge la fericire lăuntrică și pace a inimii, dar adevărul este că oriunde trăim, chiar și în aglomerația și trepidația unui mare oraș putem găsi acest lucru. Pacea interioară este încununarea unor trepte urcate cu perseverență interioară, răbdare, altruism și inspirație. Noi nu putem grăbi această înflorire a ființei noastre, dar putem să ne alegem cât mai conștienți o atitudine care să ne ajute. Este foarte important să înțelegem că nu dreptatea și îndeplinirea dorințelor este importantă pentru interiorul nostru, la fel cum nici un mediu exterior considerat ideal nu ne ajută prea mult pentru creșterea noastră spirituală. Orice cadru exterior ne poate fi util, chiar dacă vedem că este imperfect, dezordonat și lipsit de perspectivă la o primă vedere.

Dacă îl privim cu alți ochi, ai acceptării și liniștii, acel loc își poate schimba coordonatele, devenind unul al păcii și armoniei. Poate că familia în care trăim în prezent ni se pare un mediu ostil, toxic, și am dori să ne îndepărtăm de ea pentru a ne găsi liniștea. Dar poate că stând acolo și acceptând că este mediul potrivit pentru creșterea noastră, noi ne vom aduce înflorirea cu mult mai rapid decât dacă am fugi în alt loc. Unele căi sunt mai scurte, mai anevoioase, altele mai lungi și mai ușoare, dar importantă este atitudinea noastră.

În loc să găsim tot felul de imperfecțiuni și de lipsuri în mediul în care trăim, am putea să ne folosim de ele pentru a sădi în interiorul nostru semințele păcii și ale iubirii. O inimă care ajunge la blândețe și smerenie poate schimba nu numai energia sa interioară, ci și vibrația locului în care trăiește. Exteriorul nu se schimbă fără ca ceva din interiorul nostru să se fi schimbat înainte. Nu există mediu perfect pentru evoluție, ci atitudine înțelegătoare, potrivită. Atunci când blândețea și iubirea ne umplu inimile, este posibil ca viața să ne mute într-un alt loc, printre alți oameni, pentru a construi acolo ceea ce deja a fost născut în interior. Niciodată nu vom găsi un alt cadru exterior, mai bun, mai favorabil, fără ca ceva din interiorul nostru să nu fi atras acel spațiu dinainte.

În momentul în care acceptăm că mediul în care trăim este potrivit cu ceea ce avem de făcut, noi nu mai încercăm să îl modelăm după propriile așteptări. Acest lucru ne va scuti foarte multă energie, pentru că aceasta de obicei este risipită cu tot felul de pretenții și nemulțumiri, care duc la adâncirea frustrărilor. Există și o vorbă care spune „fă rai din ce ai” și care ne îndeamnă să fim mulțumiți și recunoscători cu ceea ce avem la dispoziție în chiar acel moment. Altfel, chiar și celui mai idilic loc de pe Pământ, noi îi putem găsi cusururi și imperfecțiuni.

Recunoștința este o mulțumire a sufletului, care acceptă lucrurile așa cum sunt, cu credința că Dumnezeu se află în tot și-n toate, indiferent de mediul în care trăim și ne desfășurăm viețile. Sigur, atunci când trăim într-un oraș poluat, cu străzi aglomerate și cu oameni grăbiți ne este greu să găsim motive de bucurie și recunoștință, dar chiar și acolo putem evolua și ne putem găsi bucuria.

Gurdjieff spunea că din impresii, din sentimente, vine o mare cantitate de energie, pentru că modul în care ne raportăm la un lucru, la un obiect, la o întâmplare, la o altă ființă, ne deschide alte și alte perspective asupra vieții, în loc să le închidă și să le diminueze. Pentru ca impresiile și viziunile să ne călăuzească cu adevărat este bine să încercăm să fim cât mai prezenți și detașați de factorii emoționali din jur. Chiar și în cea mai puternică trepidație si cel mai mare haos ne putem refugia în acel loc minuscul din interiorul nostru, pe care unii îl numesc inima sacră, pentru a ne încărca cu energie ori de câte ori este nevoie.

Atunci când suntem conectați la sinele nostru divin, urmăm fluxul vieții și ni se deschid astfel multe perspective la care nici măcar nu ne gândeam înainte. Cei mai mulți oameni nu înțeleg acest proces simplu, dar profund în același timp, de a urma Voia Întregului și de a ne subordona lui darurile și talentele cu care am fost înzestrați. Asta nu înseamnă o renunțare la propriile vise și idealuri, doar o așezare a lor într-o perspectivă în care nu mai vedem doar binele nostru, ci și binele celorlalți și a întregii Creații.

Abia atunci când noi ne punem harurile la dispoziția acestei lumi nevăzute, ea începe să ne slujească la rândul ei, să ne călăuzească și să ne ofere tot ceea ce avem nevoie. În acel moment, simțim din ce în ce mai mult că nu avem o singură casă, un singur loc pe care îl considerăm al nostru. Oriunde mergem și suntem călăuziți, casa noastră începe să își lărgească orizonturile, pe măsura a ceea ce suntem dispuși să oferim necondiționat din sufletul nostru.