ÎN PREZENT EXISTENȚA PIRAMIDEI NEGRE DIN ANTARCTICA ESTE ȚINUTĂ LA SECRET, DEȘI SUNT MULTE ȚĂRI CARE AU SEMNAT ACORDURILE ARTEMIS, PRINTRE CARE ȘI ROMÂNIA, ACORDURI CARE PREVĂD PRINTRE ALTELE PARTICIPAREA ÎNTR-UN PROGRAM SPECIAL DE CONTACT CU CIVILIZAȚII EXTRATERESTRE.

Despre piramida neagră extraterestră din Antarctica se cunoaște destul de puțin, datorită faptului că existența sa este învăluită de aspectele Teoriei Conspirației. Piramida aceasta neagră este un obiect misterios, care a fost descoperit în regiunea înghețată a continentului. Pentru cine nu crede că o asemenea formațiune există, iată coordonatele Google Map, de pe internet, unde poate fi găsită: 79°58’39.2″ Sud și 81°57’32.2″ Vest.

Înainte de a intra în miezul acestui subiect fascinant, putem spune că primele consemnări legate de descoperirea acestei misterioase piramide au fost făcute de către amiralul Byrd, atunci când s-a deplasat împreună cu un numeros personal militar la Polul Sud, în timpul operațiunii „Hi-Jump” (Marele Salt).

Structura sa cu latura de 2 kilometri se caracterizează printr-o formă geometrică precisă, având laturi perfect aliniate, ceea ce sugerează o construcție artificială. Înălțimea sa este estimată la 150 de metri. Situată pe un platou al Munților Ellsworth din Antarctica, suprafața este acoperită cu un material negru, care absoarbe lumina, creând o iluzie optică foarte interesantă în contrast cu peisajul alb din jur. De asemenea, unii martori au afirmat, în diferite perioade când s-au realizat incursiuni în zona respectivă, căci pe piramidă – deși este în mare parte acoperită de depuneri de gheață și praf – sunt prezente simboluri ciudate, care nu se regăsesc în nici o cultură străveche sau mai nouă de pe Pământ, care ar putea avea o semnificație culturală sau tehnologică profundă.

Aspectul acestei piramide a stârnit curiozitatea cercetătorilor și teoreticienilor conspirației, generând numeroase speculații despre posibila sa utilizare și originile sale. Unii cred că ar putea fi o relicvă extraterestră sau un punct de observație pentru civilizații avansate, având în vedere complexitatea și precizia construcției. Dimensiunile destul de mari ale piramidei o fac un punct de atracție vizuală în contrast cu vastitatea gheții din Antarctica…

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
Daniela

Bună!
Mă întreb: dacă latura piramidei este de 2 km și înălțimea de (doar) 150 m, așa să arate?

Contele

Bună. Dacă ai citit cu atenție, în articol scrie că înălțimea este estimată la 150 de metri, deci estimată, nu precisă. Chiar dacă latura este de 2 km. Desigur, datele au fost furnizate de cercetările celor care s-au ocupat de asta, deși părerea mea este că pentru 150 de metri înălțime, latura ar fi prea mare și atunci ar putea fi doar 200 de metri. Datele despre înălțimea ei pot indica faptul că piramida are încă unele necunoscute. Ori are 2 km latura și 1,5 înălțime, ceea ce ar fi imens, ori doar 200 de metri si 120 de metri înălțime, ceea ce ar fi mai plauzibil. Dar având în vedere că este de origine extraterestră, orice este posibil. Concluziv, datele despre Piramida Neagră sunt încă în parte ținute la Top Secret.

Editat 6 luni în urmă de Contele Incappucciato