O altă întrebare este de ce aceste fiinţe extraterestre continuă şi în prezent să facă atât de multe răpiri şi atât de multe examinări medicale?
De peste 60 de ani se discută de acest fenomen care a căpătat în timp o conotaţie sociologică – răpirile OZN. Această realitate greu de dovedit în mod obiectiv există şi nu poate fi pusă la îndoială, aşa cum susţineau prin anii 70-80 cercetătorii – astronomii şi fizicenii – cu atâta ignoranţă.
Cu timpul apariţiile acestor vehicule s-au înmulţit, iar tehnologia care s-a dezvoltat treptat a putut să pună în evidenţă fără dubii existenţa unor asemenea obiecte zburătoare neidentificate.
Din zeci de mii de cazuri analizate echipe întregi de ufologi au concluzionat, dând la o parte acele cazuri când era vorba la modul real de sateliţi, baloane meteo sau proiecte secrete guvernamentale, că totuşi există asemenea vehicule şi sunt reale, deşi nimeni nu le poate fotografia clar pentru a avea dovezi de netăgăduit.
Martorii apariţiilor şi răpirilor, dintr-un număr de câteva sute de mii în toată lumea vreme de 50 de ani, doar câteva zeci de mii au fost în mod autentic să zicem aşa victimele răpirilor la bordul unor asemenea nave extraterestre.
Însă nu neapărat aceasta ar fi problema, adică a răpirilor într-un număr care a crescut progresiv de-a lungul deceniilor, ci cea a motivului din spatele acestor răpiri. Căci se pune întrebarea următoare:
Dacă au existat atâtea răpiri, multe dintre ele dezvăluite sub hipnoză – deci acei extratereştri nu doreau să se afle despre aşa ceva – şi oamenii respectivi au fost aduşi înapoi în casele lor şi în societate, la stilul de viaţă anterior, pentru ce anume s-au obosit atâta fiinţele extraterestre respective să răpească atâţia oameni?
- OZN – misterul răpirilor (I)
- OZN – misterul răpirilor (II)