Paracas, extratereştrii de la Nazca
© Muzeul Național de Arheologie, Antropologie și Istorie din Lima / Flickr

Deşi societatea noastră modernă ne oferă tot felul de posibilităţi graţie dezvoltării tehnologiei, la ora actuală încă persistă enigme pe suprafaţa Pământului care sfidează pur şi simplu omenirea prin însăşi existenţa şi consistenţa lor.

De exemplu marile piramide din Egipt, cele din America Centrală şi de Sud, blocurile imense de piatră de la Tiahuanaco, Puma Punku, din India, Malta, Insula Paştelui şi din alte locaţii, toate acestea au fost construite în străvechime când nu existau decât frânghii, buşteni şi eventual ceva scripeţi.

Cum au fost ridicate şi asamblate asemenea construcţii gigantice, când cea mai performantă macara auto mobilă poate ridica deocamdată maxim 18-20 de tone? Unele blocuri folosite la astfel de vestigii străvechi au 5-6 tone, dar sunt altele care cântăresc chiar şi 25 de tone.

În ce fel au fost construite piramidele, de către cine şi mai ales cu ce scop?

Vechea ipoteză a oamenilor de ştiinţă, care acorda unor edificii de acest fel rolul de monumente funerare regale sacre, nu mai stă în picioare pentru unul dintre cele mai simple motive: în niciuna din aceste construcţii nu au fost găsite trupuri umane, pentru a avea un indiciu că ar fi fost folosite pe post de camere funerare regale. Rezultă pe baza unei deducţii logice că piramidele şi celelalte edificii megalitice aveau un cu totul alt rol, iar realizarea lor s-a făcut cu alte mijloace decât cele rudimentare.

Ar fi absurd să credem că imensele construcţii ar fi fost ridicate doar cu ajutorul frânghiilor, pârghiilor de lemn şi a scripeţilor. Pentru că aici pun o întrebare simplă, la care nu s-au gândit „capetele de ou” din domeniul arheologiei.

Dacă să zicem că un bloc de 10 tone a fost pus peste un altul, oare câtă frânghie ar fi fost necesară ca grosime pentru a putea suporta ridicarea unui monolit de mărimea aia, ca să nu mai spunem de rezistenţa fibrei respective faţă de o asemenea greutate?

Deci ipoteza asta cade complet şi nu poate fi acceptată sub nici o formă!

Rămâne o alta de luat în considerare şi anume că în trecutul îndepărtat au existat printre locuitorii Pământului fiinţe mult mai evoluate, dotate cu capacităţi spirituale mari şi care au fost adevăraţii arhitecţi şi „ingineri şefi”, ca să folosim un termen lumesc, ai unor asemenea megalitice construcţii.

Unul dintre misterele legate de manifestarea OZN-urilor şi de persistenţa enigmei prezenţei extratereştrilor pe Pământ în urmă cu multe mii de ani, este cel al rasei Paracas, o presupusă specie umanoidă extraterestră ale cărei urme se pare că au rămas la Nazca dar şi în alte părţi ale platoului peruan.

Numele de Paracas vine de la peninsula cu acelaşi nume din provincia Pisco situată în zona coastei sudice din Peru, unde s-au găsit în 1928 aproximativ 300 de cranii cu o foarte ciudată caracteristică – erau alungite foarte mult, ceea ce excludea ipoteza că ar fi aparţinut vreunei subspecii hominide precursoare sau care să se fi dezvoltat în paralel cu Homo Sapiens.

Şi ca misterul să fie şi mai profund, veţi vedea pe parcursul acestui Dosar Cosmos că lucrurile în privinţa craniilor Paracas aproape că răstoarnă tot ce credeau oamenii de ştiinţă despre apariţia lui Homo Sapiens, despre migraţiile civilizatoare, despre miturile şi legendele străvechi despre zei veniţi din diferite zone stelare şi nu în ultimul rând despre rolul covârşitor pe care aceste fiinţe din alte lumi l-au avut asupra oamenilor, dovada în acest sens fiind chiar monumentele megalitice ridicate cu multe, multe mii de ani în urmă.

Cum spuneam în 1928 craniile Paracas au fost descoperite în Peru, de către arheologul peruan Julio Tello care s-a apucat să le cerceteze pentru a elucida provenienţa lor. Desigur că în 1928 nu se auzise în Peru despre presupusa existenţă a rasei extraterestre a Micilor Cenuşii care şi ei au capetele alungite. Şi nici nu se vehiculau la acea vreme ştiri şi mărturii despre apariţii OZN, deşi peruanii din epoca modernă de la 1900 încoace cunosc multe adevăruri despre existenţa unor fiinţe extraterestre la Machu Picchu într-un plan paralel, deşi oamenii de ştiinţă resping o asemenea realitate. Mai târziu 35 din aceste cranii, care prezentau o stare mai bună de conservare, au fost duse la Muzeul Arheologic Paracas pentru a fi expuse ca dovezi arheologice incontestabile. Pentru că vreme de multe decenii nu a fost posibilă dezvoltarea microtehnologiei care să permită prelevarea şi analiza ADN-ului mult mai amănunţită decât în cazurile de cercetări obişnuite, de abia în 2014 s-a putut demara o iniţiativă în acest sens.

Astfel fostul director şi proprietar al Muzeului Arheologic Paracas, Juan Navarro a permis prelevarea de probe ADN din trei cranii Paracas, pentru a fi cercetate în vederea obţinerii unui răspuns concludent. Toate probele prelevate din cele trei cranii au fost trimise separat şi simultan la trei laboratoare, pentru a vedea dacă rezultatele testelor ADN converg. Unul dintre laboratoare se află în Canada şi două în Statele Unite.

Pentru a nu influenţa cumva rezultatele testelor, geneticneii celor trei laboratoare nu au avut contact între ei, şi nici informaţii despre originea probelor, ei fiind convinşi că studiază cranii ale unei specii de om.

Primele rezultate au pus în evidenţă un fapt extrem de surprinzător şi anume că cele trei cranii din care s-au extras mostrele de ADN au legătură din punct de vedere genetic, dacă nu cumva chiar provin, din haplogrupul H2A, care se găseşte cel mai frecvent  unde credeţi….? În Europa de Est! Vă sună deja clopoţelul?

În acelaşi timp aceste cranii Paracas provin şi dintr-un grup genetic numit T2B, despre care toţi geneticienii din lume ştiu că aparţinea zonei Mesopotamiei – Siria de azi. Vi se pare bizar de ce Illuminati au fabricat războiul local din Siria în primăvara acestui an? Mai departe…

Craniile Paracas îşi au originea în Europa de Est

Reţineţi că răspunsul a fost clar: nu Rusia, nu regiunea Uralilor, deoarece de vreo decenii încoace aceasta este considerată ca făcând parte, economic şi geoşolitic, din extremitatea estică a Europei. Nu! Răspunsul analizelor ADN ale celor trei laboratoare a fost foarte clar: Europa de Est! Şi cine locuia în urmă cu mii de ani în Europa de Est? Strămoşii noştri geto-dacii!

Să fi fost pe vremea sacerdoţilor zamolxieni asemenea fiinţe venite din spaţiu şi care să fi luat legătura cu strămoşii noştri?

Tot ce se poate, de vreme ce şi mediumul american Sal Rachele susţine în cartea sa „Istoria Reală a Pământului” că tracii şi implicit şi strămoşii noştri geto-daci aveau relaţii cu cei din Pleiade, de la care primiseră multe învăţături!

Asemenea informaţii descoperite de către geneticienii celor trei laboratoare pun sub semnul întrebării atât decoperirea celor două Americi, deci cu mult înainte de Columb, cât şi migraţia unei civilizaţii extinse în toată Europa – Pelasgii, către cele două Americi şi către Asia. Iar acolo în America de Sud la Nazca aceşti Paracas au realizat acel bizar cosmodrom şi calendar galactic format din toate acele forme gigantice de vieţuitoare reprezentate de linii care doar de la înălţime pot fi vizibile sub forma acelor aspecte de animale, păsări şi insecte.

Vechimea craniilor cercetate, deci şi a celor de la Muzeul Arheologic Paracas, este estimată la aproximativ 3000 de ani, deci undeva cu aproximaţie aceste fiinţe au trăit în perioada anilor 1000 înaintea erei noastre în Peru. Deşi atunci în 2014 când s-au efectuat aceste analize s-a sperat obţinerea unui răspuns care să confirme faptul că fiinţele Paracas sunt de origine extraterestră, rezultatul final care să confirme o asemenea realitate n-a venit.

De ce?

Pentru că din acest punct de vedere era necesară compararea mostrelor ADN de la craniile Paracas cu probe de ADN din uriaşa bază de date GENTECH care aparţine americanilor. Ori este simplu de înţeles că Illuminaţilor nu le convenea revelarea provenienţei extraterestre a acestor fiinţe Paracas, deoarece rolul lor de Illuminati care controlează lumea s-ar fi prăbuşit în scurt timp. Deci în mod oficial nu s-au admis rezultatele din lipsă de comparaţie cu probele ADN din GENTECH.

Însă timpul este o entitate foarte iscusită şi le ţese el pe toate într-o maneiră pe care n-o putem înţelege.

De curând, în februarie 2017, această chestiune a craniilor Paracas a fost reluată de către jurnalistul şi cercetătorul teoriei extratereştrilor antici Giorgio Tsoukalos. Acesta s-a întâlnit la Universitatea din New York cu colecţionarul de artă şi antichităţi Jarred Collins, care deţinea la acel moment sub formă de împrumut în scopuri ştiinţifice unul dintre craniile Paracas. Fiind depozitat vreme de zeci de ani fără ca nimeni să fie interesat de aşa ceva, craniul Paracas aflat în posesia lui Jarred Collins a fost testat printr-o modernă tehnică de analiză a ADN-ului. Împreună au mers în incinta Universităţii la profesorul doctor în antropologie Todd Disotell, care a fost de acord să facă o analiză medico-legală a craniului alungit.

Prima estimare a lui Todd Disotell, în baza experienţei sale, a fost aceea că respectivul craniu a aparţinut unei fiinţe cu o vârstă estimată între 12-16 ani, cum sunt adolescenţii. Şi ceea ce a fost cel mai ciudat aspect la acest craniu – şi cu certitudine la toate craniile Paracas – este lipsa suturii sagitale, aşa cum este la om situată în partea de sus pe partea de mijloc a craniului.

De altfel şi alte cranii la fel de misterioase care au fost studiate de-a lungul anilor de echipe de cercetători au această linie sagitală lipsă, ceea ce indică faptul că există mai multe specii extraterestre care cu o mare probabilitate îşi au originea într-o rasă extraterestră străveche.

Unii cercetători au motivat că aceste cranii Paracas şi altele similare sunt de provenienţă umană, chiar dacă au lipsă sutura sagitală, motivul fiind acela că cel puţin în unele triburi africane şi din America de Sud, precum şi în Egipt aşa cum se pot vedea în unele picturi pe pereţii templelor, se practica alungirea craniului din primii ani de viaţă.

Desigur că asta implică o restructurare a formaţiunii cerebrale, deşi oamenii de ştiinţă nu ştiu să dea răspunsul dacă tocmai practicarea alungirii capului ar determina şi creşterea inteligenţei sau era doar o formă ritualică de respect din partea oamenilor din acele triburi faţă de zeii lor. Însă simplu fapt că această alungire a capului se întâlneşte în câteva culturi, şi îndeosebi în privinţa conducătorilor acelor vremuri, duce la ideea că un asemenea obicei a fost preluat cu certitudine de la zeii – extratereştrii din vremurile de atunci.

Continuând investigaţiile asupra craniului Paracas, Giorgio Tsoukalos şi Jarred Collins s-au dus apoi, în cadrul aceleiaşi universităţi din New York, la departamentul de radiologie al acestia, pentru a realiza o scanare CT, adică o scanare prin tomografie computerizată. În urma scanării, pentru a vedea dacă nu cumva sutura sagitală a craniului fusese înlăturată prin vreo tehnică avansată, rezultatul a  fost la fel de stupefiant! Craniul nu avea din naştere sutura sagitală, aşa cum o avem noi oamenii. Asta a confirmat apartenenţa sa extraterestră! Profesorul Georgeanne McGuiness, o doamnă Doctor în Medicină de la Departamentul de Radiologie al Universităţii din New York, care a condus cercetarea computerizată a craniului Paracas, a declarat că: „N-am mai văzut aşa ceva niciodată în viaţa mea”.

Deci confirmarea venea dintr-o a doua sursă!

După aproximativ două luni de aşteptare, Giorgio Tsoukalos aflat la biroul său din Los Angeles, a primit rezultatele testelor ADN de la Doctorul Todd Disotell, în aprilie 2017. Nu doar că fiinţa căruia i-a aparţinut acel craniu nu făcea parte din lumea nativilor nord-americani, nu doar că nu aparţinea lumii moderne – în ideea vreunei anomalii genetice umane, ci aparţinea unei tipologii specifice regiunii est-europene şi Orientului Apropiat – Turcia, Irak, Siria. Ori se ştie că neamurile trace se întindeau din zona Carpaţilor româneşti până spre Grecia şi pe coasta vestică a Anatoliei. Rezultatul a scos la iveală un aspect tulburător şi anume că, după tipicul genomului cu care a fost comparat, individul extraterestru era scoţian. Există de altfel statistici ale haplogrupurilor bine departajate de către cercetători pe etnii şi naţiuni.

Ce căuta un extraterestru identificat ca tip scoţian în America de Sud, cu 1500 de ani înainte de a fi descoperite Americile de către Columb?

Mai mult de atât, revenind la un amănunt al studiilor craniilor Paracas din 2014, unele din ele au păstrat rămăşiţe de păr roşu, ori părul roşu era specific doar nordicilor vikingi. Una dintre ipotezele legate de Erik cel Roşu, care a condus o expediţie către America de Nord, este că respectivul conducător de la acea vreme era extraterestru la origine. Şi atunci ne punem întrebarea: cine au fost aceste fiinţe denumite impropriu Paracas, venite în America de Sud tocmai din Europa de Est?

Sunt zeii vechilor culturi aztecă, mayaşă, toltecă, incaşă, unii şi aceiaşi?

Mostra de ADN prelevată de către Todd Disotell nu a prezentat la analiza genetică cromozomul Y, ceea ce indică faptul că nu a putut fi identificată zestrea genetică paternă a individului extraterestru care a avut acest craniu, găsindu-se însă în mostra de ADN mult mai mult material genetic specific genului matern. Cu toate astea rezultatul nu a specificat nici că respectivul individ era de gen feminin. Deci nu a fost găsit ADN de la tată deoarece lipsea cromozomul Y.

Ceea ce ne face să credem că aceste fiinţe Paracas este foarte posibil să fi fost în realitate androgini.

Şi poate mai mult decât atât, să fie acele fiinţe extraterestre Paracas, atât de departe pe linia evoluţiei, încât sunt capabile de autoreproducere? Să fie asta foarte aproape de concepţia naşterii imaculate vehiculată ca ipoteză în cazul Fecioarei Maria? Tot ce este posibil! Cert este că zona lor de provenienţă este Europa de Est şi ajunşi în acest punct al materialului de faţă, pot spune cu certitudine că în Carpaţii noştri strămoşeşti s-au petrecut cândva lucruri extrem, extrem de importante!

Concluzia

Referitoare la aceste fiinţe denumite impropriu Paracas, de numele regiunii din Peru, este că venind din Europa de Est au fost acei zei civilizatori menţionaţi în toate miturile lumii, din India şi Indonezia până în cele două Americi.

V-am prezentat acest material cu date concrete pentru a avea cât mai multă concreteţe şi analiza sa va continua în curând într-un material pe această temă, realizat în mare parte pe baza infromaţiilor obţinute din Akasha despre aceste fiinţe.

Dacă ele au fost zeii vechilor civilizaţii europene, baza lor de unde au pornit a fost în Carpaţi, Punctul 0 al civilizaţiei umane. Şi cei care sunt duşmanii extratereştrilor Paracas caută pe orice cale să distrugă zona de unde aceste fiinţe au pornit în expediţia lor civilizatoare peste tot pe Pământ. Adică România, Grădina Maicii Domnului, Centrul Ascuns al Confederaţiei Galactice stabilit în Axis Mundi care este pilonul energetic dimensional de legătură cu lumile din galaxie.

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?