„Pe Pământ idioţii au arme…” – III
© Bigstockphoto

Nu cumva papalitatea intenţionează, mai ales că au arhiva acelor documente supersecrete la Vatican, să pregătească apariţia în lume a căpeteniilor archonilor?

[Felul în care opinia publică observă şi reacţionează la evenimentele care se petrec în lume şi sunt redate la ştiri încă marcate de factorul frică.

De curând acel cutremur care a avut loc în Italia şi-a pus amprenta asupra locuitorilor Europei, nu numai ai Italiei, astfel încât prin modul în care ştirea despre efectele cutremurului a fost propagată pe fluxurile de ştiri s-a căutat nu doar menţinerea factorului de frică şi chiar panică, dar chiar se mizează de către slugile întunericului pe creşterea din nou în mentalul colectiv a nivelului energiilor negative.

O asemenea intenţie, care se vede clar prin felul în care ştirea a fost propagată, ţinteşte de fapt amplificarea blocajelor împotriva Lucrătorilor Luminii, în disperata tentativă de a mai găsi căi prin care să amâne eşecul lor care va ajunge la final oricum într-o zi.

Şi s-o spunem clar! Asemenea cutremure ca cel din Italia din data de 24 august nu sunt normale, cu atât mai mult cu cât în regiunea respectivă s-au mai produs de-a lungul timpului asemenea fenomene seismice. Dacă ar fi fost să punem asta pe seama vulcanilor Etna sau Vezuviu, am fi avut motiv dacă acest cutremur s-ar fi produs în zonele unde există aceşti vulcani, dar pentru că s-a produs la câteva sute de kilometri depărtare, vulcanii ca activitate sunt scoşi din calcul.

Rezultă că trebuie să căutăm cauza printre factorii lingvistici şi umani. De ce aşa? Pentru că se apropie momentul în care Lumina pe Pământ şi în omenire va atinge masa critică de 50% şi va trece de acest nivel, efectul fiind nefast pentru întunecaţi.

Plasată la doar 90 de kilometri de Roma, regiunea Abruzzo unde s-a produs cutremurul, mai exact în localitatea L’Aquila, se traduce prin Acvila sau Vulturul, simbol esoteric folosit în diferite ritualuri oculte. În masonerie vulturul reprezintă simbolul puterii şi al autorităţii, precum şi capetele încoronate ale unei naţiuni.

Argumentul pentru asta este că încă din secolul 16 iezuiţii au avut acolo un colegiu, încă din 1596, deşi în 1767 au fost expulzaţi din ordinul regalităţii de atunci. E logic ca L’Aquila să fi rămas vechiul lor cuib pentru ritualuri. Este posibil ca acest cutremur din Italia să anunţe finalul pontificatului Papei Francisc şi vom vedea şi de ce. Pe de altă parte întâlnim simbolistica Vulturului şi pe bancnota de 1 dolar, pasărea ţinând în gheara dreaptă un mănunchi de săgeţi şi deasupra sa sunt 13 stele, alt simbol ce desemnează cele 13 familii ale Nobilimii Negre ce dirijează lumea din umbră.

Însă ideea este de ce acum şi de ce în localitatea L’Aquila?

CONȚINUT RESTRICȚIONAT

 

Articol dedicat abonaților

Abonament expirat? Prelungește-l aici!

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile