Pelasgii și Atlanții
O hartă orientată spre sud a Atlantidei reprezentată de germanul ocultist Athanasius Kircher în Mundus Subterraneus. Harta afișează continentul pierdut în mijlocul Oceanului Atlantic între Europa și America.
Timp estimat de citire: 5 minute

Unii istorici susţin ipoteza că pelasgii ar fi fost urmaşii atlanţilor, dar în realitate este exact invers.

Miturile şi legendele popoarelor din străvechime conţin întotdeauna câte un sâmbure de adevăr. Asemenea adevăruri devin în timp asemenea ramurilor de copac, şi cu cât cresc şi se întind mai mult pe durata mileniilor, cu atât esenţialul rămâne, ca perpetuare, dar forma este supusă distorsionărilor.

La fel se întâmplă cu orice mit şi legendă existentă pe Pământ, din cele mai vechi timpuri. Unul dintre cele mai vechi mituri este cel al Atlantidei.

Deşi s-au efectuat sute de cercetări în ultimele decenii, atât în Atlantic, cât şi în alte zone ale lumii, nu s-a putut identifica în mod satisfăcător localizarea fostului continent, cel puţin ca dovadă ştiinţifică demonstrabilă şi acceptată de opinia publică mondială. Cu toate acestea legenda Atlantidei continuă să suresciteze curiozitatea multora, mai ales că există – deşi sunt puţine ce-i drept – documente vechi care atestă existenţa insulei atlanţilor, unul dintre acestea fiind povestea lui Platon.

Pelasgii și Atlanții
O hartă care arata amploarea Imperiului Atlant. Din Atlantida lui Ignatius L. Donnelly: Lumea Antediluviană, 1882 / Wikipedia

Admiţând că au existat, mai ales că descoperirile de schelete de uriaşi pe teritoriul României, Bulgariei şi Turciei vin în sprijinul acestei idei, putem considera că atlanţii au fost o civilizaţie care fie s-a desprins din linia genealogică a pelasgilor – aceştia fiind primii oameni civilizaţi de pe Pământ cu aproximativ 100.000 de ani în urmă, fie au fost o civilizaţie de sine stătătoare provenită din altă linie genelaogică decât cea a pelasgilor.

Documentele rămase peste timp spun că atlanţii erau oameni înalţi, de cel puţin 2,5 metri şi datorită înfăţişării lor erau respectaţi ca imperiu, însă la un moment dat au pus în pericol existenţa civilizaţiei carpatice reprezentată chiar de dinainte de ultima glaciaţiune de către pelasgi. Iar asemenea conflicte sunt redate în legendele neamurilor tracice din zona carpato-balcanică, unele dintre acestea fiind ceea ce s-au numit „Legendele Olimpului”.

Uriaşii sau titanii de care se pomeneşte în asemenea legende desigur că nu erau fiinţe de zeci de metri înălţime, ci cu mare probabilitate erau aceşti atlanţi care, observând că civilizaţia pelasgă este înfloritoare şi ajutată de sacerdoţii care cunoşteau multe taine ale vieţii şi universului, au decis sau au tras o concluzie cum că imperiul lor ar fi cumva în pericol. Tocmai de aceea au pornit război împotriva zeilor – sacerdoţii zamolxieni deţinători ai tainelor vieţii şi universului, având de partea lor alţi aşa zişi zei – aceştia fiind în realitate preoţii atlanţi care practicau magia neagră.

Celebrul şi regretatul cercetător oceanolog Jacques Yves Cousteau a întreprins în anii 70 multe cercetări în Mediterana, descoperind numeroase dovezi pe fundul mării cărora prin aspect şi vechime le-a atribuit originea ca fiind atlantă, deoarece vechimea acelor resturi ca fiind din aceeaşi periadă datată de cronicile străvechi când s-a consemnat războiul atlanţilor cu grecii şi cu alte neamuri din zona estică a Mediteranei.

Dar şi despre pelasgi se spune că erau înalţi, una dintre mărturiile scrise rămase de la Aristeas din Proconnes, celebru poet şi profet al lui Apollon, contemporan cu Homer, care citat de Nicolae Densuşinau (Dacia Preistorică) spunea despre Pelasgii Hiperboreeni Arimaspi următoarele:

Războinici mulţi şi foarte puternici, avuţi în herghelii, în turme şi cirezi de vite ; bărbaţi cu plete stufoase, ce fâlfâie în aer ; cei mai robuşti din toţi oamenii, având fiecare câte un ochi în fruntea sa cea frumoasă.

Aflăm că pelasgii aveau un ochi pe frunte. Desigur că nu putea fi doar o fabulaţie literară o asemenea descriere, câtă vreme menţiunea făcea clar referire la ceva vizibil de pe fruntea oamenilor de sorginte pelasgă. Este foarte posibil să fie vorba de ceva care avea legătură cu cel de-al treilea ochi.

Pelasgii și Atlanții
Reziduurile fosilizate ale unui gigant cu o înălțime de 9 metri, au fost descoperite recent de muncitori în apropierea satului Nanacamilpa, statul Vera Cruz. Localnicii, încă țin cont de tradițiile strămoșilor indieni, au declarat că gigantul are legătură cu zeii strămoșilor lor.

Grecii îi considerau pe pelasgi, deşi nu au fost contemporane aceste două neamuri, drept “dioi” adică de-o asemănare cu zeii. Şi am putea considera că dacă erau asemenea zeilor erau înzestraţi şi cu anumite capacităţi spirituale. Fiind înalţi, probabil cel puţin 2 metri ca statură, aveau părul blond, construind rasa hiperboreană aşa cum a fost denumită mai târziu.

Densuşianu şi alţi cronicari din vremuri de demult au atribuit dezvoltarea mai amplă a imperiului pelasg undeva pe la anul 6000 înaintea erei noastre, când deja aici în Carpaţi imperiul avea un centru cultural şi spiritual foarte dezvoltat.


Probabil oraşul de sub sanctuarul de la Sarmisegetuza este opera lor, ca urmaşi ai agathârşilor – seminţie venită din stele.

Unii istorici susţin ipoteza că pelasgii ar fi fost urmaşii atlanţilor, dar în realitate este exact invers, deoarece pelasgii existau chiar şi înainte de glaciaţiune, valul lor civilizator întinzându-se în Europa şi Asia, şi înspre cele două Americi. Iar atlanţii nu au fost decât o ramură a pelasgilor, ramură degenerată în timp datorită faptului că au format un alt imperiu bazat pe grandoare, artele negre – vrăjitoria şi magia neagră, şi care s-a temut că va fi adus din nou sub ascultarea Legii Divine de către pelasgi şi urmaşii acestora – tracii, şi dintre aceştia geto-dacii.

În timp ce pelasgii şi urmaşii lor au fost conectaţi cu Marii Înţelepţi din Shamballa şi Agartha, care reprezentau Lumina şi Iubirea pe Pământ, atlanţii deja aveau Consiliul Întunericului, de aceea s-a şi pornit războiul în Mediterana, aşa cum au consemnat vechile scrieri, au fost învinşi şi alungaţi iar insula lor şi imperiul distruse. Celebrul fragment de mecanism descoperit în insula Antikythera poate a aparţinut vreunui echipaj atlant care naviga în Mediterana şi nava respectivă a fost scufundată aşa cum s-a întâmplat cu flota romanilor la Siracuza incendiată de oglinzile lui Arhimede.

Aşadar atlanţii, nu au fost doar un imperiu a căror măreaţă cultură a fost parazitată de slugile întunericului, decăzând cu trecerea timpului, dar i-au şi atacat pe cei care erau reprezentanţii Luminii pe Pământ, deoarece se temeau ca nu cumva pelasgii şi urmaşii acestora să ajungă într-o zi la insula lor şi să le ceară să renunţe la slujirea întunericului.

Cum spunea un îndrăgit maestru spiritual dintr-un celebru film ştiinţifico-fantastic: “Războiul nu face pe nimeni mare”, un asemenea adevăr a fost trăit de atlanţi pe pielea lor, iar preţul plătit a fost dispariţia de pe scena istoriei. Şi încă odată s-a verificat ipoteza că, indiferent cât de mare poate fi un război, în urma sa – apropo de vremurile pe care le trăim şi ce se întâmplă în jurul României – întotdeauna răul dispare şi binele supravieţuieşte.

Şi asta pentru că Binele este de la Creator, răul fiind o degenerare umană voită de la originea divină ca aspect deformat al realităţii manifestate.

SURSĂWikipedia
Articolul precedentAxis Mundi şi Geto-Dacia
Articolul următorRevista COSMOS şi Întâlnirea cu Cititorii – Iulie 2017
Magic şi mistic, două căi complementare prin care adună informaţia şi o transpune ştiinţific şi ezoteric într-o largă paletă informaţională pe înţelesul tuturor. Meer Lyn are o personalitate asemănătoare unui jongleur ancestral.
0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile
trackback

[…] NOTĂ: Observați asemănarea dintre Tartaria și Tărtăria. Probabil o colonie pelasgă. […]