Prețul energiei cu care ne hrănim zi de zi

Această energie, la o primă vedere, pare că ne încarcă, pe termen lung este asemenea unei substanțe otrăvitoare, care duce invariabil la boală, la durere, la suferință.

În vremuri în care avem acces la forme din ce în ce mai sofisticate de tehnologie și în care, printr-un simplu apăsat pe buton, putem primi ceea ce credem că ne este necesar, ne plângem din ce în ce mai des de oboseală, de lipsă de energie, de durere, de lipsă de entuziasm și simțim mai acut lipsa unui sens mai profund al vieții noastre.

S-a creat astfel și o adevarată industrie de stimulare a energiei, care acționează asemenea unui bici plesnit pe spinarea unui cal obosit: acesta mai face câțiva pași sub influența stimulului exterior, după care urmează inerenta și inevitabila cădere. Sucurile energizante, cafeaua, zahărul, alimentele procesate fac parte integrantă din meniul nostru de zi de zi, dar, mai mult decât ele, ne oferă energie tot ce înseamnă stimul exterior din inteligența artificială tehnologizată, de care suntem înconjurați din ce în ce mai mult și care ne cuprinde asemenea unei caracatițe cu tentaculele ei nevăzute. Fără să fim conștienți de asta, devenim prizonieri a ceea ce ne creează un avantaj pe moment. Cu alte cuvinte, plătim un preț material pentru tot ce ne stimulează să avem nevoie de energie si astfel de consum al ei. Un carusel nesfârșit al cererii și ofertei.

Căutăm și primim un astfel de stimul artificial printr-un scroll pe rețelele de socializare, un material video cu impact emoțional, un film de acțiune, un meci cu suspans, o știre care ne impactează, toate fiind picături prin care sistemul nostru hormonal secretă substanțe, care ne oferă o motivație de moment, deci și un plus de energie. La toate acestea, se adaugă forme mai subtile prin care ne luăm energia de zi cu zi, dominând prin control și manipulare o altă ființă, intervenind în liberul arbitru al ei, jucând rolurile de salvatori ai altora și mai ales apărându-ne cu cerbicie punctul de vedere, dreptatea pe care este musai să ne-o afișăm în fața altora. Știm că pacea este infinit mai valoroasă pe termen lung decât dreptatea, dar cu toate acestea nu rezistăm în fața puterii ei de acaparare și de control, care reprezintă hrana principală pentru egoul nostru.

Deși această energie, la o primă vedere, pare că ne încarcă, pe termen lung este asemenea unei substanțe otrăvitoare, care duce invariabil la boală, la durere, la suferință. Este asemenea unei pastile spirituale efervescente promisă de un fals prooroc sau învățător, care ne lasă impresia că știm, că suntem superiori altora prin ceea ce cunoaștem, dar tot ceea ce primim se dovedește până la urmă doar o amăgire, o iluzie, în lipsa unei fundații solide, oferită de propria trăire a sufletului. Cam acesta este matrixul în care trăim cei mai mulți dintre noi, o conexiune aducătoare de dependență la o energie artificială, păcălitoare, care stimulează simțurile și crește nivelul dorințelor personale de a avea, de putere și de autoprotecție. Oamenii sunt ținuți într-o colivie strâmtă, mereu în cerință și căutare a rației de energie și adrenalină a acestei surse.

Din cele mai vechi timpuri, ni se spune că Împărăția Cerurilor este în noi și că sufletul este o sursă nesfârșită de energie, el fiind legat „la prima mână” de Sursa Principală și fiind un rezervor care nu se închide niciodată în fața adevăratelor noastre necesități de hrană. Dar pentru a-l activa, este important să înțelegem mai întâi cum funcționează mecanismul cu sursele artificiale, care dau dependență de stimuli, hrană, control, nevoie de putere, de competiție și câștig individual. Când înțelegem cum stau lucrurile și că suntem dependenți și aproape posedați de o energie care nu numai că nu ne ține de foame pe termen lung, dar ne duce invariabil la istovire și suferință, începem să căutăm cu adevărat sursele de energie vie, fără de care nu putem trăi ca și suflete.

O să pornesc de la un banal exemplu. În loc să ne ducem să ne încărcăm coșul pentru noi, așa cum facem într-o zi obișnuită, am putea face acest efort din când în când pentru un alt suflet, un nevoiaș, sau un om oarecare, căruia să îi dăm ceea ce am cumpărat. Sau un altul…În loc să convingem pe altcineva că avem dreptate, am putea să înțelegem că pacea este infinit mai vindecătoare pentru suflet și că fiecare deține adevărul propriu, din perspectiva sa. Micile sacrificii ne vor restrânge sinele uman, devorator de energie și vor umple un rezervor mai subtil, nevăzut, a cărui hrană ne va ține de foame pentru un timp mult mai lung. Acest rezervor al sufletului nostru îl putem umple prin mici renunțări pe care le putem face zilnic, de la ceea ce ne place cel mai mult și ne stimulează culinar, la îndeplinirea unei dorințe, la necesitatea de a avea dreptate în fața altuia.

Astfel, se restrânge sinele nostru consumator, limitat și devorat de propriile dorințe fără de sfârșit, și de dependența lui de hrană artificială, și crește cel care îl înconjoară, care îl influențează direct și care îl coordonează, atunci când respectăm ierarhia corectă, trăind viața de zi de zi dinspre spirit spre corp. Până la urmă, dacă nu suntem în stare să ne conectăm la o energie care ni se oferă gratuit, în urma unei conduite care sapă adânc la temelia părții noastre egotice, vom fi nevoiți să depindem de aceste surse artificiale de energie, care costă nu numai material și ne fac să trăim de pe o zi pe alta. La toate acestea, se adaugă faptul că energia artificială, inteligența care ni se oferă ca alternativă, nu ne face nicidecum mai umani, mai empatici cu ceea ce este viu, ci ne îndepărtează de esența divină a propriilor trăiri. Când nu mai simțim compasiune, când nu ne mai pasă de altul, când nu mai simțim sensibilitate în fața naturii, înseamnă că sufletul nostru nu primește hrana corespunzătoare și ca urmare se poate vorbi despre o îmbolnăvire a lui. De aici până la o suferință organică nu este decât o chestiune de timp.

Să nu uităm că atunci când iubim necondiționat o altă ființă, de la un zâmbet și o vorbă bună, la o slujire a ei în adevăratul sens al cuvântului, noi activăm acea sursă de energie a sufletului, care ne încarcă toate structurile pentru infinit mai mult timp decât dacă am face-o pentru orice rațiune egoistă. Noi nu avem la îndemână doar butoane pentru a ne aduce mai multă plăcere și mai mult confort (iluziile inteligenței artificiale) care, în cele din urmă, ne vor duce spre pierderea puterii sufletului nostru, ci și altele, pe care nu le putem vedea cu simțurile obișnuite, dar care, odată activate, ne pot îmbogăți cu adevărat.

Făcând bine altora, ne facem un bine nouă, gândindu-ne la bunăstarea altora, invariabil vom lucra la propria abundență, primind astfel suficientă energie nu numai pentru a supraviețui și a consuma, ci și pentru a hrăni la rândul nostru alte forme de viață prin cuvânt și faptă.