Cristina Demetrescu

Cristina Demetrescu este de profesie astrolog. Are apariții periodice în televiziune, a colaborat cu diferite publicații de presă, oferă consultanță și este autoarea a două cărți,  „La Cabotina – misterul celor noua numere” și „Our Fortuna-Povestea Zodiacului pentru copii”. O puteți urmări pe pagina sa de Facebook sau pe site-ul Astrostar.


  • Bine te-am găsit, Cristina! În calitate de astrolog consacrat, ai putea să ne spui cum a început pasiunea aceasta pentru tine?

Bine v-am regăsit! Astrologia a fost o destinație vocațională, un loc în care am ajuns după ce am parcurs o lungă călătorie cu mai multe etape. Odată ajunsă la acea destinație, de atunci tot explorez, fără șansă de a epuiza ceea ce încă mă surprinde și mă uimește. Mă plictiseam ușor înainte. Îmi făceam griji legate de nestatornicia mea privind ocupațiile anterioare, însă spațiul vast al acestei științe este ca un Univers, fără limite, fără plafoane. Începutul? Dacă azi am un simț ascuțit în a delimita Binele de Rău, este și pentru că am citit Povești Nemuritoare până târziu, aproape de terminarea gimnaziului. Mă fascinau și le luam în serios. În copilărie, pe la 13 ani, începusem să copiez ce găseam despre zodii. Aveam un carnet vocabular. Cu acela am început. Obișnuiam să le spun colegilor ce zodii sunt. Apoi am umplut o agendă întreagă cu semnificațiile numerelor, descrierea zodiilor, semnificația unor intervale orare. Am consemnat 4 ani de vise, pe toată perioada liceului. Aveam niște tabele cu ajutorul cărora calculam cine, când s-a născut în viața anterioară, ce a fost, pe ce continent s-a născut, etc. Când luam o decizie aruncam cu banii și citeam răspunsurile Yi-Jing. Calendarul Thebaic era de asemenea un ghid prețios.

Ce m-a aruncat în această căutare, încă de copil? Nevoia de autocunoaștere, instinct primordial pentru fiecare om în parte. Vine un moment în viață, în care, abia după ce vei fi aflat cine ești, te poți orienta către a fi de folos celorlalți. Aceasta este ordinea corectă. Peste ani, când a apărut mediul online, singurul calculator era cel de la serviciu. Uitam că trebuie să mai și muncesc, atât de mult scormoneam printre horoscoape. Le preferam pe cele americane. Aveam site-urile mele preferate. Apoi a apărut Urania la Tele 7 Abc și atunci am înțeles mai bine că Horoscopul se construiește complex, se studiază poziția planetelor în zodii și aspectele dintre ele. Într-o zi, un prieten, ce probabil îmi știa pasiunea, m-a întrebat dacă nu sunt curioasă să merg la un astrolog. Ba bine că nu! Am fost chiar la vreo doi. Sigur că eram curioasă în ceea ce mă privește, dar felul în care îmi spuneau lucruri numai de mine știute plimbând degetele peste niște hieroglife, despre care am aflat mai târziu că se numesc efemeride, mi-a creat senzația că nu mi se mai întâmplase până atunci și văd ceva atât de fascinant. Într-una dintre cele câteva ședințe, am întrebat pe unul dintre cei doi astrologi, dacă este de părere că eu aș putea deveni astrolog, la rândul meu? Răspunsul a fost negativ. Am întrebat de ce considera asta? Mi-a răspuns că motivul pentru care nu pot fi astrolog este că am Kiron retrograd pe casa carierei.

A fost momentul în care am declarat război lui Kiron, el însuși aflat pe un semn războinic al Berbecului și mi-am propus să înțeleg ce problemă are acest asteroid, care se așezase de-a curmezișul în calea transformării mele. Sigur că am înțeles mult mai târziu, așa cum spui tu, studiindu-mi harta, că mai presus de această informație derutantă, Destinul meu se afla chiar în zodia ce guvernează Astrologia, că aveam să trec printr-o schimbare capitală, că nu aveam de ce să mă limitez profesional, stând într-un birou și trebuia să plec în căutarea celei mai frumoase meserii din lume cel puțin pentru mine, că eram foarte norocoasă și că nu puteam suporta să am șefi, ci de la Kiron dixit, aveam să mă dezvolt și să muncesc singură, la început mai neîncrezătoare, apoi din ce în ce mai sigură pe mine. Mai mult, am tras concluzia că mai presus de ceea ce simți să faci, nu contează părerea nimănui. Mereu le spun clienților mei cu același Kiron pe carieră, că deasupra lor, pe următoarea treaptă ierarhică este doar Dumnezeu, care le-a dat tot ce au nevoie să nu se plimbe cu un CV în mână pe la multinaționale toată viața.

  • Ce amprentă și-a pus astrologia asupra ta, acum când deja ești cunoscută și privești în urmă?

Sunt schimbări fundamentale. În 2002 când am început să citesc prima carte de specialitate, „Manualul de Astrologie” a lui Dan Ciupercă, nu mă aflam într-o stare Zen care să îmi permită o „plimbare de plăcere”. Fenomenul „Morții și al Renașterii” este ceva ce se întâmplă multora, însă când te afli în faza 1, tot ce vezi în fața ochilor este un ecran negru. Cum este posibil ca eu care eram însoțită mereu de curiozități mistice să nu știu că aceea era direcția? Este. Oricui i se poate întâmpla să profeseze ceva și să fie înzestrat pentru altceva. Nimeni nu trebuie să înceteze să caute lumina din interior și nu este niciodată prea târziu pentru o transformare. Vocația este vocație, fie că ea se numește mecanică auto, bucătărie sau chirurgie. Munca trebuie să îți producă fericire și satisfacție, nu frustrare. Eliberarea spiritului este vitală și reprezintă o temă dată de propriul Destin celor care trebuie să comprime într-o singură viață mai multe vieți. Faza 2 a „Morții și Renașterii” este revelația și curajul cu care apuci obiectul, cartea, drumul, telefonul, cursul, orice este necesar să faci o schimbare și se numește cheia cu care deschizi Poarta dintre două vieți total diferite. Faza 3 sau cel puțin ceea ce am trăit eu, a fost că pe măsura conștientizării unor idei desprinse din filozofiile pe care le studiam, posibil în urma unei autoinițieri pe care am simțit-o odată cu o serie de senzații noi și neștiute până atunci, aduce eliberarea, lumina și poate doar un sentiment personal, acela de a-mi fi crescut aripi cu care pot să zbor. Din acel moment nu m-am mai chinuit, ci totul a început să vină de la sine.

Eu care sunt pasionată de călătorii, pe toată perioada studiului care a durat câțiva ani, nu am simțit deloc nevoia să călătoresc. Însăși studierea Astrologiei, știință astrală, este o călătorie în sine. Poate trebuie să ai spirit de aventură pentru asta. Din momentul în care am înțeles cum stau lucrurile, în urma dobândirii tuturor acestor informații, viziunea asupra a tot ce se întâmplă cu mine și cu alții a devenit 3D. În spatele oricărui eveniment este o cauză, orice acțiune produce efecte, orice om se află în centrul unui Univers personal, în care el însuși determină acțiuni și reacțiuni.

  • Știm că multă lume este încă reticentă față de astrologie, considerând-o un fel de „ghiceală” comercială… Pentru cunoașterea cititorilor, și în general pentru toată lumea, ne poți spune care sunt marile avantaje aduse de astrologie, în adevărata ei lumină?

Nu m-as simți confortabil să profesez ca astrolog într-o societate în care această știință impune. În India mulți tineri se căsătoresc în baza compatibilității studiate de specialistul în Astrologie Vedică, iar în China consultantul Feng-shui este mai important decât arhitectul sau constructorul. În relații întâi vine iubirea și apoi compatibilitatea. O casă este greu de proiectat după două teorii diferite și riști să imprimi un ritm greoi proiectului încă de la început. Cred într-o relație relaxată între astrolog si client. Oamenii trebuie să-și păstreze liberul arbitru, căci este al lor, dat de Dumnezeu, trebuie să fie creativi, să se dea cu capul de probleme, să ia decizii cu mintea lor, să lupte. Nici la medic nu mergi când ești sănătos. Nu trebuie să ajungi la astrolog pentru că ți se spune, ci trebuie să o faci din convingere. Astrologia se află pe un palier superior și măcar credința în ceea ce dezvăluie, reprezintă o scară cu care poți urca și-ți poți apoi lărgi viziunea. Sunt greoaie ședințele pe care le am cu oameni care cred că viitorul are o tolbă de surprize pentru ei, evitând să înțeleagă de unde vin și încotro se îndreaptă. Nu le zic oamenilor ce vor să audă, deși m-am confruntat cu multe caractere tari, până acum. Am foarte puține ședințe eșuate în atâția ani. Le număr pe degetele de la ambele mâini, fără să fi ajuns la zece. În general simt cu cine nu trebuie să vorbesc, dar am și greșit, intrând din neatenție în umbra unor patologii sau a unor karme atât de bine înșurubate, cu oameni atât de refractari la schimbare, încât am simțit că este inutilă intervenția mea în viața acelei persoane. Probabil trebuia să învăț și din aceste situații.

Horoscop fac și eu și am simțit de multe ori că ceea ce mi se cere este comercial. La un moment dat am refuzat să-l mai fac, apoi mi-am zis că depinde doar de mine ce caracter are acel Horoscop, de ceea ce transmit. Sunt mulți care au înțeles deja că Horoscopul este doar o mică parte a Astrologiei. Informațiile personalizate vin din astrograma fiecăruia. Avantajul Astrologiei este că te ajută să înțelegi cine ești și ce potențial ai, te ghidează, îți repoziționează drumul astfel unui GPS, îți explică misiunea de viață, te ajută să transformi părțile mai puțin bune ale hărții natale în avantaje, fenomen numit sublimare, îți aduce la cunoștință informații despre karma, despre programele grave ce pot împiedica manifestarea Destinului, analizează relațiile dintre oameni, iar în ceea ce privește viitorul îți prezintă potențialul sau golurile, astfel încât, scopul final să fie evoluția și satisfacția că ai ajuns să împlinești tot ce ți-ai propus, ba în plus și un bonus, să ai parte de ceea ce nici măcar nu ai visat.

  • Ce poate afla un om din harta sa natală? Îi este de folos, de exemplu, să știe despre partea material-financiară a vieții, având în vedere că mulți consideră că astrologia ar trebui să le spună despre cum se pot îmbogăți…?

    Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.

      

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?