Prostia şi mania grandorii
La Catedrala Neamului. Deschiderea.

Una este credinţa adevărată a oamenilor şi alta e hoţia practicată pe faţă de către mai marii Bisericii Ortodoxe Române şi prostia celor care se consideră ”credincioşi”.

Perioada de sfârşit de an este de obicei încărcată la noi la români de multe sărbători, mai mici şi mai mari, că deh… aşa sunt obiceiurile la noi. Care obiceiuri nu vin neapărat întru totul din tradiţia strămoşească, căci multe dintre ele au fost adăugate în anii din urmă de către preoţimea de la noi îmbuibată de atâtea averi.

De prea mulţi ani societatea e jefuită sistematic de către capii Bisericii Ortodoxe Române. Colega şi prietena noastră, Cecilia David, plecată spre alte lumi, ne povestea în anii trecuţi despre prea-îmbuibatul actual Daniel, ce chiolhanuri şi ce învârteli mari făcea pe vremea când era arhiepiscop la Iaşi.

Este vorba despre grandomania pe care o manifestă, căci chiar dacă această Catedrală Naţională – Catedrala Mânturii Neamului, căreia i-ar spune mai bine Catedrala Prostirii Neamului, a fost începută în urmă cu 8 ani să fie construită, prea-îmbuibatul se crede ctitorul ei. Dar nu asta este problema, poate ca naţiune, la fel ca alte naţiuni europene, avem nevoie de un asemenea edificiu care să reprezinte ortodoxia noastră românească. Problema este că aceşti bandiţi din fruntea Bisericii Ortodoxe Române au cerut tot timpul bani de la stat pentru Catedrala Mânturii/Prostirii Neamului.

În timp ce mai marii bisericii au straie popeşti foarte scumpe, cusute şi brodate cu fir de aur, limuzine de zeci de mii de euro care-i transportă peste tot pe unde se duc, şi venituri din afacerile cu lumânări şi alte obiecte bisericeşti, aceiaşi mai mari ai bisericii propovăduiesc populaţiei smerenia, modestia şi viaţa simplă, adică un fel de îndemn la a trăi fără prea multe venituri. Că doar trebuie să aspirăm către Cristos care prin Iisus  a trăit simplu şi fără averi. Asta în timp ce sute de mii de români mor prin spitale fără ajutor şi condiţii decente! Până acum catedrala a costat 120 de milioane de euro şi încă nu este finalizată.

Oare de ce aceste milioane de credincioşi nu se adună în număr aşa de mare atunci când e vorba de Statul Paralel, să demonstreze împotriva abuzurilor asupra atâtor oameni în ţara asta?

În schimb îi vedem pe toţi aceşti credincioşi cum dau năvală de-a valma, ca o adunătură fără minte şi fără creier, în zile de mari sărbători, fără a se respecta unii pe ceilalţi şi îmbrâncindu-se în noaptea de Paşte, de ziua Sfântei Parascheva sau a Sfântului Dumitru, mai ceva ca la rugby! Iar prea-îmbuibatul Daniel nu-şi mai încape în pielea-i de porc uman când vede atâta prostime adunată, şi se vede pe sine în culmea paroxismului clerical ca un ”mesia” în faţa milioanelor de oi rătăcite la propriu.      

Ceea ce am văzut în ziua de 25 noiembrie, când a avut loc sfinţirea catedralei, mi-a confirmat încă o dată – a câta oară??? – care este nivelul de inteligenţă al majorităţii celor care alcătuiesc naţiunea română. Oamenii adunaţi acolo în ziua respectivă, vreo 45.000 de persoane care aşteptau să intre să pupe mâna Sfântului Andrei din raclă, s-au călcat pur şi simplu în picioare unii pe alţii când s-a dat drumul în catedrală, deşi erau 600 de jandarmi acolo care asigurau ordinea.

Turma rămâne tot turmă, iar preafericitul Daniel şi acoliţii săi îşi freacă mulţumiţi mâinile că au milioane de oameni cu inteligenţa redusă, cu fanatism pe post de adevărată credinţă, care le cumpără lor zilnic milioane de lumânări, icoane, brăţări, cărţi şi ce-o mai fi prin biserici.

Şi uite-aşa ne dăm seama încă o dată de ce merg ţara şi naţiunea asta aşa de prost! Din cauza turmei care prostită şi oarbă nu vede că este amăgită şi de preoţi, şi de politicieni. Şi atunci ne întrebăm pe bună dreptate: suntem o naţiune civilizată?   

0 0 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile