Protocoalele extraterestre
SETI, un proiect distribuit prin intermediul calculatoarelor, în care voluntarii donează resursele nefolosite ale computerului pentru a analiza semnalele radio pentru inteligenţă extraterestră. Doar că ei au impresia că inteligenţele extraterestre folosesc DOAR unde radio!

Ceea ce spunea la vremea preşedintelui Reagan acest Administrator ne face să ne gândim la o conspiraţie reală în jurul prezenţei extratereştrilor pe Pământ.

Cu menţiunea că sperăm a nu vă fi plictisit cu lungimea acestui serial, deoarece dezvăluirile în acest sens vor continua, redăm şi în acest episod discuţiile declasificate din vremea preşedintelui Ronald Reagan despre una din subrasele Micilor Cenuşii – cei de pe Serpo. Este important să ştim, chiar şi acum la distanţă de decenii, deoarece ceea ce trăim azi este cu certitudine cel puţin la nivel tehnologic consecinţa desluşirii tehnologiei extraterestre a navelor prăbuşite la Roswell. 

„Administratorul: pentru anumite motive Ebenii n-au înţeles asta (schema de rotaţie a Pământului şi caracteristicile acestor chestiuni – vezi numărul anterior, nota redacţiei). În schimb, Ebenii ne-au trimis schema sistemului lor, care a fost dificilă pentru savanţii noştri în a o descifra şi înţelege, deoarece nu aveam nicio referinţă despre acea planetă. Ebenii n-au explicat despre vreo informaţie astronomică legată de Serpo sau despre sistemul lor planetar. Şi atunci am decis să le trimitem imagini cu Pământul, repere şi un sistem de numerotare simplu pentru perioadele noastre de timp. Am avut multe probleme încercând să le trimitem imagini folosind reproducerea sistemului lor ca limbaj. Nu puteam fi siguri că ei au primit ceea ce le-am trimis. Am avut o serie întreagă de erori şi încercări în a face asta. Am primit înapoi unele mesaje ciudate de la Ebeni, respectiv semne de întrebare referitor la ceea ce le-am trimis în imagini.”

Aici facem o scurtă observaţie în comentariul articolului. Vă daţi seama dacă acei Ebeni de pe Serpo nu înţelegeau ce era imaginea Pământului, ce fel de logică şi de înţelegere aveau referitor la faptul că imaginea Pământului făcea referire la planeta noastră locuită? Este posibil ca diferenţele acestea de înţelegere să fie un obstacol major în calea contactului dintre noi şi alte civilizaţii extraterestre, chiar şi acum în prezent. Să continuăm…

„Administratorul:… apoi ne-am decis să îngustăm aria oricărei locaţii aleasă pentru aterizarea lor (vezi serialul despre Serpo – nota redacţiei), către aria unde a avut loc prăbuşirea în New Mexico. Am concluzionat că ei aveau datele despre acea locaţie de la Roswell. Suntem siguri că EBE care a supravieţuit a trimis această locaţie, după prăbuşire, către lumea de unde venea înainte ca să moară. Am găsit o hartă stelară… aşa cum le numim noi, în ambele nave prăbuşite. Aceste hărţi au fost dificil de înţeles pentru că erau pe un fel de suport despre care mai târziu ne-am dat seama că era de fapt un panou de instrumente al navei prăbuşite. Odată ce panoul a fost pus la locul său, pupitrul a arătat un sistem stelar. În realitate, am reuşit să conectăm toate părţile găsite cu pupitrul de comandă şi astfel am putut vedea mai multe sisteme stelare. Apoi i-am pus pe astronomii noştri la lucru pentru a descifra despre ce sisteme stelare era vorba. De asemenea am identificat câteva puncte ciudate pe harta stelară.

Am tras concluzia că aceste puncte erau tunele spaţio-temporale pe care EBE le-a descris unde erau localizate. Astronomii noştri au comparat diferite hărţi stelare şi au găsit că acestea nu erau consecutive. Prin asta se înţelege că o hartă era a unei părţi a universului şi o alta era o hartă a unei zone apropiate de sistemul lor stelar. Savanţii noştri au concluzionat că punctele de pe hartă erau de la nişte scurtături de la un punct al spaţiului la altul. Unii dintre astronomii noştri cei mai buni au fost cooptaţi în acest program pentru a studia hărţile. Sunt sigur că li s-a oferit minimul de informaţii care erau necesare în situaţia asta, ceva în genul unui program despre care să ştie că sunt implicaţi în el.

Preşedintele Reagan: OK, asta e mult de asimilat. Wow, ei bine, am multe întrebări, dar cred că deocamdată voi aştepta. Dar hai să facem o scurtă pauză şi revenim apoi la subiect.

W.M. Casey: domnule preşedinte, cât timp mai aveţi pentru azi?

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR
Următorul episod<< Protocoalele extraterestre – XVIIProtocoalele extraterestre – XIX >>

1 COMENTARIU

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?