Este oare consumul de psihedelice răspunsul la actuala criză a omenirii, când vedem încă atâtea conflicte la nivel global?
Din cele mai vechi timpuri, poate şi datorită implementării unor segmente de ADN în geneticul uman de către unele civilizaţii extraterestre, omul a fost curios să caute, să afle, să folosească unele lucruri şi în alt mod decât cel normal.
Dar ca să putem înţelege aşa zisul normal al lucrurilor, cum a devenit el normal? Pe baza a ce? Repetiţia!
Altfel spus, de la o generaţie la alta oamenii au văzut aceleaşi lucruri, au făcut aceleaşi lucruri, au învăţat la fel despre cum se manifestă fenomenele naturii de exemplu, dar şi comportamentul uman în general, şi pe baza tuturor acestor observaţii au stabilit că toate acestea reprezintă normalitatea. Cum s-ar spune azi, dacă un om nu se manifestă ca toţi ceilalţi, este considerat anormal. Ar fi totuşi logic să aplicăm asemenea criterii limitate celor care ies din manifestările aşa zisului normal? Eu consider că nu! Viaţa nu are limite în ciclurile sale de manifestare. Şi ceea ce în epoca Evului Mediu era considerat normal, azi este privit ca mofturi sau mici excentrităţi, iar ceea ce este considerat azi normal, peste vreo 100 de ani va fi catalogat drept anormal sau în alt fel. Deci vedem că normalul evoluează şi el la nivel de interpretare şi înţelegere, şi dacă aplicăm doar 2-3 aspecte alături de aşa ceva, cum ar fi semiotica sau tendinţele de interacţiune cu tehnologia, ne putem face cât de cât o idee despre ce va fi în viitor cu această civilizaţie umană. Dar ce spun eu…?
Încă de pe acum vedem o tendinţă de schimbare a conceptului de normal. Azi, dacă nu stai cu nasul în telefon să-l butonezi toată ziua, deja începi să fi considerat ca anormal. Deci deja există o tendinţă de schimbare a ideii de normal. Aşadar, chiar şi noţiunea de normal este relativă, deoarece este supusă periodic schimbărilor.
Noţiunea de normal este relativă, deoarece este supusă periodic schimbărilor.
Să trecem mai departe de la această scurtă introducere către aspectele acestui subiect pe care ni l-am propus în această ediţie a Dosarelor Cosmos.
Din cronici ale antichităţii au fost consemnate în diferite zone ale Europei, ca să luăm ca exemplu doar arealul bătrânului continent, că existau încă de atunci unele tehnici însuşite de sacerdoţi, de preoţi, de şamani sau vrăjitori, prin care mintea şi conştiinţa lor puteau accesa planul astral sau alte dimensiuni sau alte lumi, fie paralele, fie dimensionale. În Egiptul antic de exemplu opiul era una dintre substanţele folosite de către preoţi în anumite ritualuri, dar în aceeaşi măsură era folosit şi de către războinici, probabil pentru a căpăta curaj în luptă. De asemenea magii de la curtea faraonilor foloseau opiul în diferite situaţii. Fie pentru a accesa planurile subtile, fie pentru a trata eventualele dureri de cap sau de altă natură ale faraonului sau a altor curteni, pentru că opiul este o substanţă de tip narcoleptic, cu rol analgezic, calmant, ajută şi la un somn bun dar şi la depăşirea limitelor conştientului. În epoca noastră modernă opiul este considerat un stupefiant, deoarece din el şi prin combinaţie cu alte substanţe se produc droguri.
Dar şi grecii foloseau substanţe halucinogene, la fel ca tracii şi ca sacerdoţii geto-daci. Ai noştri foloseau fumigaţia cu cânepă, la fel ca şamanii din America de Sud. Şi se ştie că la ora actuală, cel puţin până în acest an 2019, în multe ţări ale lumii cânepa, care face parte din familia Canabisului, era interzisă pentru a fi cultivată. Însă extractul de canabis, obţinut din specii de cânepă, este folosit în multe spitale şi clinici din statele dezvoltate ale lumii, în scop curativ în doze mici. Ceea ce demonstrează totuşi că ştiinţa şi medicina în speţă recunosc rolul important al acestor substanţe.
Când vine vorba despre cânepă şi canabis, foarte multă face confuzie, deoarece se crede eronat că sunt una şi aceeaşi plantă. Deşi fac parte din aceeaşi familie de plante, sunt două specii diferite, cu concentraţii diferite ale substanţelor din compoziţia lor. Şi ca să vă puteţi face o idee despre rolul curativ al cânepii, în raport cu canabisul, vă relatez pe scurt o întâmplare de acum vreo 75 de ani, a unei rude de-a mea.
Fiind copil, una dintre mătuşile mele ce trăieşte şi acum în zona Moldovei a fost trimisă la râu, împreună cu surorile ei, ca să pună cânepa în apă. Aşa se făcea pe atunci. Şi a stat aşa în apă vreo 3-4 ore punând cânepa. Vă daţi seama că aceasta s-a îmbibat cu apă acolo la mal şi din ea a început să iasă substanţele acelea specifice. Mătuşa mea avea nişte negi pe picioare, copil fiind şi după acele ore cât a stat cu picioarele în apă, după ce a ieşit pe mal a văzut că-i dispăruseră cu totul. Iată doar unul dintre efectele cânepii.
În prezent substanţele halucinogene, cum sunt canabisul, LSD-ul, DMT-ul, opioidele, MDMA-ul şi alte substanţe specifice cu rol psihedelic sunt studiate asiduu în multe state ale lumii, pentru a se stabili clar rolul lor terapeutic. Dar aceste substanţe aşa cum spuneam, erau cunoscute şi folosite încă de acum mii de ani, poate chiar de zeci de mii de ani, nu este asta o noutate, dar trebuie spus că ele erau folosite doar de către cei care le cunoşteau proprietăţile, respectiv iniţiaţii. Este evident că oamenii de rând din vremurile de demult nu cunoşteau mai nimic despre proprietăţile unor asemenea plante şi substanţe.
În vremurile noastre mulţi tineri folosesc ciuperci halucinogene pentru diverse scopuri personale: creşterea capacităţii intelectuale, din curiozitate sau dacă e vorba de planul spiritual, pentru a pătrunde puţin câte puţin în dimensiunile spirituale subtile. Aici nu vom descrie neapărat ce efecte au asemenea substanţe psihedelice, deoarece s-ar putea ca unii să folosească asemenea informaţii într-un mod deformat şi apoi ne-am trezi cu cine ştie ce reclamaţii că am fi vinovaţi de efecte distructive asupra sănătăţii lor. Nu! Noi doar vom explica aici ce rol au psihedelicele pentru evoluţia spirituală.
Să ne amintim de exemplu ce fel de experimente făceau naziştii cu anumite psihedelice, pentru a studia modificările asupra creierului uman. Ei urmăreau să realizeze tipul soldatului-câine, adică soldatul supus şi ascultător în toate. Sinistru, aşa e? Dar să trecem mai departe…
Dacă cineva foloseşte substanţe psihedelice pentru a-şi accelera evoluţia spirituală, indiferent că sunt ciuperci halucinogene, DMT, LSD sau orice altceva similar, este important să cunoască un amănunt esenţial. Noi avem în creier anumiţi centri psihici, adică au conexiune cu sufletul şi cu conştiinţa. Dacă persoana nu este suficient de evoluată, în cazul în care consumă psihedelice va intra într-o realitate subtilă cu aspecte negative. Asta se întâmplă datorită faptului că sunt forţaţi să se deschidă acei centri psihici din creier care au legătură cu astralul inferior. Aşa se explică toate acele cazuri de posedări, de devieri comportamentale negative cu tendinţe de suicid sau agresivitate îndreptate fără motiv împotriva semenilor. Altceva este când deja ai un nivel suficient de evoluat, efectul psihedelicelor se duce către centrii psihici pozitivi, deci este ca şi cum Sinele spiritual ştie ce are de făcut şi dirijează substanţa către acele trasee psiho-nervoase care au deschideri către astralul superior.
Una dintre cele mai cunoscute psihedelice este DMT-ul, denumit astfel după molecula fericirii care se găseşte în creier însă în cantităţi infime. Cercetătorii studiază de aproximativ 70 de ani acest DMT pentru a-i înţelege efectul asupra creierului şi deci asupra vieţii. Căci în funcţie de starea mental-cerebrală ne manifestăm şi noi.
Cei care consumă în mod frecvent DMT, pentru a evada din sumbrul cotidian, declară aproape toţi că intră într-o stare ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Un consumator ce a dorit să rămână anonim, să-l numim Sam, a declarat pentru revista “Bussines Insider” următoarele, referitor la efectul DMT-ului:
Este o stare în care exişti în foma ta cea mai pură, o stare de pace şi fericire profundă. Este o lume extraordinară, se pare că de acolo venim toţi. Spirale după spirale încep să apară, spirale infinite care se transformă în alte spirale. Am fost fericirea însăşi, lumea este a mea şi fericirea apare doar pentru mine.
Deci vedem că o experienţă după ingerarea psihedelicelor, în cazul de faţă DMT, este descrisă ca un fel de evadare dintr-o stare simulată, adică starea de zi cu zi. Cei care consumă DMT sunt, în funcţie de propriul nivel evolutiv, în măsură să-şi exploreze adevăratul Eu interior, deci există posibilitatea de a accesa Sinele spiritual, ceea ce în starea normală omul nu poate.
De asemenea DMT-ul, ca şi ciupercile halucinogene, LSD-ul şi MDMA-ul, produce o stare expandată de conştiinţă în care individul îşi poate explora propria minte altfel decât o face – şi oricum limitat – în starea normală.
Foarte mulţi dintre cei care consumă psihedelice afirmă că odată asimilată substanţa în corp, au parte de contactul cu alte dimensiuni, având şi posibilitatea de a experimenta strania stare a conştinţei dincolo de corpul fizic. O asemenea călătorie poate fi atât de intensă şi abstractă în acelaşi timp, încât unii consumatori nu pot explica exact sub nici o formă ce au trăit anume. Una dintre concluziile celor care consumă psihedelicele este că ei trăiesc o experienţă mai reală decât realitatea din planul fizic.
O experienţă mai reală decât realitatea din planul fizic.
De altfel nu este deloc ciudat că mulţi dintre cei care consumă psihedelice declară că în cursul unor asemenea experienţe de tip extracorporal sau spiritual se întâlnesc cu tot felul de fiinţe: extratereştri, ghizi spirituali, fiinţe de lumină, ori alte entităţi benefice sau neutre.
