Forţa interioară este factorul principal în reuşita în viaţă.

Deseori noi fiinţele umane ne plângem de atâtea chestii cu care avem de-a face. Fără îndoială acestea există, pentru simplul fapt că tot noi le producem, dar odată cu trecerea timpului nu sesizăm acest adevăr.

Avem mereu impresia că toate grijile, frământările, stările neplăcute, şi lista poate continua cu multe alte asemenea aspecte, provin din exteriorul nostru, din societate. Dar societatea… cine e? Societatea nu este formată numai din clădiri, lucruri şi situaţii, ci în primul rând din oameni, deci tot noi suntem responsabili. Şi ce facem de fapt? Dăm vina tot pe noi deşi paradoxal, nu ne dăm seama de asta invocând mai mereu că alţii sunt vinovaţi pentru ceea ce ni se întâmplă.

Desigur că în procesul devenirii noastre ca fiinţe umane, de la vârsta copilăriei până la cea a senectuţii, noi nu realizăm că trecem prin acelaşi stadiu ca toate formele existente în natură. Adică de la stadiul de sămânţă până la cel de „coacere” apoi dispariţie lăsând loc generaţiilor viitoare.

Ne trăim viaţa printre sute de lucruri care ne solicită zilnic, de la simplele aranjări ale micului dejun dimineaţa în bucătărie până la complexele probleme de serviciu, de la cele mai simple persoane până la cele care deţin funcţiile cele mai importante în această lume.

Apropo, credeţi că cei care au cele mai mari averi din lume sunt oameni care trăiesc liniştiţi? Sau că aceşti oameni sunt lipsiţi cu totul de griji, frământări sau probleme? Aşa vor ei să pară în ochii opiniei publice, căci atunci când eşti asigurat pe latura material-financiară sigur că nu-ţi faci probleme ce vei mânca mâine şi dacă ai sau nu bani să-ţi plăteşti facilităţile.

Însă şi aceste persoane superbogate sunt roase în interiorul lor de fapt de alte chestii cum ar fi să-şi păzească aceste averi fabuloase, ori cum să facă astfel încât să-şi menţină acest statut pe care să-l transmită şi urmaşilor lor în condiţiile în care viaţa nu întreabă pe nimeni ce număr la pantof ai ori dacă-ţi place că plouă sau dacă-ţi convine că este caniculă. Nu! Viaţa nu întreabă pe nimeni nimic dar cere de la toţi acelaşi lucru. Şi anume o alianţă. Cum? Aţi auzit bine? Da! O alianţă! Cum aşa?