Recunoştinţă
© Bigstock

Când am aplicat recunoştinţa în viaţa mea, am înţeles în sfârşit regulile jocului!

Respectul, recunoştinţa şi responsabilitatea sunt cele trei „R”- uri care necesită a fi acceptate ca atribute divine. Dragostea fără respect este egoism pur. Compasiunea fără respect este un sentiment sec. Critica fără respect devine bârfă „curată”. Şi chiar sfatul dat fără respect devine o impunere a punctului de vedere. Şi tot aşa…

Tot ce faci fără responsabilitate se plăteşte amarnic, uneori pe loc. Dacă nu vezi puţin mai departe de lungul nasului, lucrurile, chiar şi cele mai banale, se întorc împotriva ta. Când îţi asumi o cale îţi asumi şi responsabilitatea ei, înţelegând astfel că această cale este a ta şi numai a ta. Nimeni nu trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru alegerea ta, dar nici tu nu trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru alegerea altora. Începând cu lucrurile mici (cum îţi împarţi banii şi timpul, cum te mişti, ce alegi, ce citeşti, etc.) totul stă sub semnul responsabilităţii. Proverbul românesc ce alegi aia culegi este semnalul de alarmă pentru a fi responsabil.

Cine are urechi de auzit aude, cine nu, trăieşte haotic şi se miră: de ce?

În acest articol, însă, voi vorbi mai mult despre recunoştinţă, începând cu recunoştinţa pentru Dumnezeu şi terminând cu recunoştinţa pentru toate lucrurile, stările şi fiinţele din viaţa noastră.

Personal îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi prietenii pe care i-am avut şi îi am. Pentru mine ei au fost şi sunt cele mai importante fiinţe. Îi mulţumesc şi pentru duşmanii de temut trecuţi şi prezenţi pentru că ei au fost şi sunt de fapt cei mai duri învăţători.

Având o familie „de împrumut”, a fost lecţie de fapt care m-a ajutat să înţeleg că eu nu aparţin cuiva anume, ci unei familii spirituale mai extinse. Pentru că mi-am asumat de tânără responsabilităţi de mamă şi soţie (cu patru copii născuţi şi alţi trei crescuţi) nu am contat prea mult pe ajutorul familiei adoptive pentru că aveau destule probleme cu bătrâneţea şi boala. Locuind departe de mine, întotdeauna m-am descurcat cu ajutorul prietenilor pentru care cu recunoştinţă îi mulţumesc lui Dumnezeu!

N-am fost o mamă blândă şi pisicoasă, ci una care a folosit moderat educaţia spartană. Chiar dacă proprii mei copii n-au ieşit modele (sunt nebuni de legat uneori) sunt oameni liberi care ştiu să se descurce în situaţii limită şi asta mă mulţumeşte oarecum.

La începuturi nu prea eram mulţumită că nu aveam ajutor. Jeleam, mă revoltam, până când am înţeles că jelitul este modul de comportare al celor slabi. „M-am înhămat” cu responsabilitate la un „car cu spini” şi am tras, fără prea mult respect însă! Am tras ani buni până când am înţeles că recunoştinţa este esenţială în viaţa mea. Din acel moment mi-au apărut în cale oameni plini de iubire şi prietenie care m-au ajutat în momente foarte dificile, care au fost şi foarte, foarte multe.

Când am aplicat recunoştinţa în viaţa mea, am înţeles în sfârşit regulile jocului!

Sigur că, şi atunci ca şi acum, dacă eram prietenă bună cu cineva, deveneam „duşmanul de moarte” al familiei acesteia. Părinţii ni-i alegem înainte de coborâre la următoarea întrupare. Această alegere o facem de comun acord fiindcă avem de echilibrat anumite lecţii. Însă şi prietenii tot noi îi alegem şi acolo sus tot noi ştim de ce, când şi cum să apară în viaţa noastră.

Relaţiile de sânge sunt puternice, însă relaţiile spirituale sunt şi mai puternice. Noi suntem trei oameni „străini” care împărţim o viaţă spirituală. Cei de lângă mine sunt mult mai grijulii şi responsabili decât legăturile de sânge. Nu e nimic întâmplător, iar aceste legături sunt indestructibile atât timp cât noi trăim în realitatea spirituală. Personal nu m-am împărţit între familie şi prieteni. Ei au fost şi sunt pur şi simplu fiecare o piesă din puzzle-ul vieţii mele şi atâta tot.

Afirm cu sinceritate că relaţiile mele spirituale sunt cele mai importante şi cele mai adevărate. Sunt veşnic recunoscătoare lui Dumnezeu şi pentru familia mea, dar mai ales pentru prietenii mei care m-au susţinut şi care m-au completat spiritual!

Dacă îţi poţi extinde iubirea de la familia ta la prieteni, apoi la toţi oamenii, la animale, natură, extratereştri, atunci sigur poţi accepta saltul în conştiinţă şi convergenţa planetară!

Vă doresc din suflet s-o faceţi!

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?