Învăţătura spirituală sacră aşa cum o transmiteau Meştrii spirituali mai departe discipolilor, avea la bază Arhetipurile, valabile atât pentru partea masculină, cât şi pentru cea feminină.
Deşi la ora actuală dispunem de tehnologie performantă în multe domenii, conform cuceririlor realizate de către ştiinţa modernă, tehnologie la care doar visam cu doar 2-3 decenii în urmă, avem încă o atitudine melancolică faţă de tot ceea ce înseamnă magie şi este magic.
Vedem prin filme fantasy sau SF tot felul de efecte speciale, graţie computerelor folosite pentru a reda ceea ce mintea omului imaginează. Aceste efecte speciale, îndeosebi în filmele fantasy gen “Stăpânul inelelor”, redau manifestarea magică a câte unei puteri paranormale, cum am spune noi astăzi unor asemenea capacităţi spirituale. Şi aşa cum vedem prin astfel de filme, ne-am dori să avem şi noi asemenea puteri pe care să le utilizăm în diferite scopuri personale sau colective. Căci ori de câte vizionăm vreun film de genul fantasy sau SF, de cele mai multe ori ne identificăm cu acel personaj ce deţine astfel de capacităţi mistice.
Un exemplu în acest sens este, pentru cine a văzut filmul, “Doctorul Strange”. Un eminent chirurg american care crede doar în puterea ştiinţei moderne este victima unui groaznic accident de maşină, pe când se deplasa către reşedinţa sa. Este dus de urgenţă la spital, unde este operat. Însă rămâne cu sechele la mâini, ceea ce pentru el, un chirurg, ar fi însemnat sfârşitul carierei sale. Şi nici 45 de ani nu avea. Află prin cineva despre vindecările miraculoase din Tibet şi pleacă într-acolo. După câteva peripeţii reuşeşte să fie primit într-o mănăstire unde Marele Maestru – o femeie – îi demonstrează că există şi altceva în afară de ştiinţa modernă. Învăţând zi de zi acolo în incinta mănăstirii, doctorul Strange ajunge să-şi foloseasă din nou mâinile la capacitate de 100%. Apoi învaţă artele magice cu ajutorul cărora se va implica apoi în apărarea valorilor Binelui în lumea modernă. Vă sună cunoscut…?
Acesta este în realitate modelul eroului spiritual, omul predestinat unor descoperiri spirituale măreţe, iar din acest punct de vedere perioada Evului Mediu a fost plină de căutători mistici ai adevărului. De la chimişti, alchimişti, eretici religioşi pasionaţi de ştiinţă şi până la vrăjitori şi magi, despre toate aceste categorii au rămas consemnări în diferite documente ale secolelor anterioare. Epoca modernă ne-a adus la cunoştinţă despre multe asemenea foste realităţi. Dar toţi aceia din perioada Evului Mediu care căutau misterele spirituale erau consideraţi inamici ai religiei, fiind vânaţi sistematic în numele bisericii. În realitate aceste victime ale sistemului religios erau oameni mult mai deschişi la minte decât restul, unii dintre ei fiind de fapt spirite evoluate venite în epoca Evului Mediu pentru a impulsiona cumva evoluţia oamenilor din acele timpuri.
Un exemplu în acest sens este cel al magului Merlin, care avea datoria să apere regatul Camelotului şi să-l ajute pe regele Arthur. Deşi existenţa acestui mag este redată preponderent doar de mitologia celtică, din punct de vedere istoric nu se găsesc aproape deloc dovezi care să ateste că Merlin ar fi existat cu adevărat ca fiinţă umană iniţiată în tainele spirituale. Cu toate acestea scriitorul Geoffrey din Monmouth – cronicar şi episcop anglo-normand care a trăit în perioada 1100 -1155 – face referire în lucrarea sa “Historia Regum Britanniae” la existenţa lui Merlin, pe care se pare că l-ar fi creat ca personaj fictiv. Cu ce scop?
Dar să nu deviem de la subiectul Dosarelor de luna aceasta…
Deşi primele forme de organizare mistico-spirituale sunt atribuite Cavalerilor Templieri, al căror ordin s-a fondat în 1119 prin iniţiativa lui Hugo de Payens, ordinul fiind recunoscut de către Papa Inocenţiu al II-lea de abia în 1139, deci după 20 de ani, înaintea templierilor au existat grupurile spirituale organizate de-a lungul şi de-a latul Europei. Acestea proveneau din vechile Şcoli ale Misterelor, fondate pe teritoriul vechii Dacia, din Grecia şi Egipt, dar şi din învăţătura spirituală hindusă adusă de negustori pe Drumul Mătăsii. Astfel o parte din învăţătura spirituală a Shamballei a fost adusă în Europa primelor secole ale creştinismului, amestecându-se prin completare cu învăţătura druizilor, a sacerdoţilor geto-daci şi a altor grupuri care menţineau misterele spirituale în interiorul comunităţilor în care trăiau.
Pe măsură ce această tainică învăţătură orientală s-a răspândit încet-încet din Asia în Europa, amestecându-se armonios cu cea europeană, au început să se formeze centre iniţiatice în anumite regiuni ale bătrânului continent. În legendele greceşti este binecunoscut ceea ce se numea “Oracolul din Delphi”, unde zeii comunicau muritorilor diferite mesaje. Dar templul din Delphi fusese construit undeva în primul secol înainte de Cristos, fiind surclasat categoric de templele egiptene, vechi de mii de ani, unde preoţii primeau mesaje şi îi iniţiau pe cei doritori să pătrundă tainele spirituale.
S-ar putea spune că grupurile spirituale aflate prin Europa primelor secole după Cristos s-ar fi inspirat de la egipteni şi de la sacerdoţii lui Zamolxe. Mai mult decât atât. Rama Cuceritorul, un rege pelasg care a pornit către Asia pentru a răspândi învăţătura spirituală, a format în Dacia străveche o Şcoală a Misterelor numită “Ordinul Trandafirului Alb”, ordin care avea conexiuni directe cu esenienii. Despre Rama Carpaticul se spune că era un prinţ scit care s-a dedicat vieţii sacerdotale. Sciţii erau o ramură a dacilor, având sorginte tracă, şi nicidecum un popor nomad aşa cum încearcă unii să prezinte ideea în istorie. Rolul lor, prin preoţii sciţi, era acela de a duce învăţătura spirituală în diferite regiuni ale lumii, după ce aceşti preoţi sciţi erau iniţiaţi în profundele mistere zamolxiene de către sacerdoţii lui Zamolxe. Astfel că la vremea sa, după o serie de divergenţe majore cu alţi regi din regiune, Rama îşi ia oamenii şi pleacă spre India într-o amplă misiune civilizatoare a Asiei. Pelasgii care au rămas aici au organizat, cu bătaie lungă în timp, etapele civilizării şi evoluţiei tuturor neamurilor, ajutaţi de Maeştrii Shamballei.
Toate centrele misterioase pe care le vedem azi, Stonehenge în Anglia, Carnac în Franţa, Gobleki Tepe în Turcia, Sarmisegetuza în Munţii Orăştiei, Ceahlăul, Retezatul, Sfinxul din Bucegi, Taulas Menorca din Spania, Pietrele Callanish din Scoţia şi desigur multe altele răspândite de la nord la sud, de la est la vest peste tot pe continentul european, constituie tot atâtea centre energetice-esoterice cu rol încă funcţional, după mii de ani de aşa zisă tăcere.
Chiar dacă de aproximativ 2000 de ani în asemenea puncte focale spirituale nu mai există acele Şcoli Spirituale, energiile lor au rămas până în zilele noastre. Ca urmare, în perioada începutului Evului Mediu, respectiv Evul Mediu Timpuriu (anii 200-600 după Cristos) când învăţătura creştină deja fusese adusă în Europa, existau deja iniţiaţi care dobândiseră cunoaşterea sacră pe diferite căi. Este de presupus că datorită evenimentelor petrecute în Europa şi Asia Mică odată cu venirea lui Iisus şi anvergura misiunii sale, Şcolile Misterelor dispăruseră, iar iniţierile se făceau în ascuns, maeştrii alegând în regiunile unde se aflau fiecare doar câte un discipol căruia să-i predea tainele învăţăturii spirituale. În acest fel era dificil de menţinut o reţea cât de mică spiritual-esoterică, dat fiind faptul că deja între anii 30-67 după Cristos se înfiinţase prima formă rudimentară a papalităţii, care nu admitea altă doctrină decât cea religioasă numită apoi creştină.
În ciuda valului de fanatism religios care a dus la scindarea de mai târziu a Imperiului Roman, care-şi baza filosofia pe religia creştină începând cu secolul 1 era noastră, iniţierile sacre făcute de către Maeştrii spirituali se înmulţeau. Burebista de exemplu, şi apoi Decebal la aproximativ 100 de ani mai târziu, au fost Regi-Sacerdoţi. În faţa degenerării evolutive a oamenilor, mai ales după Potopul care avusese loc cu aproximativ 12.000 de ani în urmă, învăţătura spirituală trebuia perpetuată, altfel populaţiile Europei de-a lungul timpului aveau să se decimeze reciproc între ele. Şi aşa au fost oricum atâtea războaie în ultimele 2000 de ani.
Secretele spirituale precum obţinerea aurului alchimic, elixirul magic al vieţii, puterea de a comanda animalelor şi elementelor naturii, clarviziunea, citirea gândurilor sau prevederea viitorului sau vizionarea trecutului, ştiinţa folosirii cristalelor sau a plantelor de leac, erau doar câteva dintre capacităţile pe care maeştrii spirituali ascunşi prin Europa le transmiteau discipolilor lor, sub jurământ straşnic de tăcere. Astfel au apărut ici-colo, în diferite zone ale bătrânului nostru continent, câte un Rege şi Magul său care îndeplinea şi rol de sfătuitor de taină cu privire la viitor.
Învăţătura spirituală sacră aşa cum o transmiteau Meştrii spirituali mai departe discipolilor, avea la bază Arhetipurile, valabile atât pentru partea masculină, cât şi pentru cea feminină. Nu degeaba în Dacia mileniilor dinainte de Iisus existaseră Marile Preotese. Şi o asemenea învăţătură se bazează ca fundament pe cele patru stări ale conştiinţei, întocmai ca cele patru nivele ale minţii – alfa, beta, theta şi delta. Respectiv Arhetipurile Regelui, Magului, Eroului/Amantul şi Războinicului. Adeseori discipolul era fie un Rege, fie un Erou cavaler sau Amant, fie un Războinic.
Aceste patru Arhetipuri reflectă în realitate cele patru stadii evolutive ale omenirii.
Magul este stadiul celui ce transmite cunoaşterea. Regele este care stăpâneşte cunoaşterea pentru a conduce. Eroul este cel care călătoreşte transformând prin cunoaşterea sa oamenii întâlniţi în calea sa. Iar Războinicul este cel care foloseşte cunoaşterea pentru a apăra şi a păstra ce este benefic. În diferite stadii de manifestare, conform cu nivelul de evoluţie al fiecărui discipol trecut prin etapele de iniţiere, Maeştrii spirituali au pregătit prin timp, secol după secol, terenul pentru ridicarea evolutivă a civilizaţiei umane.
O asemenea reţea esoterică a Europei nu se putea structura decât pe cele patru categorii.
În acest fel s-a lucrat neobosit, secol după secol, în ciuda nivelului barbar şi sângeros de care dădeau dovadă uneori diferite ţări ce aveau scopuri strict materiale faţă de vecini, pentru ca civilizaţia umană să se ridice încet-încet. Era refacerea de după ultimul Potop şi planul acesta cuprindea formarea societăţii în Europa folosind cel puţin două dintre Arhetipuri la vedere, respectiv Regele şi Războinicul. Acestea s-au reflectat mai târziu în felul în care statele s-au organizat ca structuri – o conducere printr-un Rege şi o armată formată din Războinici. Asta era partea văzută a modului în care Maeştrii Shamballei lucrau pentru închegarea societăţii europene de mai târziu. Vă daţi seama cât de vizionari erau acei Maeştri în vremurile de atunci? Când trebuiau să se strecoare mereu clandestin printre tot felul de pericole şi cu ferocitatea papală a Inchiziţiei pe toate drumurile. Partea nevăzută a acestor eforturi ale reţelei esoterice europene acţiona pe baza celorlalte două Arhetipuri – Eroul/Amantul şi Magul.
În vremea dinaintea venirii lui Iisus existau alături de armatele de războinici ale diferitelor naţii, şi amazoanele, renumite pentru vitejia şi iscusinţa lor în luptă. Ele erau latura feminină a Arhetipului Războinicul. Amazoanele care ajungeau regine erau apoi iniţiate de către Maeştrii spirituali în diferite taine ale vieţii şi universului. La fel erau iniţiaţi şi regii. Deci Maeştrii ştiau că era necesară o structurare echilibrată a energiilor Arhetipurilor, pentru ca viitoarele state să nu evolueze degenerat. Un exemplu în acest sens a fost tatăl regelui Arthur, Uther Pendragon, care la naşterea fiului său a pierdut-o pe soţia sa, conform legendei, şi din acel moment a poruncit ca magia să fie interzisă în regat. Asta până când a apărut Merlin…
Mai târziu după ce Iisus şi-a realizat misiunea, Imperiul Roman condus de Rege/Împărat şi plin de Războinici, a fost treptat invadat de latura pasivă a Eroului, care este Amantul/Amanta. Şi din istorie sunt cunoscute orgiile care se petreceau în palatele romanilor cu funcţii importante. Planificarea felului în care trebuia să acţioneze Arhetipurile în oamenii bătrânului continent, de la naţiune la naţiune, trebuia să ţină seama şi de latura pasivă a Eroului – adică Amantul/Amanta, căci trăind fără recompense, oamenii ar fi devenit prea cruzi.
Astfel acest model de structurare a reţelei esoterice s-a perpetuat până spre mijlocul Evului Mediu, când au început să se formeze statele din Europa de Vest. Regele, Războinicul şi Eroul/Amantul s-au perpetuat şi ele, însă Arhetipul Magului a intrat în anonimat, deoarece Inchiziţia devenise inamicul redutabil al cunoaşterii spirituale. Alchimiştii Evului Mediu Mijlociu, cum era de exemplu maestrul lui Cagliostro, Althotas, ce deţinea secretul obţinerii aurului alchimic, ori Saint-Germain, duceau o viaţă mai mult ascunsă, unii dintre ei călătorind din când în când pentru a-şi ascunde adevărata preocupare sau plecând din zona respectivă dacă lucrurile tindeau către complicarea lor.
Dar Maeştrii Shamballei au mai realizat o linie paralelă de acţiune, prin care au pus în acţiune Arhetipurile Războinicului şi Magului. Au înfiinţat ordinele secrete care la început erau spirituale. Templierii, Roza-Crucienii, apoi masonii organizaţi în diferite loji în statele vest-europene, au contribuit la construirea unor edificii arhitectonice care au acumulat, prin locul unde se găsesc şi azi şi prin forma lor, energii benefice. Toate catedralele, universităţile, bisericile, templele şi alte edificii similare, au fost realizate pentru a amplifica întocmai ca nişte acumulatori-convertori energiile emise de oameni şi remodularea lor în vibraţii mai bune, în combinaţie cu energiile telurice. Astfel, într-un efort imens de-a lungul secolelor Evului Mediu, aceşti Maeştri veniţi din Shamballa au lucrat permanent prin toţi discipolii lor de la diferite nivele ale societăţii – de la umilul şi zdrenţărosul hangiu şi până la curteni cu influenţă de la curţile regale – pentru a configura modelul viitoarei societăţi europene, aşa cum a evoluat aceasta până azi în timpul prezent. Arhetipul Magul a acţionat în acest fel de-o manieră ascunsă şi subtilă, deşi uneori partea negativă a acestui arhetip s-a amestecat cu cea negativă a Regelui şi a Războinicului, ca să nu mai spunem şi de latura negativă a Eroului/Amantului, aşa cum ştim din cronicile istorice despre toate acele poveşti de amor şi intrigă atât de încâlcite de la curtea regilor Franţei.
Reţeaua esoterică a Europei este deci alcătuită atât din Maeştrii spirituali care astăzi, prin perpetuarea învăţăturii sacre, acţionează prin toţi acei autori de cărţi şi tot felul de cursuri, cât şi prin toate edificiile existente azi pe teritoriul Europei, din Anglia până în România, din Italia până în Suedia, dar şi prin toate acele forme sociale de organizare – guverne, instituţii, firme private, grupuri şi societăţi cu caracter spiritual care, toate acestea prin specificul lor contribuie prin tot ceea ce se întâmplă, atât pozitiv, cât şi negativ, la ridicarea încet dar sigur a nivelului de conştiinţă al tuturor cetăţenilor europeni şi de aici înspre restul lumii.
Trebuie spus acum în finalul articolului, că la polul opus continuatorul Inchiziţiei este grupul Illuminati, care acţionează prin laturile negative a doar două Arhetipuri din patru, respectiv Magul – tehnologia folosită pentru sclavizarea minţii umane, şi Eroul/Amantul – pentru inducerea în mintea oamenilor a falselor valori, vezi acele cazuri de terorişti, de nebuni care prin acte de teribilism împuşcă adulţi şi copii pe stradă şi în şcoli dar şi depravarea societăţii occidentale. Şi pentru că sunt doar două Arhetipuri faţă de patru cât folosesc Maeştrii, bătălia aceasta este dinainte câştigată de către Forţele Binelui. Tot ce mai avem de făcut este să avem răbdare şi vigilenţă pentru a parcurge ce a mai rămas de parcurs şi să avem curajul să acţionăm pentru a eradica până la capăt toate seminţele răului de pe Pământ.
