Anumite cuvinte din conţinutul rugăciunii, după cum afirma Cayce, deschid unele canale energo-informaţionale către şi dinspre glande şi chakre.
De două mii de ani creştinătatea foloseşte această rugăciune lăsată nouă de Iisus. Această rugăciune este denumită în literatura religioasă creştină drept „Rugăciunea Domnească”, dar în mod popular noi o cunoaştem sub numele de „Tatăl Nostru”.
Dincolo de faptul că unii susţin că „Tatăl Nostru” exista şi la geto-daci sub o formă asemănătoare ca sens, să spunem că Iisus a lăsat această rugăciune cu un anumit scop, el ştiind foarte bine la ce va fi ea de folos. Forma originală a acestei rugăciuni nu conţine fraza de final pe care noi o cunoaştem în prezent, ceea ce ne face să credem că a fost adăugată ulterior de biserică. Probabil ca o formă de încheiere de tip ritualistic.
În Evanghelia după Luca rugăciunea „Tatăl Nostru” spusă de Iisus are următoarea formă:
„Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi:
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.” (Luca – capitolul 11).
După cum observaţi finalul ei nu conţine fraza “Căci a ta e împărăţia, puterea şi mărirea, Amin” adăugată ulterior de preoţime.
Dar să vedem ce rost găsim Rugăciunii Domneşti?
Nu m-as fi gandit la asa ceva 🙂