Călugării tibetani şi budişti includ zilnic în alimentaţia lor nucile şi se pare că tocmai acesta ar fi factorul care-i ajută să obţină în timp remarcabilele rezultate în privinţa abilităţilor spirituale.
nume, aşa cum este ştiut la noi mai ales din folclor, domeniu artistic în care nucul şi frunzele sale sunt puse în strofe de fel de fel. De altfel a rămas în folclorul nostru popular o melodie a Mariei Tănase care începe chiar aşa:
„Foaie verde, foi de nuci, Măi, Gheorghiţă, un’te duci?”
Este evident că introducerea nucului în cântecele noastre populare, ca şi busuiocul, măghiranul, dediţelul, iasomia şi alte plante de leac din vechime, reflectă un strat etno-cultural care include cunoştinţe despre proprietăţile tămăduitoare ale tuturor acestor plante.
Este foarte interesant să ne punem întrebarea “dar de unde ştiau nişte ţărani de oriunde din ţara asta despre tainele tămăduitoare ale planetelor şi fructelor unor arbori?” La fel de evident este faptul că moştenirea aceasta de sorginte populară, rămasă cel mai probabil de pe vremea dacilor, constituie nu doar un rezervor folcloric, ci şi unul terapeutic pe care în urmă cu câteva secole oamenii de la sate îl foloseau de-o manieră empirică.
Alături de descântece şi invocaţii, vracii satelor ajutau la însănătoşirea celor care ajungeau, dintr-un motiv sau altul, să sufere de vreo boală, trupească sau sufletească şi aşa mai departe.
Deşi informaţiile de bază s-au pierdut, au rămas moştenite de vracii din satele României medievale acele taine despre ce anume lecuiesc plantele de leac. Şi astfel s-au transmis din generaţie în generaţie aceste taine simplificate până azi când ştiinţa cercetează şi stabileşte compoziţia lor la nivel de vitamine, minerale, enzime etc.
Nucul ca arbore – denumirea sa ştiinţifică fiind Juglans regia – se consideră că este originar din zona Asiei Centrale dar în acelaşi timp pare că are rădăcini şi în Europa. Datele istorice arată că nucul a fost introdus în Europa puţin înainte de vremea romanilor şi este foarte posibil să fi fost comercializat de traci pe vechiul drum al mătăsii, de pe rutele negustorilor ce făceau legătura între Asia, Europa şi Asia Mică.
Există la ora actuală peste 40 de specii de nuci, la noi în România fiind cunoscută cea mai populară specie, aşa cum o ştim. Nu degeaba forma miezului de nucă seamănă cu creierul uman, deoarece s-ar părea ca nuca să fie considerată cea mai bună pentru performanţele şi sănătatea structurii cerebrale. Dar este posibil ca nucul să fi existat în Dacia încă de pe vremea strămoşilor noştri şi chiar înaintea lor, tocmai de aceea este plasat prin fructul său – nuca, printre cele mai populare produse naturiste.
Pentru că vine anotimpul rece şi medicina nutriţionistă ne sfătuieşte întotdeauna să ne pregătim pentru o asemenea vreme, să vedem ce proprietăţi au nucile, la ce sunt bune şi ce conţin. Chiar dacă la prima vedere pare un fruct uscat la coajă şi lemons, iar miezul la fel dând o impresie de uscăciune ca aspect, să luăm în considerare dictonul care ne spune că nu trebuie să ne luăm după aparenţe.
Nuca are în compoziţia sa următoarele – acizi graşi: cantităţi importante de Omega 6 – aproximativ 4,5 grame, Omega 3 – aproximativ 10 grame (acizi poli-nesaturaţi) şi de acizi graşi mono-nesaturaţi, în principal acidul oleic cunoscut ca şi Omega 9, deci întreaga gamă de Omega.
Apoi conţin proteine între 15% – 20% ceea ce le face un bun nutrient pentru organism asigurând circa 35% din procesele metabolice, glucide între 10% – 12% pentru a putea susţine procesele cerebrale în primul rând unde sunt necesare zaharurile natural, precum şi vitaminele A, C, D, E, K, pe cele din complexul B respectiv B6 şi B12, şi de asemenea calciu – 11%, fier – 19%, magneziu – 45%, fosfor – 40%, potasiu – 15%, sodiu – 2%, zinc – 24%, mangan – 200%, cupru – 95% şi seleniu – 8%.
Deci practic nuca este o adevărată uzină de nutrienţi şi valoarea lor în acest sens ajută foarte mult la diferite simptome şi dezechilibre: boli de piele printre care şi psoriazisul, diabetul, constipaţia, anemia, hipertiroidia, sterilitate, impotenţă – acţionează asupra unor centri psihici din creier dezinhibându-i, toate formele de tuse, ulcerul, curăţarea vaselor sanguine de depuneri de grăsimi, procese inflamatorii ale căilor urinare, tulburările cardiace, îmbunătăţeşte funcţia memoriei, tunerculoza mai ales la cei vârstnici, sistemul imunitar, procese degenerative la nivel celular.
Consumul zilnic de nuci, între 4-5, asigură o sănătate echilibrată din toate punctele de vedere.
De exemplu călugării tibetani şi budişti includ zilnic în alimentaţia lor nucile şi se pare că tocmai acesta ar fi factorul care-i ajută să obţină în timp remarcabilele rezultate în privinţa abilităţilor spirituale pe care mulţi dintre ei le au.
Aşadar vine anotimpul rece, consumaţi nuci pentru că la noi în România sunt din belşug. Sunt săţioase şi nici nu trebuie preparate, dar le puteţi consuma după preferinţă împreună cu alte fructe în diferite combinaţii.
