Scrisul dezvolta inteligenta
© Pixabay

Scriitorii şi autorii de romane îşi perfecţionează nivelul de evoluţie, prin faptul că scriu diferite opere literare de anumite genuri determinând expansiunea conştiinţei. Să explicăm motivul.

Omul este înzestrat cu abilităţi de a cunoaşte viaţa şi universul. Suntem singurele fiinţe de pe planeta aceasta care avem capacitatea de a mânui degetele astfel încât putem scrie. Dacă am analiza punctul de pornire a unei asemenea capacităţi, cu certitudine mulţi ar face erori de interpretare, deoarece ar avea părerile foarte împărţite.

Unii ar spune că scrisul este doar un act al unui reflex căpătat de către sistemul nervos prin repetiţie şi învăţare, alţii ar spune că din contră scrisul este un act de analiză gestionată de către scoarţa cerebrală, alţii ar spune că este o însuşire căpătată de-a lungul epocilor datorită transpunerii emoţiilor trăite sub forma unor simboluri şi aşa mai departe.

În realitate, capacitatea de a scrie raţional şi inteligibil – adică a scrie ceva ce are sens – provine din Sinele Spiritual. Actul de a scrie este unul de Voinţă, înainte de a fi unul de Inteligenţă. De altfel Ştiinţa Spirituală spune că Voinţa şi Inteligenţa sunt faţete ale Creatorului, ale Principiului Unic ce guvernează întreaga Creaţie.

Dacă scrisul este capacitatea Sinelui Spiritual, atunci dacă scriem cum se întâmplă de ce dezvoltă inteligenţa dacă aceasta deja există?

CONȚINUT DEDICAT ABONAȚILOR

♥ Contează ce spune lumea?

Următorul episod<< Scrisul dezvoltă inteligenţa – V

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?