Observând reacțiile la unele dintre postările mele, mi-am dat seama că paradigma materialistă este pe ducă.

Atunci când o postare cu măsurători radiestezice ajunge virală pe social media, îmi apar în secțiunea de comentarii câteva profile de persoane rătăcite care se găsesc să “atace” postarea (sau pe mine) fără niciun fel de argumente, pe sistemul e “woo-woo” și atât. Aceste persoane sunt de fapt muzele mele. Din când în când, dau să văd de unde provin. Sunt câteva grupuri care conțin la nume cuvinte ca “pseudo-știință”, “scepticism”, “ateism” sau “gândire critică”. Să nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic împotriva acestor cuvinte, ele însele sunt utile atunci când sunt folosite în contextul potrivit. Cunosc atei de treabă, care neagă existența unui Dumnezeu ca și ființă personificată, dar în schimb, cred în Omenie și în puterea de a face bine. Chit că vrei să te intitulezi ateu, sceptic sau credincios, la final tot sistemele de credință vor fi cele care-ți vor defini realitatea. Dar ceea ce vreau să spun este altceva.

Observând reacțiile la unele dintre postările mele, mi-am dat seama că paradigma materialistă e pe ducă. Nu mă refer la materie, mă refer la ideea cum că tot ceea ce există, inclusiv conștiința, sunt un produs al interacțiunii materiale. Erau vremuri când discuțiile cu un materialist erau interesante, cu argumente, chiar dacă nu ajungea nimeni la vreo concluzie anume. Vremurile s-au schimbat, evident. N-ai cum să mai ții pasul cu această nouă Eră a Nanosecundei când creierul tău e antrenat să gândească doar liniar, din A în B.

Și mai e o chestie. Dacă nu ești dispus să accepți ceea ce ți se întâmplă (sau se întâmplă) vei avea de suferit. Pentru că refuzi să te adaptezi, evoluția te va recicla ca pe o măsea stricată.

Înainte, lumea era văzută printr-un filtru alb și negru. Acum, lucrurile au devenit atât de nuanțate, încât există riscul să nu mai știi ce să crezi. Fie că te intitulai ateist, gnostic sau credincios, îți alegeai o tabără în funcție de propria educație primită, combinată cu ceea ce aveai tu impresia că știi despre viață. Faptul că lumea a început să se vadă deodată în culori și nuanțe, îți poate pune serios la îndoială propria capacitate de discernământ. Dacă nu înveți să-ți antrenezi mintea să se liniștească în acest ocean de abundență informațională, unde creierul îți turează numai pe beta înalte și atenția îți este împrăștiată în cele patru zări, riști să te îmbolnăvești de nevroză sau paranoia și te trezești cu tot felul de ticuri, mâncărimi, spasme sau dureri.

Am respect chiar și pentru oamenii care-și ridică necunoașterea la rang de virtute. Sunt un fel de martiri ai științei. Pe ei se vor testa ultimele “trenduri” ale progresului tehnologic. Vor testa pe propria piele v@x1nurile, floridul din apă, otrăvurile din aer și sol, sau experimentele cu mulți de G care-ți lichefiază creierul. Așa evoluează umanitatea, prin sacrificii, în plus, ne mai dăm de muncă unu’ celuilalt! Se spune că ignoranța este o binecuvântare, și pe bună dreptate. De ce să-ți bați capu’ când altcineva poate s-o facă pentru tine? Descoperirea adevărului e meserie grea. E nevoie de răbdare, de perseverență, de curaj sau de înțelepciune. Mai bine te distrezi, ai doar o viață, căci dacă îți spun că ai mai multe, se găsește vreun Autor să schimbe scenariul după propriile pofte. Să spună că s-a scris Cartea singură sau că e din cauza consumului de substanțe halucinogene. Opium, coca sau alte mutații genetice. Când dau ăștia drumul la nanoroboți, cică poți să bei cât vrei, deci dacă ne mai uităm mult la filme, pînă în 2050 o să ajungem toți niște supermani, moment în care se va întrupa și Zamolxe. Sper!

Despre “spiritualiști”, vom vorbi cu altă ocazie.

5 4 voturile
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile