Iuri Labvin, preşedintele Fundaţiei Tunguska şi directorul Muzeului Meteoritului Tunguska, este de părere că explozia a fost produsă de ciocnirea unui OZN cu un meteorit gigantic.

S-a vorbit și s-a scris mult despre Fenomenul Tunguska, incertitudinea plutind peste mărturii la fel ca ceața pe ape. De-a lungul secolului 20 au fost elaborate zeci de ipoteze și posibile explicații legate de fenomenul petrecut în 1908 în îndepărtata Siberie, începând cu meteoriți căzuți, comete, fulgere globulare, blocuri de gheață căzute din cer sau, o teorie și mai îndrăzneață care afirmă că Pământul s-ar fi intersectat cu o gaură neagră. Însă până în zilele noastre rămâne un mister ceea ce s-a petrecut acolo.

Zecile de mărturii vorbesc despre o lumină orbitoare ce inundă brusc cerul în zorii zilei de 30 iunie 1908, când Soarele tocmai se pregătea să apară. O minge de foc își face apariția, străbate taigaua siberiană cu o viteză incredibilă și se îndreaptă spre Pământ, prăbușindu-se cu un zgomot asurzitor. O explozie extrem de puternică culcă la pământ copacii de pe o suprafață de 2150 de km pătrați, iar impactul este atât de puternic, încât undele seismice înregistrate se simt până la Londra, și sunetul exploziei se aude pe o distanță de 800 de km. Unele mărturii spun că nu s-a format nici un crater, ci doar aproximativ 80 de milioane de copaci au fost smulși din rădăcini pe măsură de obiectul „mătura” solul; alte mărturii vorbesc despre un crater de mari dimensiuni, iar altele despre o formă circulară imensă, cu o mică pădurice în mijloc și copaci culcați la pământ de jur împrejur pe o rază de 2200 km.

Inginerul și savantul rus Iuri Labvin, preşedintele Fundaţiei Tunguska şi directorul Muzeului Meteoritului Tunguska, este de părere că explozia a fost produsă de ciocnirea unui OZN cu un meteorit gigantic, într-o încercare disperată, eroică, a ocupanților OZN-ului de a salva Pământul. Noi am mai scris în revistă despre fenomenul Tunguska și despre adevărul din spatele lui, așa cum ni-l relatează Cartea Raselor Extraterestre, însă acum vorbim despre artefactele găsite la locul impactului, artefacte care pot aduce lămuriri și care completează informațiile.

Iuri Labvin studiază acest fenomen de peste 25 de ani şi a condus zeci de expediţii în ţinutul Krasnoiarsk, acolo unde spera să descopere fragmente ale navei extraterestre salvatoare. Teoria sa are la bază argumente aduse încă din secolul trecut, când, în urma expediţiilor organizate în zonă, din pământurile răscolite au ieşit la iveală fragmente minuscule de sticlă, compuse din cantităţi semnificative de iridiu, nichel şi elemente chimice de origine nepământeană. Inginerul rus este convins că acestea nu reprezintă decât rămăşiţele tabloului de comandă al navei extraterestre.

„În prezent, nu există tehnologie care să permită realizarea unor astfel de aliaje. De altfel, cercetând solul dealurilor din regiune, am descoperit fragmente de obiecte necunoscute. În urma testelor, am depistat că acestea conţin silicat de fier, într-o formă care nu există în natură şi care, cu atât mai puţin, ar fi putut fi creată de om. Astfel de materiale sunt categoric artificiale, de origine nepământeană”, susține savantul.

La sfârșitul anului 2006, profesorul a organizat o altă expediție, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, în apropierea căruia s-a produs evenimentul. Echipaţi cu diverse instrumente şi aparate de detectare a metalelor, cercetătorii ruşi au explorat minuţios malurile râului pe o distanţă de câteva sute de kilometri, în căutarea altor fragmente din obiectul nepământean. În apropierea localităţii Baikit, din aceeaşi regiune Krasnoiarsk, la aproximativ două sute de kilometri distanţă de epicentrul exploziei, savanţii au descoperit nişte pietre stranii, asemănătoare cuarţului, inscripţionate cu diverse linii şi forme geometrice. Se crede că semnele nu sunt vreo scriere efectivă, ci doar niște indicații care duc spre informațiile aflate în interior. Cu toate că au fost studiate amănunțit, nu s-a putut afla proveniența și nici compoziția lor; au o duritate neobișnuită, astfel încât nici cu cel mai performant laser nu s-a reușit decât să fie zgâriate superficial, iar profesorul Labvin concluzionează că natura nu ar putea crea astfel de cristale, dar nici creație umană nu pot fi, deoarece nu se compara cu nimic din ceea ce exista în acel moment pe Terra. Prin urmare, savantul afirmă că există posibilitatea să avem de-a face cu un fel de „cutie neagră” a navei extraterestre. Ca o paranteză, dorim să informăm cititorii că ulterior au fost declasificate tehnologii care funcționează pe bază de cristale, informațiile fiind înmagazinate în acestea și putând fi accesate cu puterea minții. Și tot ca o paranteză, șamanii siberieni au prevăzut evenimentul cu multă vreme înainte ca el să aibă loc, spunând că acesta va salva Pământul.

Există în arhivele Fundației Tunguska numeroase mărturii care atestă faptul că bătrânii comunității au avut viziuni în stare de transă: „Spre Pământ zboară o pasăre de foc, desprinsă din Soare. O pasăre mânioasă. Dar Luna se va ciocni de Soare şi vom fi mântuiţi. Foc va fi pe Pământ, dar vom supravieţui.” Cei ce sălășluiau în acel ținut și au dat ascultare șamanilor, au migrat din ținutul care ulterior avea să fie pârjolit, și astfel au putut privi ”apocalipsa” de la distanță, privind îngroziți la ceea ce prevestiseră șamanii că se va întâmpla.

În privința descrierilor martorilor oculari, există câteva neconcordanțe: unii spun că în jurul orei 7:17 AM, băștinașii tunguși și rușii stabiliți în dealurile din nord-vestul lacului Baikal au observat o coloană de lumină albăstruie, la fel de strălucitoare precum Soarele, deplasându-se pe cer. După 10 minute s-a văzut un flash puternic de lumină și s-au auzit niște sunete asurzitoare. Martorii oculari aflați mai aproape de explozie susțin că sunetele au fost însoțite de o undă de șoc care i-a trântit pe oameni la pământ și a spart ferestre aflate la sute de kilometri distantă. Majoritatea martorilor vorbesc despre sunete și cutremur, nu și despre o explozie.

Există, însă, și mărturia bătrânului Serghei Pikunov, nepot al unui băștinaș martor la eveniment, care povestește ce a auzit de la bunicul său: „Oa­menii ştiau că ceva se va petrece, dar nu se aşteptau ca totul să fie atât de înfricoşător. Un car de foc se prăvălea peste ei, într-un zgomot infernal, zguduind pământul. Pasărea de foc, aşa cum o numeau bătrânii, avea o formă conică, asemănătoare unei iurte. Cu câteva clipe înainte de a se prăbuşi la pământ, o minge strălucitoare, apărută de nicăieri, i-a curmat zborul, nimicind-o. Săgeţi de foc au căzut pe pământ şi totul s-a cutremurat. Dar asta ne-a fost salvarea”. Alte relatări spun că în dimineața zilei de 30 iunie deasupra Siberiei Centrale a zburat un obiect arzător, cu direcția spre nord, însoțit de sunete similare celui de tunet, zborul său fiind observat în multe localități din acea regiune. Forma corpului a fost descrisă ca fiind rotundă, sferică sau cilindrică, culoarea variind între roșie, galben sau alb, fără prezența unei urme de fum; totuși unii martori oculari au relatat că o bandă coloră similară curcubeului a putut fi observată în urma obiectului.

Indiferent de percepția martorilor, o percepție subiectivă justificată având în vedere natura evenimentului, rămâne întâmplarea în sine; acolo ceva s-a prăbușit, iar adevărul se află în documentele declasificate. Dar adevărul transpare și din alte rapoarte și obiecte absolut uimitoare despre care vom vorbi în numărul viitor.

5 1 votează
Recenzie Articol
Abonează-te
Informează-mă despre
guest

0 Comentarii
Feedback-uri în linie
Vezi toate comentariile