Situaţia planetară – II
© CC BY / Alexander Kaiser / Flickr

Lucrurile au scăpat destul de mult de sub controlul statelor Europei de Vest care au ticluit această invazie a imigranţilor, crezând că vor crea o imensă problemă, pentru a speria Rusia, China şi India care au format noua bancă internaţională a lumii – BRICS.

Îmi amintesc de faptul că mai demult, undeva pe la începutul anilor 90 când după Revoluţia Română Furată, din decembrie 1989, se dăduse liber la circulaţia informaţiilor spirituale şi esoterice şi la noi în România, găsisem o carte foarte interesantă intitulată Al treilea val scrisă de Alvin Toffler, un scriitor american de origine evreiască, şi cercetător al viitorului pe baza anumitor statistici repetitive ca model în industrie şi economie.

Această carte descria modul în care societatea umană contemporană, aşa cum este ea o societate planetară a naţiunilor, se va diversifica pe măsură ce înaintăm către viitoarele secole, însăşi această diversificare punând la modul cel mai serios acceptarea sau respingerea diferenţelor şi asemănărilor dintre state şi naţiuni.

Trebuie spus că dacă la ora actuală în lume sunt 194 de state, dintre care 172 sunt afiliate la Organizaţia Naţiunilor Unite, rezultă că sunt cel puţin 172 de culturi şi sisteme ce conţin obiceiuri, tradiţii şi valori destul de diferite între ele.

Dacă ne gândim la ce vor să facă reprezentanţii Illuminaţilor, respectiv această sinistră Nouă Dez-Ordine Mondială, ticluită prin tot felul de scenarii de cotropire a unor naţiuni mai sărace dar care au bogăţii foarte mari în subsolul ţării lor, această tendinţă de a acapara naţiunile lumii devalizându-le de aceste bogăţii e un amestec din ceea ce prezintă Alvin Toffler în cartea sa cu ceea ce această grupare a Illuminaţilor folosesc pentru a ţine ţările lumii într-o stare de mari dfierenţe între ele, nu doar culturale şi economice, ci şi religioase şi spirituale.

Adică la ora actuală, ca să fim mai clari înţeleşi, aceşti nebuni care-şi închipuie că vor domina lumea la nesfârşit au încurcat atât de mult buna vieţuire a naţiunilor între ele încât astăzi oriunde te-ai duce în lume planează umbra suspiciunii peste tot.

Sistemul colapsează.

Conținut dedicat abonaților. Nu ai cont? Click aici.
Următorul episod<< Situaţia planetară – ISituaţia planetară – III >>

Gânduri?

Lasă-ne o vorbă!
Cum te strigă?