Spiritualitatea umană este imperfectă, vei ajunge să “o dai în bară” garantat și să descoperi ce anume te făcea să ratezi Integrarea pe care o căutai.
Principiile unei vieți spirituale sunt transmise de mii de ani, unele în cadrul unor școli de mistere, altele „la liber” tuturor. Când, însă, ceva ajunge în „mainstream”, de obicei ajunge sub forma unei dogme. De la învățătura originală, mai mulți și-au adus contribuția și au transformat o poveste, ori o pildă sau un paradox într-o dogmă, într-o formă fără fond.
Orice învățătură dogmatică este ‘formă fără fond’ și are menirea de a controla, de a manipula. Lucrurile sunt simple: când le percepem cu o minimă luciditate, descoperim faptul că trăim conștient în dualitate, iar dualitatea este alcătuită din coabitarea extremelor, creatorul fiind în centrul acestor extreme, în echilibrul dintre polarități. Am putea spune că în acel punct este locul în care găsim creatorul; acolo cel mai probabil găsim Yuan Qi-ul pe care îl menționează taoiștii, Qi-ul primordial.
Aderarea la o extremă în detrimentul alteia duce la pierderea vitalității din cauza unui război total inutil. Când accesăm o extremă, ajungem negreșit în cealaltă. De fapt, extremele nu sunt chiar atât de extreme atunci când le percepem în afara dualității – ele nu există, ci mintea noastră le creează temporar pentru a defini realitatea. Într-un război dus împotriva unei extreme, toate părțile suferă. Să-ți ofer exemplu mai clar: când ne ducem la război împotriva unei alte persoane, corpul nostru suferă efectele acelui conflict.
O învățătură autentică, nedogmatică, ne va face la început confuzi, pentru că aceasta ne oferă libertate. Dacă am fost obișnuiți cu controlul, cu a fi validați de o autoritate externă, o învățătură autentică va fi considerată prea grea pentru mintea noastră învățată cu conflicte, cu războaie. „Dă-mi inamicul”, ar spune mulți.
Într-adevăr, există forțe care sunt în opoziție cu evoluția noastră, acestea sunt cele care propagă dogmele, mentalitatea de tip “divide et impera”, însă nu au nicio putere în fața unui om care nu mai poate fi prins în extreme. Ori în fața unui om pentru care nu mai contează nici bucuria, nici tristețea; un om care nu mai caută rezolvarea dorinței dar nici nu fuge de dorință. Acesta este un om cu adevărat în poziția de co-creator al realității.
În schimb, se dorește să se creeze linii temporale care nu ne sunt benefice pentru că noi, oamenii, încă nu ne-am pus în acord, încă ne războim, încă ne luăm la bășcălie, în loc să colaborăm în co-crearea unei realități benefice speciei noastre, unei realități benefice umanității.
Cât timp suntem în corp uman, spiritualitatea va fi recepționată prin limitele date de acest corp în care ne aflăm. Într-adevăr, potențialul din ADN-ul omului este imens, însă pentru a-l accesa va fi nevoie să ajungem în echilibru, în stabilitate internă, stabilizând în interiorul nostru extremele, nemaifiind atrași nici de una, nici de alta și accesând ceea ce este cu adevărat necesar.
Spiritualitatea, în forma ei cea mai rafinată, este revenirea către simplitate, către Nimicul care conține Totul. Asta presupune dezidentificarea cu orice ne ține legați de tărâmul dual, de lumea materială. Dezidentificarea nu presupune renunțare, ba chiar duce la implicare și mai profundă în lumea materială: la a iubi experiența de a fi în corp uman.
Astfel, spiritualitatea ajunge să fie umană, nu o fugă de umanitate prin aderarea la dogme care tot ceea ce fac este să pună omul să lupte împotriva altui om. Bătălia pentru care unul dintre cei doi este mai pur, mai curat ca celălalt, este una derizorie fiindcă în lumea umană suntem toți murdăriți de stările joase. Nu e ceva în neregulă cu murdăria, ori poate că este pentru părinții care și-au stresat copiii să nu se murdărească atunci când erau mici.
Însă, un copil adoră să se murdărească, adoră să exprimenteze, să descopere. Evoluția speciei umane presupune a ne murdări, a greși, evoluția fiind un șir lung de greșeli care duc, la un moment dat, către reușită. Cei care preferă dogmele, nu mai vor ‘să se murdărească’ – aceștia s-au săturat de umanitate. Adresează-ți întrebarea: “De la astfel de oameni aștept să primesc ceva ce-mi va îmbunătăți existența în acest corp?”
Spiritualitatea umană este imperfectă – vei ajunge să “o dai în bară” garantat și, de acolo, să descoperi ce anume te făcea să ratezi integrarea pe care o tot căutai. Spiritualitatea umană este periculoasă pentru cei care vor să te controleze, pentru că la un moment dat, vei descoperi firele cu care ei te manipulează și le va fi teamă că le vei tăia. Un păpușar fără păpuși e un păpușar degeaba, nu?
Recomandarea pe care ți-o ofer este să cultivi luciditatea și să-ți permiți să folosești imperfecțiunea ca o unealtă de descoperire, de evoluție și, astfel, spiritualitatea va veni în mod natural către tine, chiar dacă nu o cauți. Problema e că mulți o caută în perfecțiune, când ea de fapt se „ascundea” aici, în noi, în trăirea noastră imperfectă.
