A folosi spiritualitatea precum o cârjă poate fi un punct de start, un început pentru cei care doresc să își manifeste potențialul.
Pentru unii oameni, spiritualitatea este o scăpare din cotidian, dintr-o lume pe care o consideră ostilă și pe care ar dori-o transformată. Când spiritualitatea devine o cârjă, omul care o folosește are tendința de a fi dogmatic, apărându-și percepția în fața „persecutorilor”.
Totuși, există lipsă de autenticitate în spiritualitate dar așa se întâmplă cu tot ceea ce iese din nișă ajungând în „mainstream”, către publicul larg. Este normal în aceste condiții, din punct de vedere statistic, ca o parte dintre cei care aderă la acest curent să sară peste etape și astfel să mimeze stări înalte în speranța că în acest mod vor fi lăsați în pace de cei din jurul lor.
Acești oameni trăiesc în reacție și separare, chiar dacă spiritualitatea este despre incluziune, despre deschidere, despre implicare. Am putea spune că spiritualitatea este despre adaptare, despre a fi în acord cu viața, de a simți fluxul vieții și a curge prin acesta, fără a te bloca în obstacole.
Omul spiritual nu există cu adevărat, precum nici omul nespiritual nu există. Când considerăm că cineva este spiritual iar altcineva nu este, ne-am păcălit, acolo este separarea, acolo este dogma care ne face să credem că judecata noastră este mai presus de a celorlalți. În Cheile Genelor și Human Design, judecata nu este un aspect individual ci colectiv, de aceea alchimizarea judecății duce către integritate, către a simți viața în totalitatea ei.
Când, însă, omul se izolează de viață, când se protejează de exterior nu realizează integritatea a tot ceea ce există ci își limitează percepția conform credințelor sale. În această situație, dogma își găsește casa ideală.
Că trăim într-o societate plină de oameni dogmatici, asta se observă cu ușurință. Statistica se bazează pe acești oameni, pe faptul că au o gândire blocată între niște limite clar definite și că își apără gândirea cu orice preț. Spiritualitatea presupune adaptare, ceea ce presupune imprevizibilitate pentru omul dogmatic. Cum să părăsești zona călduță a dogmei, este un sacrilegiu pentru cei care au ales dogma în detrimentul integrității.
Este amuzant cum politicienii vorbesc de integritate, în realitate în spate fiind doar dogmatism mascat. Cam la fel se vorbește și în așa zisă lume spirituală de spiritualitate… Spiritualitatea fără percepția extinsă asupra realității este ca și cum un câine s-ar păcăli că poate conduce o mașină.
A folosi spiritualitatea precum o cârjă poate fi un punct de start, un început pentru cei care doresc să își manifeste potențialul și să își înțeleagă natura însă dacă omul nu renunță la cârjă, nu va putea să descopere vreodată că nu a avut niciodată nevoie de ea. Totul este despre percepție, percepția celor de dinaintea ta a marcat familiile, comunitățile, culturile, societatea în care ei au trăit.
Dacă noi refuzăm să ne adaptăm, dacă rămânem victime ale percepțiilor celor din trecut avem șanse mici să ajungem în simțire cu adevărat pentru că simțirea presupune vulnerabilitate, presupune a ne simți slabi și puternici în același timp. Câți oameni au curajul să fie în vulnerabilitate, nu mai simplu este să se apere?
Așadar, cu spiritualitatea înainte, unii se vor folosi de aceasta doar la nivel conceptual, alții se vor deschide și se vor contopi cu Întregul. Nu există vreo rețetă pentru spiritualitate, nu există vreo tehnică, nu există vreo scurtătură, motivul fiind simplu, rețeta pentru spiritualitate este în fiecare dintre noi, în ADN-ul nostru.
A copia modelul altora, chiar dacă este un model benefic, nu ajută. Suntem diferiți, unii sunt mai încăpățânați, alții mai emoționali, alții au voință puternică, alții nu prea. Cum accesăm spiritualitatea ține de manifestarea Geniului nativ. Geniul reprezintă poarta către ce este dincolo de noi și poate fi accesat doar atunci când te dai la o parte din calea ta, când ai curajul să lași controlul, să capitulezi în fața Integrității, în fața Perfecțiunii.
CURAJ!
